Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal a vorbit într-un interviu pentru „Evenimentul zilei” despre alegerile tumultuoase din 2013. „Corleone” acuză că șeful conspirației construite împotriva sa a fost ex-premierul Victor Ponta
Există viață și după fotbal. A aflat asta, în ultimii patru ani, Dumitru Dragomir, cel care a condus Liga Profesionistă de Fotbal, mai întâi ca vicepreședinte, apoi ca președinte, două decenii. În 2013, „Oracolul din Bălcești” nu luase în calcul retragerea și era optimist înaintea alegerilor de la LPF, pentru că se baza pe votul a cel puțin 14 cluburi din 18, câte activau la vremea respectivă în Liga I. Însă, așa cum spune o butadă, „calculele hârtiei nu au fost respectate”, iar Dragomir a fost detronat de Gino Iorgulescu.
„Nu m-au votat curvele pe care le-am ajutat”
Între timp, fostul internațional român și-a mai asigurat un mandat. „Corleone” n-a uitat contextul în care a plecat de la LPF și explică detaliat, cine, ce și cum. „Nu m-au votat curvele pe care le-am ajutat”, striga olteanul, după alegerile din 2013. „Curvele” erau, în opinia sa, președinții cluburilor care schimbaseră macazul, deși îi garantaseră susținerea necondiționată.
Monstruoasa Coaliție?
Scenariul este jucat de personaje grele: Victor Ponta, Liviu Dragnea, Vasile Dîncu, George Maior, Gheorghe Ștefan, șefii de la ANAF și multimilionari. Cu toții și-au dat mâna, zice Dragomir, pentru a schimba conducerea LPF. Miza a fost legată de bani. Pregătind campania prezidențială din 2014, Ponta s-ar fi răzbunat pe „Corleone”, pentru că n-a vrut să intre într-un joc ce-l avea ca regizor pe Arpad Paszkany, fostul patron al echipei CFR Cluj. „Dom’le, eu vorbesc, că nu mi-e frică. Dacă n-am făcut nimic, de ce să îmi fie mie frică?”, deschide discuția, încercând să amortizeze „bombele” pe care urmează să le lanseze.
Liviu Dragnea și Victor Ponta au luat-o fiecare pe căi politice diferite. Totuși, fiecare dintre cei doi a rămas prieten cu Gino Iorgulescu, actualul președinte al LPF
- Evenimentul zilei: Domnule Dragomir, au trecut patru ani de când ați plecat de la LPF, mai mult cu forța. Vi se face dor, câteodată de Ligă, de fotbalul românesc?
- Dumitru Dragomir: Nu mi-e dor de nimic, de ce să îmi fie dor? Nu m-aș mai întoarce niciodată acolo? Ăștia patru ani au fost cei mai grei din viața mea. Nu pentru că m-au dat afară abuziv, ci pentru că au vrut să mă aresteze nevinovat, cu percheziții în șase locuri, cu mascați, cu ducerea la «Beciul Domnesc», doar ca eu să tac. Le-am spus că, dacă nu-mi strig nedreptatea, mai bine mor.
- Sunt două chestiuni diferite. De schimbat, v-au schimbat conducătorii cluburilor. Tot ei au vrut să vă aresteze?
- La alegeri a fost lucrătură politică. S-au făcut presiuni mari ca eu să fiu schimbat, pentru aveau nevoie de un om lor, care să răspundă la comenzi. După ce l-a instalat pe Gino Iorgulescu, Ponta a vrut să mă și aresteze.
- Știam că Victor Ponta este pasionat de baschet. De ce a început brusc să se intereseze de fotbal?
- Pentru că era vorba despre bani, despre mulți bani, iar Ponta, care se pregătea de campania prezidențială din 2014, avea nevoie de finanțare. Totul a început cu o discuție pe care eu am avut-o cu Arpad Psazkany, patron la CFR Cluj, în anii ăia. El mi-a spus să-i cedez lui drepturile de televizare ale meciurilor din Liga I, fără licitație. I-am răspuns că nu pot să fac așa ceva, că e ilegal, că ne ducem la pușcărie, că se va sesiza Consiliul Concurenței.
- Era vorba despre drepturile din perioada 2014 - 2019...
