Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a anunţat miercuri că săptămâna viitoare va depune un proiect de hotărâre pentru înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind activitatea Consiliului Naţional al Audiovizualului începând din anul 2012, afirmând că CNA trebuia să fie o instituţie apolitică şi s-a dovedit că nu este.
Dragnea a făcut aceste precizări după ce plenul Camerei Deputaţilor a respins solicitarea PNL şi USR de constituire a unei comisii de anchetă privind activitatea CNA.
„Motivul pentru care eu şi colegii mei am votat contra (solicitării PNL şi USR de constituire a comisiei de anchetă CNA - n.r.) este dat de perioada scurtă pentru care se dorea această anchetă. Noi nu protejăm CNA, dimpotrivă, vrem o anchetă parlamentară, dar să înceapă cel puţin din 2012. În acest sens, săptămâna viitoare vom depune un proiect de hotărâre pentru a înfiinţa o comisie parlamentară de anchetă, dar începând cu 2012 şi dacă se poate şi mai devreme. Pentru că CNA este o instituţie care trebuie să fie apolitică. Din păcate s-a dovedit că nu e”, a declarat liderul social-democraţilor.
Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cu 101 voturi „pentru” şi 137 „împotrivă”, solicitarea PNL şi USR de constituire a unei comisii de anchetă pentru verificarea activităţii Consiliului Naţional al Audiovizualului.
Conform solicitării, comisia ar fi urmat să verifice termenele în care CNA răspunde plângerilor şi sesizărilor primite, prioritizarea acestora, a rapoartelor de monitorizare/ autosesizărilor CNA. De asemenea, comisia trebuia să verifice cadrul de interpretare unitară şi predictibilă aplicat de către membrii CNA prevederilor legale, cu accent asupra celor legate de „prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor” şi „favorizarea liberei formări a opiniilor", cu precădere în cazul transmisiunilor live ale unor evenimente în desfăşurare.