De când lumea şi pământul, în orice competiţie se ignoră outsiderii şi toate energiile sunt canalizate împotriva adversarului de temut, cel care contează şi trebuie anihilat.
Nu cred că Elena Udrea face excepţie de la această regulă şi că atacurile care o vizează sunt gratuite. Iniţial, ea nu a fost o ţintă directă, ci o victimă colaterală în războiul "grupării 322" cu Traian Băsescu. Strategii acestei bătălii mediatice au decis că sunt mai mulţi sorţi de izbândă dacă ofensiva se extinde asupra familiei preşedintelui, a principalilor colaboratori şi a persoanelor apropiate. În litera oricărui manual, Băsescu a fost imortalizat în ochii opiniei publice drept un conducător cu tendinţe autoritare, apropiat, după caz, fie de Carol al IIlea, fie de preşedintele Putin, fie de dictatori celebri de dreapta sau, chiar, de stânga. A fost reînviat hulitul termen de camarilă, consacrat pentru români din istoria scrisă de comunişti. Camarila, odată intrată în arsenal, trebuia să aibă un lider, pe modelul Elenei Lupescu. Aşa a început construcţia imagologică despre Elena Udrea, femeia fatală care ar influenţa decisiv politica statului român în interesul personal şi al camarilei.
Trusturile de presă partizane grupării politico-financiare aflate în război total cu Traian Băsescu au intrat în acţiune şi s-a ajuns la sloganul "nici o zi fără Elena Udrea". Gesturi, gafe, vestimentaţie, vocabular, familie, prieteni, prestaţie politică, activitate profesională, toate au fost întoarse pe toate feţele în mii de ore de dezbateri. Au apărut şi acuzaţiile grave, cele de trafic de influenţă sau corupţie, cu sau fără dovezi. Nimeni nu le-a examinat cu atenţie, prezumţia de nevinovăţie sau dreptul la propria imagine în cazul Elenei Udrea n-au funcţionat niciodată. Chiar liderii marcanţi ai opoziţiei au preluat acest tip de mesaj, iar dacă formaţia de istoric a lui Crin Antonescu i-ar putea justifica excesele de limbaj, fostul procuror Victor Ponta ar trebui să ştie foarte bine cât de grav este să spui despre un om că e hoţ sau corupt dacă nu ai şi probe pentru asta. Elena Udrea nici măcar nu-i va putea trage vreodată la răspundere, fiindcă parlamentarii beneficiază de imunitate pentru declaraţiile lor politice. Aşa s-a fixat în mentalul colectiv imaginea de laborator a Elenei Udrea. Strategia se bazează pe antipatia viscerală a poporului român pentru cele două Elene nefaste din istoria recentă, Elena Lupescu şi Elena Ceauşescu. Pe acelaşi tipar imagologic a intrat în malaxor şi Elena Băsescu, mezina preşedintelui.
Cum este posibil să intri, astfel, în folclor, să devii imaginea răului, cum e posibil să nu faci nimic bun, niciodată? Foarte simplu, dacă nu eşti robot, ci om. "Blonda" de la PDL are calităţi şi defecte, plusuri şi minusuri, a făcut lucruri notabile şi destule greşeli. N-am cum să contabilizez de câte ori a acţionat cu bună sau cu rea credinţă, din proprie iniţiativă sau pentru că aşa i-a cerut partidul. Pot contabiliza, însă, cât a crescut valoric omul politic Elena Udrea, dar asta nu interesează, probabil, pe nimeni. Pot aprecia consecvenţa Elenei Udrea într-o ţară unde loialitatea devine un defect, iar trădarea o calitate. A pretinde că Elena Udrea se vede fiindcă munceşte din greu este, cu siguranţă, o blasfemie, cât timp atâţia oameni spun fie că nu face nimic, fie că tot ce face "nu e bine" sau "e cu schepsis".
Doar aparent paradoxal, adevăraţii duşmani ai Elenei Udrea nu sunt cei care se văd. Nu Dan Voiculescu, cel căruia i-a cerut astăzi să stea cât mai departe de familia ei, nu Sorin Ovidiu Vîntu, nu Dinu Patriciu, nu Victor Ponta sau Crin Antonescu, lideri care au dezvoltat reale psihoze faţă de puterea şi rezistenţa Elenei Udrea, sunt adevăraţii duşmani, ci liderii marcanţi ai PDL. Elena Udrea s-a transformat din victimă colaterală în ţintă nu în ochii taberei anti-Băsescu, ci în propriul partid. Colegii ei au fost cei ce s-au speriat atunci când au constatat că, în ciuda loviturilor, nu cade, ci rămâne pe picioare. Că nu a murit politic, ci s-a întărit. Ei sunt cei care se tem de Elena Udrea, nu liderii opoziţiei. Iar ei tac şi sapă conştiincios groapa Elenei Udrea. Le surâde ideea de a o transforma în ţap ispăşitor şi de a o trimite la cratiţă. Dacă Elena Udrea va reuşi să le strice toate calculele, vom trăi şi vom vedea. Dar ce se întâmplă de când lumea şi pământul cu cei ce sapă groapa altora, ştim cu toţii. Arbitrul neluat în calcul de mânuitorii de hârleţe în acest război este imprevizibilul Traian Băsescu.