- Da. Miza o reprezenta comisionul din acele drepturi. Am discutat cu Paszkany la București, apoi am fost de două ori la Cluj. Mi-a promis un comision de 4 milioane de euro pe an, adică, în 5 ani, un total de 20 de milioane. Dacă acceptam, trebuia să dau în fiecare an câte un milion de euro pentru campanii. Prima era aia din 2014, de la prezidențiale.
FOTO: Iuliu Mureșan (stânga) și Arpad Paszkany
- Lui Arpad Paszkany nu-i era frică de reacțiile celor de la Consiliul Concurenței?
- Nu îi era. Mi-a zis așa: «Stai dom’le liniștit, ți-i aduc cu avionul pe Victor Ponta și pe Vasile Dîncu (n.r - sociolog, apropiat al liderilor importanți ai PSD) diseară. Mâncăm împreună ». Eu l-am întrebat: «Cum, știu și ei de treaba asta?» Paszkany a zis: «Da». Și mi-a mai spus să nu-mi fie frică de probleme, că se rezolvă totul. Mie mi-a fost teamă, i-am zis că ei azi sunt prieteni, mâine se arestează unii pe alții. Ceea ce se demonstrează în perioada asta. Oricum, bănuiesc că ce mi s-a promis mie i s-a promis și lui Gino. Bănuiesc, pentru că nu am probe.
Pinalti: „Mânca-ți-aș gura, te fac”
Ulterior, în 2014, Gino Iorgulescu a încredințat drepturile TV firmei malteze Inter Sky Broadcast, fără licitație. Despre această entitate s-a spus că l-ar avea în spate pe Arpad Paszkany.
- Evenimentul zilei: Cine a mai fost implicat în alegerile de la LPF, în 2013?
- Dumitru Dragomir: Să vă mai spun ceva. Sebastian Ghiță mi-a confirmat, jur, cum s-au luat banii. Cum a fost Ponta în Dubai. Apropo de cei implicați, Gigi Becali m-a sunat din pușcărie și mi-a zis că l-au sunat de la Dubai, Cosmin Olăroiu și Victor Ponta, și i-au zis să mă aranjeze la alegeri.
FOTO: Gheorghe Ștefan, alias "Pinalti"
- Deci, începeați să simțiți că vi se pregătește debarcarea.
- Erau oameni pe care mă bazam, în rândul conducătorilor de fotbal. Ioan Niculae, de la Astra Giurgiu, a fost la întâlnirea pe care au avuto președinții cu Victor Ponta și Liviu Dragnea. El a fost caracter. Mi-a dat noaptea telefon și m-am întâlnit cu el la hotelul meu și mi-a zis: «Băi, nea Mitică, uite care e problema. Te curăță ăștia mâine». «Du-te, bă, de aici» i-am zis eu. Eram stăpân pe 14 voturi din 18. Îi zic: «Bă, Ioane, fi-ți-ar Ponta al dracu’». «Fii atent, dacă mâine nu te curăță, poimâine te arestează. Dar, eu votez cu tine, îți va arăta Dinu Gheorghe votul».
- S-a ținut Niculae de cuvânt?
- Da, el și-a respectat cuvântul. Alții au fost cei care m-au trădat. Unii dintre cei mai buni prieteni ai mei. Porumboiu, căruia îi dădeam averea, credeam în el ca în fratele meu. De frică, a votat împotriva mea. Pe cei de la Dinamo i-am înțeles. Robert, fratele lui Ionuț Negoiță, era subalternul lui Ponta. Cum a ieșit Dinamo din insolvență cu datoria aia uriașă către stat? Nu cu ajutorul ANAF-ului? M-a mai trădat și Ioan Neculaie, de la Brașov, căruia i-am dat de cel puțin 10 ori bani împrumut. A venit la mine cu cinci minute înainte de alegeri, m-a pupat și a zis că mă votează...
- Au fost și conducători care v-au spus de la început că nu vă votează.
