O frumoasă poveste de dragoste s-a înfiripat în Penitenciarul Târgşor, unde este închisă judecatoarea Antoanela Costache, de la Tribunalul Bucuresti. Arestată pentru c-ar fi luat mită ca să ajute la eliberarea lui Dinel Staicu, ea s-a căsatorit cu unul dintre avocaţii sai. La ceremonia oficiată după gratii, primarul era cât pe ce să leşine din cauza emoţiilor.
Mireasa, Anemary Antoanela Costache, are 42 de ani şi este arestată de un an, o lună şi zece zile pentru acuzaţii de coruptie. Fetiţa ei a rămas singură, doar cu bunica, iar soţul ei a divorţat. L-a cunoscut însă pe George, unul dintre avocaţii care o apără în procesul de corupţie şi care a cerut-o în căsătorie, potrivit stirileprotv.ro.
Totul s-a întamplat în postul Paştelui, la Penitenciarul de femei de la Târgşor - Prahova legatura dintre judecătoare si avocat a fost oficializată de primarul comunei. De faţă au fost doi ofiţeri de penitenciar, naşii dar şi o rudă a Antoanelei Costache.
Primar: „Fără să fie sexy, era decentă”
Alexandru Cristea, primarul comunei Ariceştii Rahtivanii a declarat pentru stirileprotv.ro că nunta din puşcărie a fost plină de emoţii. „Doamna, care este o femeie frumoasă, era şi mai frumoasă în costumaţia care a avut-o. Fără să fie sexy, era decentă. Denota bunul gust al doamnei. I-am citit îndatoririle care le au. În penitenciar este interzis consumul de alcool, nu au băut şampanie.”
Mirii s-au bucurat de eveniment, chiar dacă amândoi sunt la a doua căsătorie. Dar au suferit şi pentru că fetiţa judecatoarei de 12 ani nu a putut să asiste la cununia civila. E minoră şi nu are acces în închisoare.
Acuzaţiile DNA
Antonela Anemary Costache, judecător la Tribunalul Bucureşti - Secţia penală, în prezent suspendată din funcţie, a fost trimisă în judecată pentru constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită, trafic de influenţă, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă şi alte trei infracţiuni informatice. Procurorii au arătat, în actul de sesizarea a instanţei, că judecătoarele Viorica Dinu şi Antonela Costache se foloseau de calitatea de magistrat pentru a promite pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti "dorite de mituitorii sau cumpărătorii de influenţă", în cazurile în care erau învestite să judece respectivele cauze penale.