La aflarea veștii că Adrian Duicu se întoarce, PSD-iștii locali au făcut o petrecere de pomină, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Șefii grupării au lipsit.
După aproape şapte luni de arest preventiv, Adrian Duicu, fostul preşedinte al Consiliului Judetean Mehedinţi, a revenit pe „moșia sa”, întrucât judecătorii au decis arestarea acestuia, dar la domiciliu. Duicu a ajuns acasă sâmbătă noaptea, în vila de la Orșova, în care nu a locuit niciodată. Casa de pe strada Banatului a fost cumpărată în urmă cu doi ani de la Constantin Gherghe, primarul Severinului.
Petrecere de întoarcere
Fostul preşedinte al PSD Mehedinţi va sta izolat la vila care a fost inundată de ploi, luna trecută, şi care se află pe o stradă care nu a fost redată circulaţiei, din aceleaşi motive. De bucurie că urma să revină în judeţ Adrian Duicu, PSD-iştii din Orşova, vreo 200 la număr, au tras un chef de pomină cu lăutari, la Căminul Cultural din localitatea Iroviţa, situată la aproximativ 20 de km de Orşova. Aici, în fiecare an se organizează „Festivalul Izmenelor”. Actualii lideri ai PSD nu au participat la chef, invocând diverse motive. Dar, printre cheflii, potrivit surselor EVZ, s-au numărat primarul comunei Iloviţa, Ştefan Pătăşanu, care a trecut de la PDL la PSD, primarul Orşova, Ion Manea, care a trecut de la PNL la PSD, şi, desigur, actualul preşedinte al PSD Orşova, Nicolae Căprioru.
S-au jucat hore, s-a mâncat și s-a băut în cinstea celui supranumit „baron de Mehedinți”, ne-au dezvăluit mai mulți participanți. Mulți i-au jurat „credință veșnică” fostului șef de județ și i-au dedicat melodii de „inimă albastră”.
Ca leii în cușcă
Adrian Duicu, Ştefan Constantin Ponea şi Constantin Popescu au fost arestați preventiv la începutul lunii aprilie, iar în decizia recentă a magistraților se specifică faptul că pe durata arestului la domiciliu, inculpaţii au obligaţia să nu părăsească imobilul unde locuiesc fără permisiunea organului judiciar care dispune prezenta măsură sau în faţa căruia se află cauza şi să se supună restricţiilor stabilite. De asemenea, Adrian Duicu şi ceilalţi arestaţi trebuie să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere.
Lupta pentru funcții
Potrivit stenogramelor din dosarul DNA, Duicu și-a folosit influența chiar din birourile Guvernului. Miza era numirea șefului Poliției Mehedinți, comisarul-șef Ștefan Ponea, într-o structură de conducere din Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Totul s-a întâmplat pe 13 iunie 2013. „Mă duc la premier dimineață și o să-l pun și pe premier să sune că eu vreau să-l stabilizez pe acesta bine acia”, îi transmitea Duicu lui Doru Dumitrescu, adjunct al secretarului de stat din MAI.