Un interviu cu istoricul de la Chișinău, Iurie Colesnic, despre 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România.
În 1812, conform Tratatului de la București, Basarabia ajungea parte a Imperiului Rus, devenind o provincie controlată de administrația țaristă. Aceasta a durat până 1917, când slăbită de confruntările din Primul Război Mondial și de revoluția bolșevică, Rusia își pierde treptat puterea în regiune, iar Basarabia își declară mai întâi autonomia, iar mai apoi independență de imperiu.
La doar câteva luni, pe 27 martie 1918, Sfatul Țării de la Chișinău ia o decizie importantă, semnând Actul Unirii cu România. Această stare de lucruri a durat doar 22 de ani, până când la 28 iunie 1940, în urma unui ultimatum al guvernului sovietic, Basarabia a fost din nou cedată Uniunii Sovietice. Despre cum s-au desfășurat evenimentele și care au fost premisele Unirii de acum 100 de ani, Deutsche Welle a discutat cu istoricul de la Chișinău, Iurie Colesnic.
DW: Dacă ne întoarcem în acea perioadă istorică, ce s-a întâmplat acum 100 de ani în Basarabia?
Iurie Colesnic: Pe 27 martie lumea avea presentimentul că va avea loc Unirea. La Chișinău era venit prim-ministrul României, Alexandru Marghiloman, care în seara de 26 martie a avut o întâlnire cu Blocul Moldovenesc și a ascultat declarația acestora. A doua zi, la orele 16:15, toți deputații s-au întâlnit în Parlamentul de atunci, care se afla pe strada Mateevici 111. Era un eveniment foarte important, iar Onisifor Ghibu scrie în amintirile sale că toată strada era plină de lume. Toți doreau să intre în Palat, iar administratorii acestuia au fost nevoiți să elibereze permise și să restricționeze intrarea. Un alt fapt interesant este că două zile mai devreme la Chișinău a venit și Constantin Stere, care a fost primit aici ca un semi-zeu. A început ședința și după un discurs ținut de Marghiloman, Stere a fost ales ca președinte al Sfatului Țării. Acesta a avut trei discursuri, dintre care unul în limba rusă, rostit pentru minorități ca să înțeleagă de ce basarabenii vor Unirea. S-a luat decizia de a vota nominal și cu 82 de voturi majoritare a fost luată acea decizie istorică. Este un moment foarte curios. O parte din Fracțiunea Țărănească care se împotrivea Unirii s-a desprins, declarând că „înțeleg acest moment istoric prin care trece Basarabia și noi tot vom vota”.
DW: Care au fost premisele și de ce atunci s-a putut vota unirea aparent destul de simplu și în pofida faptului că Basarabia a fost parte a Imperiului Rus mai mult de 100 de ani?
I.C.: Nu a fost deloc ușor. Existau contradicții foarte mari în interior. Blocul Moldovenesc, partid care era pentru Unire, avea un opozant foarte serios în rândul Fracțiunii Țărănești și cea a Minoritarilor, compusă de evrei, germani, armeni, găgăuzi, bulgari etc. Pe de altă parte, exista un Soviet al Muncitorilor și Țăranilor, care era bolșevizat și care, începând cu 6 ianuarie 1918 tindea să lichideze Sfatul Țării. Mai existau și ucrainenii care aveau pretenții teritoriale și care încercaseră în câteva rânduri să includă Basarabia în cele zece gubernii, care formau o nouă Ucraina. S-a ajuns la aceea că la început ucrainenii pretindeau la sudul, apoi la nordul Basarabiei, ca mai apoi să propună ca județul Soroca să se alipească la Ucraina. În asemenea situație, basarabenii înțelegeau că unica soluție rezonabilă, care corespunde adevărului istoric, este doar unirea cu România. Să ne amintim că moldovenii au mers cu această propunere la Iași încă în decembrie 1917. Atunci a avut loc o întâlnire a lui Ion Pelivan cu istoricul Nicolae Iorga, când primul îi declară că „noi vrem să facem Unirea”. La care Iorga îl întreabă: „Aveți forțe militare?”. „Nu, nu avem forțe militare. Avem forțe morale” - îi răspunse Pelivan.
DW: O parte din istorici și din forțele politice de la Chișinău susțin că Unirea nu a fost un act benevol. Mai mult ca atât, ei declară că aceasta s-ar fi făcut cu prețul vieții unor deputați din Sfatul Țării, care din cauza că se împotriveau au fost împușcați. Cât de adevărate sunt aceste afirmații?
I.C.: Nu e adevărat și este doar o insinuare. În luna ianuarie 1917, a existat un conflict cu niște deputați din Sfatul Țării, care se declarau împotriva intrării armatei române în Basarabia. A avut loc un Congres Țărănesc în cadrul căruia cinci deputați au chemat la opunerea rezistenței armate. Aceștia cu adevărat au fost arestați și ulterior împușcați.
