Italienii au reuşit să-l condamne pe premierul Berlusconi şi să-l pună să muncească în folosul comunităţii.
N-a făcut nimeni nicio „Sinteza zilei” să-i batjocorească pe judecători sau pe procurori şi să spună ţării că şeful Guvernului e o victimă politică, iar acuzaţiile de corupţie sunt bazaconii. Zilele trecute, n-a stânit nicio reacţie nici faptul că judecătorii italieni au băgat în închisoare, pentru şase luni, un bărbat ce îşi deranja vecinii cu partidele lui de sex. Magistraţii, presa şi societatea n-au avut nicio problemă cu un asemenea proces. Doar ca amuzament, ştirea a făcut înconjurul lumii, iar mesajul a fost clar: trebuie respectată legea şi cu asta basta! Numai la noi e greu cu corupţia, e greu cu şpaga în instituţii, e greu cu liniştea şi ordinea publică, e greu cu afacerile şi interesele oculte ale politicienilor, e greu cu orice. Când DNA, DIICOT sau instanţele de judecată îi iau de guler pe ticăloşi, se găsesc mult prea multe voci să le ia apărarea şi să-i prezinte ca victime.
De ani de zile, Uniunea Europeană încearcă să aducă România pe drumul cel bun, să ne dea nişte repere clare despre cum poate fi reconfigurată societatea pe nişte principii democratice, general valabile în ţările europene. Sunt unul dintre puţinii jurnalişti de după 1990 specializaţi pe justiţie, poliţie şi servicii care mai activează în presă. Ştiu bine să fac diferenţa între ce se întâmpla în aceste instituţii în anii 90, apoi 2000, şi cum decurg lucrurile acum. Procurorii şi judecătorii au prins curaj, sunt conştienţi de inamovibilitatea lor şi de faptul că, dacă mânuiesc legea corect, tot legea va fi de partea lor ca să-i apere de ingerinţele politice. Nu cred că astăzi se mai scoală în picioare vreun procuror când îl sună vreun ministru, senator sau deputat.
De fapt, nu cred că mai sunt demnitari care să-şi permită să sune procurori sau judecători ca să-i întrebe de anchete sau dosare. Mulţi români, însă, sunt convinşi seară de seară la televizor că aşa se întâmplă, că nu contează dacă sunt sau nu probe. „Oamenii care ştiu tot” – vedetele platourilor TV încearcă din răsputeri să convingă că Băsescu sună, că aranjeză dosare, dispune arestări şi, diabolic cum e, îi bagă la puşcărie doar pe cei de la Putere. Supermanul Băsescu e de vină pentru tot ce-i rău în ţara asta, iar jurnaliştii care îndrăznesc să vadă şi dincolo de gard sunt băsişti. Forurile europene, însă, apoi autorităţile americane s-au aratat tot băsiste (!) prin declaraţii transmise guvernului şi parlamentarilor de la Bucureşti.
Ultima intervenţie a fost cea a ambasadorului Franţei la Bucureşti, care îşi încheie la sfârşitul lunii mandatul. Într-un interviu pentru ziarul Gândul, Excelenţa Sa a apreciat acţiunile procurorilor DNA în lupta cu corupţia la nivel înalt, dar nu ne-a menajat nici cu mica corupţie, rămasă închistată în mentalitatea românilor ca o tumoră. „În decursul celor doi ani ai mandatului meu, am văzut tot ceea ce a făcut justiţia, în special ce a făcut DNA sau ANI pentru a avea o imagine mai bună a României. Dar cred că astăzi acest lucru nu e de ajuns. Exemplul trebuie să vină de sus, dar ceea ce este important este că trebuie să schimbăm mentalităţile, în ceea ce priveşte corupţia de zi cu zi, mica corupţie”, a subliniat ambasadorul Philippe Gustin şi a concluzionat franc: „România, ca membru al Uniunii Europene, trebuie să respecte regulile juridice şi trebuie să accepte anumite reguli. Dar trebuie să fim şi prudenţi cu exigenţele noastre”.
Revin la Berlusconi, fiindcă, deşi stăpân peste o ţară cu mari probleme de corupţie, el n-a rămas în memoria colectivă cu asta ci cu „Bunga-Bunga”, o sintagmă nici azi pe deplin dezlegată. Aici, italienii pot părea avantajaţi. Dar e o chestiune doar de imagine. Marii corupţi au, peste tot în lume, acelaşi numitor: banii, averea, influenţa politică şi ideea că le e permis orice. De ce să punem frână DNA-ului?