Premiatul jurnalist german Claas Relotius a inventat poveşti. O practică periculoasă, în contextul în care populiştii atacă presa şi democraţia, crede Sandra Petersmann.
Sunt nervoasă şi dezamăgită de erezia lui Claas Relotius. Am iubit reportajele lui investigative din străinătate şi i-am dorit multe alte premii, pentru că eram convinsă că le merită pe drept.
Personal, consider reportajele investigative din străinătate drept genul suprem al scrierii jurnalistice. Ceea ce a făcut Relotius prin reportajele lui false reprezintă o înaltă trădare a jurnalismului. O astfel de trădare atentează şi la democraţie.
Credibilitatea este singura monedă valabilă
Într-o lume în care domină haosul global şi se impune necesitatea unor răspunsuri simple, noi jurnaliştii nu avem voie să ne transformăm în vânzători de suflete. Singura noastră monedă rămâne credibilitatea. Dialogul cu publicul nostru nu funcţionează fără adevăr, iar democraţiile au nevoie de dialog pentru a funcţiona.
Sandra Petersmann
În dezordonata noastră lume, reportajele lui Claas Relotius erau pentru mine precum faruri în întuneric. Ele confereau oamenilor simpli o voce. Pe mine, colega şi cititoarea lui, mă făceau să mă întreb şi să analizez structurile de putere.
Claas Relotius i-a făcut pe prizonierul de la Guantanamo Mohammed Bwasir şi pe orfanii Alin şi Ahmed din Alep pe bună dreptate protagoniştii textelor lui. De ce le-a inventat atunci declaraţii false? De ce i-a pus în situaţii fictive? De ce s-a decis să relateze basme? Realitatea este oricum dramatică.
Standarde etice evidente
Cine vrea să ajungă jurnalist în Germania se obligă să respecte etica. Iar codexul presei nu lasă niciun loc de interpretare. "Respectarea adevărului, a demnităţii umane şi informarea corectă a opiniei publice sunt legile supreme ale presei", scrie negru pe alb. Claas Relotius s-a autoplasat dincolo de etică. În ambiţia lui, el a călcat în picioare mai ales demnitatea umană a protagoniştilor lui.
Claas Relotius
Este însă adevărat şi că jurnalismul digital de performanţă te tentează să înşeli. Sistemul este vulnerabil. Şi Deutsche Welle sau orice alt trust de presă putea cădea victimă sistemului. Lupta globală pentru exclusivitate, viteză şi interpretare creează dependenţă. "Der Spiegel" s-a fălit cu reportajele din străinătate ale celebrului său reporter. Succesul lui Relotius reprezenta mereu şi succesul publicaţiei "Der Spiegel". Nu este deloc de mirare că departamentul de verificare a datelor din cadrul redacţiei, unic în Germania de altfel, tocmai în cazul Relotius a dat chix.
Şefii şi redactorii şefi trebuie să înţeleagă că pentru jurnalism de calitate este nevoie de timp şi spaţiu. Un reportaj din străinătate poate străluci şi în nuanţe de gri. Goana după superlative permanente distruge veridicitatea.
Jurnaliştii sunt responsabili
Iar noi, jurnaliştii, trebuie să înţelegem că avem o mare responsabilitate. Noi suntem punţile de dialog într-o lume dezordonată. Noi putem corecta populismul. Dacă greşim, dacă minţim, dăunăm societăţii. Democraţia are de suferit.
Cititorilor noştrii le adresez rugămintea de a nu ne pune pe toţi pe acelaşi plan. Claas Relotius este un caz unic, periculos. Şi înaintea lui au mai existat trişori, care au alimentat teoriile despre presa mincinoasă. Dar presa mincionoasă ca atare nu există. Cei mai mulţi dintre noi lucrăm sincer, din convingere, pentru a face auzite vocile unor orfani precum Alin şi Ahmed din Alep.
- Data 21.12.2018
- Autoare/Autor Sandra Petersmann