DW: Partidele politice de stânga declară că Unirea de fapt a fost o ocupație, aducând argumente că armata română a intrat cu forța în Basarabia.
I.C.: Armata nu a intrat cu forța, ci din necesitate, deoarece armata a 4-a, a 6-ea și a 9-a rusă, care erau pe frontul românesc se dezintegrau. Grupuri de dezertori treceau prin Basarabia și jefuiau depozitele de armament și alimente. Populația pașnică era terorizată. În Chișinău lumea se temea să iasă noapte pe străzi, deoarece puteau fi împușcați la fiecare pas. Există un caz concret când un fost polițist i-a făcut observație unui cazac, iar acesta i-a tăiat capul în plină stradă, în plină zi. Sunt zeci de mărturii. Astfel, din cauza anarhiei totale a apărut necesitatea unei forțe care să facă ordine, dar aceasta s-a făcut cu foarte mult sacrificiu. Am găsit date că în perioada 1918-1919, în Basarabia au murit 298 de soldați și jandarmi români. În sate bolșevicii și anarhiștii opuneau rezistență armatei, iar aceasta era nevoită să riposteze și să mențină pacea.
DW: În ultima perioadă se agită spiritele în Găgăuzia, unde tot mai multe voci condamnă Unirea. De asemenea și alte minorități din R. Moldova s-ar teme de acest proces. Cum au reacționat în 1918 minoritățile din Basarabia?
I.C.: A fost un exemplu extraordinar de frumos din partea minorităților pe care l-a adus etnia poloneză de atunci prin Felix Dutkiewicz, deputat în Sfatul Țării, care a spus că votează pentru Unire pentru că acesta este „adevărul istoric”. Totuși, este adevărat că minoritatea găgăuză, bulgară, germană s-au abținut și au absentat când s-a semnat Actul Unirii, deoarece ei înțelegeau că moldovenii, care până în 1917 erau o minoritate, s-au pomenit a fi majoritari. Se schimba raportul de forțe deoarece minoritățile au tendința să se apropie de cel mai puternic, iar aceștia în Imperiul Țarist erau, pe undeva, privilegiați. Coloniștii erau avantajați față de populația autohtonă și evident că această schimbare îi deranja. De asemenea, un nou spirit de concurență îi făcea să se opună Unirii. Dar nu peste tot. Erau oameni din rândul acestor minorități care conștientizau, deoarece Stere a explicat foarte clar că nu pot străinii să se opună acestui proces, deoarece moldovenii au trăit aici de secole și nu pot pleca, spre deosebire de cei veniți.
DW: Anul acesta președintele Igor Dodon și partidul socialiștilor au pornit o adevărată campanie anti-unionistă. De ce se fac aceste mișcări și cui îi convine să aprindă din nou spiritele în societate?
I.C.: Eu cred că acest lucru s-a întâmplat și în 1918. Tot forțele pro-minoritare încercau să se opună unui curent firesc. Basarabia a fost parte a Moldovei istorice și ea trebuia să revină cum a fost la începuturi. Aș vreau să o citez pe Nadejda Grinfeld, cea de a doua femeie din Sfatul Țării, care spunea: „Noi așteptăm să vină în Basarabia orice armată - germană, ucraineană, franceză - numai nu românească”. Deci era o teamă, deoarece apropierea de România a generat întotdeauna ideea firească de unificare. Așa și acum, Dodon și socialiștii înțeleg că ideea unionistă în orice moment poate exploda cu adevărat. Reacția este una firească, dar cu cât mai de amploare este aceasta, cu atât mai mult este dorința de unificare a unioniștilor.
DW: Pe 25 martie curent, la Chișinău a avut loc Marea Adunare Centenară, eveniment care a stârnit multe valuri de critici. De asemenea, potrivit poliției a fost reținut un grup de 21 de tineri care se îndreptau la eveniment, după ce asupra lor au fost depistate bâte, cuțite și rozete. Este cu adevărat unionismul un pericol pentru R. Moldova?
I.C.: Nu. Unionismul este starea firească a R. Moldova și a existat chiar în timpul Uniunii Sovietice. Evenimentul din 1989, când Basarabia s-a dezlipit de imperiul comunist nu a apărut din senin. Acesta a fost dictat de memoria genetică a acestei populații. Astfel, ceea ce se întâmplă este un lucru absolut firesc, iar reacțiile sunt neadecvate. Încercarea de a instiga o parte a populației împotriva altei părți, care își dorește un fapt istoric este o crimă. De asemenea, încercarea de a implica tinerii, care nu conștientizează această problemă și de a-i pune să meargă la provocații trebuie să devină o problemă a organelor de securitate ale statului. Cu atât mai mult că în Constituție se oferă dreptul la libera exprimare, iar unioniștii au acest drept la fel ca și ceilalți.
- Autoare: Simion Ciochină