Călin Hera: "Dacă s-ar lua după cine al cui prostănac e, atunci e clar că n-ar mai trebui organizat primul tur al prezidenţialelor: cum Ion Brătianu e mai tare ca Ion Iliescu, e clar că liberalul Crin Antonescu îi va lua faţa pesedistului Mircea Geoană, deci va intra în turul doi, cu Traian Băsescu."
Iar acolo îl va bate pe actualul preşedinte, o zic numeroşi analişti care le ştiu pe toate. Dar nu se ia după asta, prea simplu ar fi!
Apelul la istorie şi tradiţie făcut săptămâna trecută de Crin Antonescu are rostul lui (fără legătură însă cu campania electorală pentru Parlamentul European în cadrul căreia, chipurile, a avut loc întâlnirea cu liberalii din Galaţi). „Pe mine Ionel Brătianu mă face prostănac, nu Ion Iliescu”, a spus el în faţa cinstitei adunări, la finalul unei fraze lungi, sperând să afişeze, astfel, superioritatea în faţa rivalului de la PSD. Din prea multă elocvenţă însă, liderul liberal a reuşit doar o declaraţie de Caţavencu.
Pentru mulţi, Crin Antonescu pare potrivit pentru a fi şef al statului fiindcă, spre deosebire de ceilalţi doi, vine de jos. N-are nicio legătură cu structurile, n-are niciun schelet în dulap şi, lucru curios, nu supără pe nimeni în mod deosebit. Pare alegerea potrivită, pentru adversarii ideii de preşedinte-jucător, preşedinte-tătuc. Până la furculisionul în direct, la ore de vârf, şi până la momentul „prostănacul lui Brătianu”, părea, chiar, deasupra stângăciilor făcute în public de adversarii săi.
Iată însă că li se pot întâmpla porcării şi celor despre care se spune că au, ca punct forte, tocmai discursul. Ce poate fi mai încântător decât să priveşti oameni în toată firea dându- se în stambă, maimuţărindu-se, de dragul unor voturi? Şi ce poate fi mai trist, în acelaşi timp? (Un lucru bun e, însă, acela că toţi candidaţii iau în serios ideea de alegeri, iară nu de blaturi. Cel puţin, aşa sper.)
Tot mai sofisticate, căutând tot mai multe explicaţii (pentru tot mai puţine fapte) ziarele au început să publice liste cu consilierii principalilor candidaţi la preşedinţie. Nume interesante, cu rezonanţe în diferite medii de impact. Superprofesionişti. Atunci, de unde aceste stângăcii? E, oare, marfa proastă? Sau e vorba de publicul-ţintă, de felul în care acesta e perceput de către strategii micilor electorali sau ai duşurilor de mulţime? (Un duş de mulţime e o baie mai scurtă, pentru că nu mai e timp; mulţimi sunt destule!)
Cât despre cei trei mari, ei au pornit deja campania electorală cu o fervoare care aminteşte de îngrăşarea porcului în Ajun. Totul e subsumat, nimic nu e mai important decât nenorocitele astea de alegeri prezidenţiale. Euroalegerile sunt doar un pretext. Parcă ar candida Mircea Geoană (e tot mai se rios, tot mai pătruns de importanţa candidaturii sale), Crin Antonescu (a luat prim -planul tuturor bannerelor electorale afişate în aceste zile) sau Traian Băsescu (a pus la cale strategii cu bătaie lungă, pare candidatul cu cel mai mult timp disponibil pentru tactici electorale complexe, gen „candidez numai dacă înfrâng criza”)!
Ar fi rău să nu fie bine, ar fi bine să nu fie rău.