Duşmanul de care ai nevoie | România cititorilor

Atenţie! Observ cum se îndreaptă frontal, direct spre mine, cu privirea pierdută în telefonul din mână-i. Mi se întâmplă asta destul de des când, străbătând o stradă animată, un el sau o ea, captivat(ă) de nelipsitul smartphone, prezintă un real pericol de ciocnire dacă nu l-aş sesiza la timp, ca să mă feresc.

 Ei îşi continuă drumul, neabătuţi, spre alte potenţiale „victime”, ce vin din sens contrar şi, culmea, unele umblând şi ele evident vrăjite de telefoanele lor!

Probabil că e de „bonton” ca multe dudui să se afişeze în public palmând, cu elegantă discreţie vizibilă, telefonul lor deştept şi, eventual, cât mai scump. Interesant de observat în mijloace de transport în comun, mai ales în metrou şi, mai ales, persoane tinere şi nu prea, care, odată intrate în vagon, dacă nu au deja telefonul în mână, aşezându-se, îl scot imediat la iveală şi încep tastările. După expresia feţelor încerci să-ţi dai seama cam cum decurge „socializarea” lor virtuală. În aceeaşi însingurare se consumă şi „socializarea” între prieteni sau colegi aflaţi împreună în aceeaşi încăpere, unde cei mai mulţi dintre ei sunt preocupaţi în tăcere de propriile telefoane, „socializând” virtual cu cine ştie cine. Internetul şi telefonia mobilă au scurtat ieftin orice distanţă. Pământul a devenit astfel mult mai mic. Ăsta a fost, de fapt, începutul globalizării. Ne place sau nu! Mai cu seamă, cu larga răspândire a aşa-numitelor „reţele de socializare online”, unde la noi pare a fi câştigător Facebook-ul, smartphone- ul se dovedeşte cel mai rapid mijloc mobil de comunicare, de nelipsit pentru tot mai mulţi. În pofida avertismentelor lansate uneori de psihologi şi medici psihiatri, care cercetează efectele individuale nedorite, pe termen lung, ale acestor deviceuri electronice asupra psihicului si nu numai asupra acestuia. Totuşi, deşi fără să ştii, poate fi şi un microfon inteligent, prin care poţi fi monitorizat dacă nu eşti „cuminte”, despre telefonul mobil am putea afirma, cu siguranţă, că este duşmanul de care avem nevoie!

Dar de ce ne-ar fi duşman? Simplu. Fiindcă, foarte repede, telefonul nostru mobil creează dependenţă şi, după cum s-a constatat, e o adevărată „bombă” bacteriologică. În timpul zilei nu te speli mereu pe mâini. Mobilul este folosit în absolut toate împrejurările, atat în casă, cât şi în exteriorul acesteia. Oriunde te-ai afla. Chiar şi la toaleta de acasă sau din altă parte. Poate chiar una publică! Aşadar, oricât insişti să ai mâinile curate, dacă sună telefonul şi răspunzi sau doar te-a bătut gandul să-l foloseşti, fiindu-ţi dor de a pătrunde în mediul virtual, mâinile tale vor fi instantaneu infectate de nenumăratele microorganisme periculoase, aflate pe suprafeţele aparatului. E şi normal. Acesta este trambalat absolut peste tot de către proprietar, cât e ziulica de mare şi, odată întors acasă seara, telefonul poate ajunge şi în pat. Nu-i suficient? Oricum, nu ai ce face. Este duşmanul de care avem cu toţii nevoie!