EDITORIALUL CAPITAL: Succes şi dezamăgire la listarea FP

Pentru comunitatea bursieră românească, până acum, Fondul Proprietatea (FP) s-a ridicat pe deplin la nivelul aşteptărilor sau chiar le-a depăşit.

Lichiditatea tranzacţiilor din primele două zile a fost excepţională, iar interesul investitorilor s-a dovedit suficient de ridicat încât să absoarbă în condiţii favorabile de preţ un volum cumulat de peste 554 milioane de acţiuni, adică puţin mai mult de 4% din capitalul social. Valoric, tranzacţiile cu acţiuni FP din primele două zile însumează circa 84 de milioane euro, adică echivalentul unei luni întregi de tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Citiţi editorialul integral aici.