Eclipsa totală de Lună, un spectacol numai pentru norocoși. Vezi când va fi următoarea | FOTO+VIDEO

Românii din mai multe orașe au putut admira aseară cea mai lungă eclipsă de lună din ultimii 20 de ani. La Bistrița și Timișoara, cerul a fost senin, iar oamenii au admirat spectacolul nocturn. Bucureștenii au avut însă ghinion, din cauza norilor care au acoperit cerul.

Eclipsa a început la 20.24 și a durat 5 ore. Timp de aproximativ 100 de minute, suprafața lunii a fost acoperită integral. Românii vor putea vedea o nouă eclipsă totală de Lună pe 28 septembrie 2015. Sute de timișoreni au admirat eclipsa totală de Lună Câteva sute de timişoreni s-au înghesuit azi-noapte la Observatorul Astronomic din Timişoara ca să admire eclipsa, chiar dacă fenomenul a fost vizibil şi cu ochiul liber. Timişorenii care au ajuns imediat după ora 21.00 au putut vizita şi incinta Observatorului Astronomic, respectiv cupola şi au asistat la prima lor lecţie de astronomie, învăţând care e diferenţa dintre lunetă şi telescop. „Pentru publicul larg este un moment interesant”, a spus dr. Farkas Laszlo, cercetător principal în cadrul Observatorului Astronomic din Timişoara. Specialistul le-a vorbit celor prezenţi despre stele, constelaţii şi sateliţi. Majoritatea celor prezenţi şi-au adus copiii la prima întâlnire “de aproape” cu cerul. Vizitarea Observatorului este gratuită şi posibilă în orice seară, după o programare prealabilă şi numai dacă doritorii vin în grup. Spectacolul eclipsei, văzut și din Retezat În Ţara Haţegului, eclipsa de Lună a reprezentat un spectacol cu totul aparte. Unul dintre locurile din care fenomenul a putut fi observat foarte bine a fost culmea dealului de la Clopotiva (1.050 de metri altitudine). Luna, care domina la un moment dat culmile Retezatului, a început să dispară. La început a fost portocalie, apoi, încet-încet, a început să dispară ajungând la un moment dat vişinie, moment care, din motive tehnice, nu a putut fi imortalizat cu aparatul foto. Întregul spectacol a fost completat de stele căzătoare care au părut a fi mai multe chiar şi decât în noaptea Perseidelor. (Ciprian Iancu) <iframe frameborder="0" src="http://www.youtube.com/embed/aaJ5nsq5_M4" height="349" width="425"></iframe> CUM S-A VĂZUT ECLIPSA LA ALŢII: MALAEZIA. BELGRAD IERUSALIM ITALIA SPANIA