"Doi punct zero" este despre cum vor ieşi ţările din criza în care singure au intrat.
Despre cât de creativi pot fi oamenii pentru a scrie un alt soft instituţional. Despre cât de curajoşi pot fi liderii politici pentru a spune adevărul despre situaţia în care suntem. Despre capacitatea noastră de a ne proiecta în viitor. În instituţii sunt codificate toate comportamentele noastre. În instituţii este scris softul pe baza căruia funcţionează întreaga societate. "România 2.0" este rezultatul rescrierii softului instituţional. Cum se rescrie softul? Cine îl rescrie? Iată câteva secvenţe de realitate care oferă ocazia unei reflecţii.
1. Când bancherii le-au oferit împrumuturi politicienilor, cei din urmă nu au rezistat tentaţiei de a lua mai mult şi mai mult. În felul acesta şi-au acoperit deficitele. Nu şi-au bătut capul să le corecteze, pentru că ar fi devenit nepopulari. Dacă, din scrierea softului, deficitul este limitat, atunci degeaba oferă bancherii, pentru că politicienii sunt constrânşi să reziste tentaţiei. 2. Unele state, cum e Germania, au crescut pe bază de exporturi şi competitivitate, altele, precum Grecia, pe bază de consum. Germaniei i-a convenit ca grecii să aibă salarii mari pentru a le cumpăra mărfurile. Numai că acum unele bănci germane au probleme cu recuperarea datoriilor de la greci. Şi iată că grecii şi germanii s-au trezit în aceeaşi barcă.
3. Extinderea Uniunii Europene pentru ca două-trei ţări să îşi maximizeze pieţele de desfacere a fost un model greşit. Softul ar trebui să fie rescris, pentru că mai urmează Croaţia, Serbia, Ucraina. Îi vrem şi pe ei în Uniune ca să le vindem ce nu mai putem vinde la noi? De exemplu, credite cu dobânzi mari. 4. Delocalizarea marilor corporaţii spre forţa de muncă ieftină este o altă iluzie a lumii moderne. Cât de mult se vor mai putea extinde? Până unde vor merge spre est pentru a mări rata profitului? La fel de adevărat este că statele în curs de dezvoltare nu profită suficient de prezenţa noilor tehnologii pe teritoriul lor pentru a încuraja firme autohtone la fel de competitive. 5. Înlocuirea forţei de muncă cu imigranţi e o soluţie pe termen scurt pentru echilibrarea deficitului demografic. Numai că ea aduce cu sine şi alte costuri. De câte ori va fi recesiune, imigranţii vor fi ţapul ispăşitor pentru lipsa locurilor de muncă. Gradul de toleranţă culturală este încă prea mic pentru ca modelul înlocuirii forţei de muncă prin mobilitate să fie unul viabil. Ca să nu mai vorbim despre deficitele cauzate ţărilor de origine.
6. Dacă oamenii ar trăi mai mult şi mai sănătos, ei ar putea rămâne activi până la vârste mai înaintate, un avantaj pentru piaţa forţei de muncă şi un sistem de pensii sustenabil. Şi atunci te întrebi de ce statele nu investesc mai mult în cercetare şi sănătate pentru prelungirea speranţei de viaţă a populaţiei autohtone?
7. În schimb unele state oferă stimulente ale natalităţii nediscriminatoriu (o mamă primeşte aceleaşi avantaje la naşterea primului copil ca şi pentru al doilea sau al treilea), oferă alocaţii pentru copii ca drept universal (când, în mod evident, sunt copii care au nevoie de mai mulţi bani alocaţi, iar alţii nu au nevoie deloc). Asemenea politici demografice nu sunt doar ineficace, ci şi ineficiente.
8. Media nu au nicio responsabilitate socială şi singura preocupare este audienţa. Spunem că libertatea de exprimare nu are nicio limită. Pentru că media trăiesc din publicitate, atunci când consumul devine deşănţat, chiar pe datorie, jurnaliştii sunt fericiţi că pot vinde mai multă publicitate. Presa nu va fi niciodată un suporter al austerităţii.
9. Voturile pot fi cumpărate fie cu bani de la buget (prin creşteri nesustenabile de salarii şi pensii), fie cu cadouri electorale. Ăsta e modelul de democraţie pe care îl vrem? I-am ales pentru că ne-au dat sau i-am ales pentru că simţim că ne reprezintă?
Adevărul este că răspunsul la aceste provocări nu îl poate da decât o nouă generaţie de lideri. Să-i zicem "generaţia 2.0". Cei care vor privi spre viitor.