Încercând să-l discrediteze pe Trump prin amestecul Kremlinului în alegerile prezidențiale din SUA, Partidul Democrat și elitele globaliste au împins din ce în ce mai tare Rusia să caute aliați în Extremul Orient. Cu cât Rusia este mai demonizată de establishmentul occiental (politicieni și lideri de opinie), cu atât legăturile dintre Moscova și Beijing se întăresc. Este această alianță în folosul Occidentului? Evident că nu.
Relațiile dintre Rusia și China n-au fost decât foarte rar atât de bune ca în prezent. De-a lungul secolului al XVII-lea, cele două puteri s-au înfruntat pentru controlul Siberiei. În 1929, conflictul a reizbucnit în ceea ce privește granița dintre cele două imperii. Deși după cucerirea puterii de către comuniștii lui Mao relațiile dintre cele două țări ar fi trebuit să fie „frățești” a existat numai o scurtă perioadă de acalmie. China a refuzat să devină un satelit al Uniunii Sovietice, iar confruntările armate au luat locul celor ideologice în 1969. Abia o dată cu dezintegrarea Uniunii Sovietice frontiera a fost demilitarizată. În 1991, URSS a semnat cu China unul dintre ultimele tratate internaționale. Negocierile au continuat și după dispariția URSS, iar tratatul a fost ratificat de către China și Federația Rusă în februarie 1992. Era numai începutul unui proces dificil, care s-a încheiat abia în 2005, cu ratificarea ultimului tratat asupra frontierei chino-ruse. Permanenta presiune occidentală a făcut, însă, ca și după acest moment Rusia să caute prietenia Chinei. Potrivit politologul rus Serghei Karaganov, șeful Consiliului pentru Politică Externă și de Securitate, din 2008 Rusia a făcut o întorsătură decisivă spre est. Între 2012 și 2013, președintele Vladimir Putin a hotărât înființarea unui Minister al Dezvoltării Extremului Orient și Zonei Arctice, confirmând această schimbare de perspectivă. Pentru cei care evocă "pericolul galben", Karaganov are un răspuns simplu- în ultimele 5 secole atacurile asupra Rusiei au venit întotdeauna din vest. De altfel, politologul rus crede că există o alianță chino-rusă, de facto, dacă nu de jure. Să fie acesta mersul istoriei? Sunt Rusia și China silite de propriile interese să meargă împreună împtriva Occidentului și a Statelor Unite? Răspunsul e departe de a fi simplu. Marea luptă a viitorului se va concentra asupra resurselor naturale. În această privință Rusia și China cooperează puternic în uriașa regiunea pentru care s-au înfruntat timp de secole- Siberia. Rusia este astăzi principalul furnizor de petrol al Chinei, a cărei cerere e în creștere. Anul acesta, a intrat în funcțiune o conductă uriașă, Power of Siberia, care transportă petrolul rusesc în China. Mai mult, China investește miliarde de dolari pentru a-și concretiza noul Drum al Mătăsii. Această inițiativă strategică prevede cel puțin două căi comerciale terestre care trec prin Siberia: "Coridorul China-Mongolia-Rusia" și "noul pod continental eurasiatic". Dar interesul pentru Siberia nu se reduce la atât. În regiune se găsesc bogății a căror valoare crește de la an la an -apă dulce, terenuri arabile, cherestea, ca să nu mai vorbim de gaze și petrolul. Este importanța din ce în ce mai mare a Siberiei pentru lumea de mâine un fundament pe care să se poată construi alianța ruso-chineză? Răspunsul e , mai degrabă, negativ. Siberia ocupă o regiune uriașă, aproximativ 13 milioane de kilometri pătrați între Urali și Pacific. Deși reprezintă astăzi 77% din întregul teritoriu al Federației Ruse, locuitorii săi nu sunt decât 25% din populația totală a Federației Ruse, adică 36 de milioane de locuitori dintr-un total de 146,8 . Iar procesul de depopulae continuă. Nu numai pentru că populația Rusiei are un spor natural negativ, dar și pentru că rușii preferă să se bucure de un trai mai bun în vestul țării. Ca să vă faceți o idee, în bazinul rului Amur trăiesc un milion de ruși. De cealaltă parte a frontierei, în China, sunt 40 de milioane de oameni care au nevoie de resursele Siberiei. E o adevărată bombă demografică și e greu de crezut că nu va exploda la un moment dat. Procesul a început deja. Pentru prima dată după epoca stalinistă, chinezii s-au întors în masă în Siberia. Nu este clar câți dintre ei locuiesc deja în regiune. Statisticile oficiale afirmă că nu sunt mai mult de 300 000, dar sunt și surse indepenente care vorbesc de cel puțin 1,5 milioane. Iar procesul se amplifică pe zi ce trece. Rusia are nevoie de capitalul și tehnologia Chinei pentru a exploata resursele Siberiei, chiar dacă asta înseamnă să permită ca sute de mii de cetățeni chinezi să se stabilească pe teritoriul Rusiei. Rusia a reușit să-și reconstruiască statutul de putere mondială cu ajutorul Beijingului, câștigând sprijin împotriva expansiunii NATO, dar și finanțele necesare programului său militar. Se va mulțumi, însă, Rusia cu un statut de „partener junior” la care o condamnă marea putere economică chinezească? Greu de presupus. Nici planurile Chinei în legătură cu Siberia nu sunt foarte ușor de descifrat. Slăbiciunea economică și militară a Chinei e de domeniul trecutului, Beijingul e în plin proces de înlăturare a efectelor așa numitelor „tratate inegale” care i-au fostt impuse de puterile coloniale în secolele XIX și XX. Oare include acest proces și o renegociere a frontierei cu Rusia? Chiar dacă o axă Beijing-Moscova ar reprezenta cu siguranță o contrapondere serioasă la ordinea globală impusă de Statele Unite ale Americii, Siberia ridică mari îndoieli cu privire la viitorul prieteniei chino-ruse. E un argument pe care îl invocă fostul secretar de stat al lui Nixon, Henry Kissinger cnd pentru recuperarea Rusiei de către tabăra occidentală. Artizanul reconcilierii dintre Nixon și Mao și-ar dori acum să repete isprava, de data aceasta activând sentimentele anti-chineze ale Kremlinului. E o cale pe care Occidentul ar putea să o exploreze... De altfel, însuși Karaganov recunoaște că Rusia este dispusă să coopereze cu China, doar dacă aceasta nu are "ambiții excesive". În caz contrar, Rusia ar fi gata să facă front comun cu India, Turcia, Uniunea Europeană și chiar cu Statele Unite ca să pună capăt veleităților Beijingului.