- Aici, cel mai mult l-am apreciat pe Gheorghe Ștefan. El mi-a zis direct: «Mâncați-aș gura, te fac». «Bă, ești nebun?», i-am zis eu. «Nu am ce să fac, eu sunt capul răutăților», a spus el, la care eu am întrebat de ce face jocul ăsta. «Mă lasă și pe mine ăștia în pace», a replicat. Mediașul a votat cu mine. Corona Brașov a votat împotriva mea. La ăștia, Constantin Niță, fost ministru al Energiei, membru PSD, l-a trimis pe nepotul lui să-l însoțească pe ăla care vota, ca să-i arate votul. Ponta vorbise cu Niță, care venise special din străinătate pentru treaba asta. Vă dați seama ce presiune pusese Ponta pe ei?
- Asta mai înseamnă și că mulți dintre conducători erau șantajabili.
- Ca om de afaceri nu ai cum să nu fi șantajabil, oricât ai fi de corect. Tot te prin de cu ceva, dacă se dă ordin să te prindă. Cluburile au fost mulțumite că primesc amnistie fiscală. V-am dat exemplul clar al celor de la Dinamo, scutiți de 20 de miloane de euro, bani pierduți.
- Totuși, Ponta nu v-a transmis direct că vă schimbă de la LPF...
- El, nu. M-am găsit cu George Maior (fost șef SRI, actual ambasador al României în SUA) la un meci. L-am întrebat de ce i-a lăsat să mă măcelărească, dacă știa că nu sunt vinovat. Mi-a zis așa: «Nu am avut loc de întors, dar se vor băga unii pe alții la pușcărie și n-o să mai aibă timp de tine».
FOTO: Gino Iorgulescu
- Ați rămas cu resentimente, după toate aceste întâmplări?
- Îmi este rușine de Arpad Paszkany pentru ce v-am povestit vouă, dar v-am spus adevărul. Ei au vrut să mă bage la pușcărie. Nu am rămas supărat pe Pormuboiu, pentru că a fost presat și el. În fața prim-ministrului oricine este vulnerabil. Vine Garda Financiară și te omoară cu zile. De aia nu-i port pică. Am rămas supărat pe Neculaie de la Brașov, care este un șnapan, dar să știți că nu-l dușmănesc. Nu vreau răul nimănui.
- Cu Gino Iorgulescu ați vorbit?
- Nu o să-l iert niciodată pentru că s-a constituit parte civilă într-un proces în care sunt acuzat că am prejudiciat Liga. Pentru asta nu îl iert nici în mormânt. În rest, ce să am cu el? Că l-a avut pe Ponta și m-a dat afară? Am stat și eu destul, 20 de ani...
Porumboiu: „Le tremurau chiloții în fața lui Ponta și Boc ”
Contactat de EVZ, Adrian Porumboiu (foto), fostul patron al FC Vaslui, a dezmințit acuzațiile aduse de Dragomir. „Regret situația grea prin care trece Mitică acum, dar trebuie să stea în banca lui. Să nu mai fabuleze! Mie nu mi-e frică de nimeni, nici de Ponta, nici de Dragnea! Repet, nu m-au influențat papițoiii ăștia. Încă nu s-a născut politicianul de care să-mi fie frică! Mitică să nu uite de ce Vasluiul a fost dezavantajată în campionat. Lui i-a fost frică de CFR Cluj, de Paszkany, de Emil Boc... Rămân prieten cu Mitică, dar să nu mă facă pe mine fricos! Ne leagă o prietenie de-o viață, dar dacă votam atunci cu el, puteam să-mi scriu pe frunte «masochist». Am votat împotriva lui ținând cont de niște Comisii șmechere. Resping categoric orice legătură a mea cu Ponta. E egal cu zero pentru mine. Tuturor le tremurau atunci picioarele, chiloții în fața lui Ponta și Boc. Am pierdut două campionate din cauza lui Mitică. El nu-și dă seama ce a făcut împotriva mea”, ne-a declarat Porumboiu. De partea cealaltă, Iuliu Mureșan, predintele clubului CFR Cluj, ne-a mărturisit: „A fost, într-adevăr, o întâlnire la mine acasă, dar n-am discutat despre drepturile TV. Apoi, Arpad Paszkany s-a mai văzut cu Dragomir la București, dar în prezența mea nu s-a discutat despre așa ceva”.
Citiți în ediția de luni, 21 noiembrie, a „Evenimentului zilei”, partea a doua a interviului cu Dumitru Dragomir!