DW: Industria auto: frână totală la investiții

Marii producători auto și-au redus masiv investițiile, după profitabilul an 2015, mai ales în China și Europa de Vest, potrivit unui studiu. Unul din motive: așteptata trecere la automobilele electrice.

Principalele concerne auto și-au redus masiv anul trecut investițiile în fabrici noi sau în modernizarea celor existente. Numărul proiectelor de investiții nou demarate a scăzut cu 45%, de la 179 la 98, valoarea totală a acestora micșorându-se și mai mult, cu 69 de procente - de la 52,5 la 16,3 miliarde de euro. Acestea sunt rezultatele unui studiu al firmei de consultanță Ernst & Young (EY), dat publicității la începutul săptămânii la Frankfurt pe Main.

Potrivit cercetării, constructorii auto au apăsat serios pedala de frână în 2016, după profiturile record înregistrate de sectorul auto în 2015. Cele mai afectate regiuni au fost Europa de Vest și China, unde volumul de investiții s-a redus cu 87 respectiv 79 de procente. Ceva mai puțin afectate au fost SUA, unde regresul a fost de 53%.

SUA, principala țintă a investițiilor din branșa auto

La fel ca în 2015, SUA a rămas și în 2016 principala beneficiară a investițiilor din sectorul auto: în crearea de noi uzine de producție, de centre de design și de dezvoltare au fost investite 6,3 miliarde de euro (în 2015: 13,5 miliarde de euro). Pe locurile doi și trei s-au clasat Ungaria (investiții de 1,6 miliarde de euro) și Germania (1,3 miliarde).

Pe pozițiile următoare s-au clasat China și Argentina, fiecare cu investiții de câte un miliard de euro. În analiza EY a fost luată în considerare capacitatea de investiții a celor mai mari 16 concerne auto mondiale.

Finalizarea actualelor proiecte

"Pe de o parte, trebuie mai întâi implementate și finalizate numeroasele proiecte de investiții lansate în ultimii ani", crede Peter Fuß, partener la EY. Între 2012 și 2015, industria auto a făcut investiții în valoare totală de 140 de miliarde de euro, potrivit lui Fuß, "iar aceste proiecte sunt în prezent executate".

În plus, mai spune expertul citat, branșa ar fi prin investițiile din ultimii ani mai mult decât foarte bine pregătită, din punct de vedere al capacităților de produse, mai ales că se așteaptă o creștere slabă pe piața auto în perioada următoare. Prin urmare, mari investiții în noi unități de producție nu ar mai fi de așteptat și nici nu ar fi prea justificate, raportate la întregul sector auto.

Schimbare masivă de direcție 

Expertul consideră însă reducerea semnificativă a investițiilor și un indiciu pentru actuala reorientare amplă a industriei auto. Tocmai trecerea la electromobilitate va determina schimbări serioase la nivelul planificării investițiilor și al lanțului de producție și aprovizionare pe plan internațional, spune Fabian Schuster de la EY: "Pentru producerea unui automobil electric este nevoie de alte componente hardware și oricum mai puține la număr decât la mașinile normale. Prin urmare, se modifică și sarcinile unităților de producție și solicitările la adresa infrastructurii." Se așteaptă investiții mari în domeniile cercetare și dezvoltare.

Cei mai mulți bani în acest sens au fost direcționați începând din 2010 spre SUA (29,4 miliarde de euro), China (25,2 miliarde) și Germania (23,1 miliarde). Noile proiecte demarate în SUA și Germania vizează în special modernizarea unităților de producție vechi de zeci de ani, în unele cazuri, în vederea sporirii eficienței acestora. În Germania, investiții cu adevărat noi, precum cele anunțate de Porsche, care vrea să finanțeze cu miliarde de euro dezvoltarea și construirea automobilului sportiv electric, sunt mai degrabă excepția.

Țările emergente, afectate în mod special

În ultimii ani, țările cu tradiție în producția auto au fost preferate de concernele de profil când s-a pus problema investițiilor, după ce, până în 2012, s-a investit masiv în țările emergente. Așa-numitele țări BRIC - Brazilia, Rusia, India și China - au beneficiat între 2010 și 2012 de 42% din volumul mondial de investiții în sectorul auto; în perioada 2014-2016, aceste investiții au scăzut la doar 17% din volumul global.

"Marile așteptări în ceea ce privește vânzările auto în țările emergente nu s-au concretizat. Piețele auto din Rusia și Brazilia se confruntă cu crize profunde", constată Peter Fuß. "De aceea am observat în ultimii ani o revenire la piețele tradiționale din SUA și Europa: în 2016, în toate țările BRIC luate împreună s-au investit 1,7 miliarde de euro față de 11,6 miliarde în SUA și Europa."

Brexit și alegerile americane

La actuala reținere a concernelor auto de a investi sume mari în proiecte noi ar fi contribuit, în opinia expertului Fuß, și rezultatul referendumului britanic privind Brexit, precum și deznodământul suprinzător al alegerilor prezidențiale americane. "Situația din prezent este atât de imprevizibilă, încât firmele auto sunt inteligente dacă își păstrează deschise toate opțiunile. Acum se practică un curs prudent, cu îmbunătățirea organizării și a propriilor lanțuri de producție și livrare, fără investiții nenecesare pe moment în noi fabrici și tehnologii.."

Autor: Klaus Ulrich