Trupa Regelui pop s-a întors în România pentru un superconcert: „The Ultimate Thriller – The Michael Jackson Tribute”. Prietenii regretatului artist vorbesc despre legătura incredibilă a megastarului cu țara noastră
În 1992 şi 1996, pentru câteva ore, Bucureştiul devenea punctul de interes al întregii lumi. Aflat la apogeul carierei, Michael Jackson avea să schimbe, cu doar două concerte, imaginea unei ţări măcinate de Revoluție, mineriade și sărăcie. Puțină lume a știut atunci că Michael s-a îndrăgostit de România, țară ce l-a primit ca pe un rege. Mai mult, în urmă cu 20 de ani, circula o legendă că „regele muzicii pop“ își dorea săși cumpere aici un palat, mai precis Palatul Mogoșoaia.
FOTO: Fabio Morda, noul Michael
A iubit Bucureștiul
„Michael a ales de la început Bucureştiul. Acum, după ce nu mai e, sunt fericit că m-am întors. Vă adora. La vizita din 1992, mă sfătuia să văd orașul, despre care spunea că este minunat. Atunci nu-mi plăcea să merg cu ghizii, ca turist, dar el m-a făcut curios. Așa am aflat despre Ceaușescu și cum a fost executat. Părea totul atât de ciudat și m-am îndrăgostit și eu de acest loc”, a povestit celebrul coregraf LaVelle Smith Jr, care i-a fost alături starului pentru mai bine de două decenii. Întrebat despre zvonul că Michael și-ar fi dorit un castel în România... „Nu este o legendă! Chiar a vrut să cumpere Palatul, dar nu i l-au vândut. Ceea ce e de neînțeles. Și eu aș vrea sămi cumpăr un castel în România”, a comentat La- Velle.
FOTO:Palatul Mogoșoaia
Muzica lui Michael Jackson se va auzi într-un superconcert la București joi, pe 7 iulie, de la ora 19.00, la Sala Polivalentă
Show-ul ar fi trebuit să fie în Piața Constituției, dar din cauza avertizărilor meteo a fost mutat.
La șapte ani de la moartea artistului, echipa s-a reunit pentru prima dată acum, iar coregraful LaVelle Smith Jr, Michael Prince – compozitorul și inginerul de sunet, Jennifer Batten - celebra chitaristă care oferea cele mai electrizante solo-uri, Sam Sims și alți 13 artiști din echipă, coregrafi, dansatori sau backing vocals și-au dat mâna pentru spectacolul „The Ultimate Thriller – The Michael Jackson Tribute - LIVE”. După mai multe căutări, solist vocal a fost ales italianul Fabio Morda. „Ideea i-a venit soțului meu, Niki Constantinescu. Nimeni nu s-a mai gândit să reunească trupa, iar pentru ei durerea că l-au pierdut pe Michael a fost mare și nu au mai dorit să facă un show. Am căutat artiștii prin toată lumea, am vorbit cu familia și managementul starului și i-am adus aici. În 2017 vom pleca într-un turneu mondial în această formulă”, a povestit Florin Constantinescu, organizator.
FOTO: Celebra chitaristă Jennifer Batten (centru) și-a revăzut colegii după mulți ani. Ea spune că niciodată trupa nu va mai fi la fel, cum era când trăia Michael Jackson
Amintiri. Aventurile lui Michael Jackson la Castelul B
Prieteni și colaboratori de zeci de ani cu „Regele muzicii Pop”, producătorul Michael Prince și coregraful LaVelle Smith Jr (câștigător a cinci premii Grammy), au o mulțime de amintiri haioase. LaVelle își amintește cum starul pop l-a învățat pasul „moonwalker”, dar și cum stăteau până la trei dimineața pentru a găsi coregrafia perfectă. Michel Prince dezvăluie că cea mai amuzantă întâmplare cu Michael s-a petrecut în România. „În 1992 am vizitat Castelul Bran. Aveam ziua liberă, dar organizatorii au spus că nu este timp. Așa că am închiriat o mașină și am plecat amândoi fără să anunțăm pe nimeni. La întoarcere era întuneric beznă. Eram pe un drum îngust, ce trecea prin pădure. Tot ce vedeam în față era o luminiță, care se legăna. M-am aplecat peste volan și îmi era un pic frică, pentru că tocmai ne întorceam de la Castelul lui Dracula. Când am ajuns aproape am văzut că era o căruță, cu un om negru și cu o barbă mare. Avea o bere lângă el, iar în spatele căruței se legăna o lampă cu gaz. A fost înfricoșător”, glumește Prince.
FOTO: Producătorul Michael Prince și coregraful LaVelle Smith Jr