Discuțiile din ultima vreme despre "managementul privat" la firmele (și instituțiile?) de stat mi-au readus în minte prima mea mare recrutare pe care am făcut-o pentru un astfel de client special.
Căutam un director pentru o instituţie importantă. Atât de importantă, încât în atribuţiile mele de head-hunter intra şi iscodirea oamenilor principali ai statului (prim-ministrul, nişte miniştri, preşedinţii de la Parlament, liderii de partide etc. şi chiar de la Preşedinţie) pe chestiunea respectivă şi, eventual, obţinerea unui acord de principiu sau a unui compromis rezonabil. Dar nu asta a fost partea cea mai urmuziană dintre toate, deşi au fost şi aici câteva momente de suspans. Citiți AICI întreg editorialul