Dragnea, pentru a doua oară în Israel. Care este SCOPUL vizitei

Șeful Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, va efectua o vizită în Israel, în perioada 11-13 iulie, la invitaţia preşedintelui Knesset-ului, Yuli-Yoel Edelstein, potrivit unui memorandum aprobat de Biroul permanent al Camerei. Liderul PSD a mai vizitat Israelul în luna martie, tot la invitaţia lui Edelstein.

"Acţiunea vine în continuarea celor discutate cu ocazia întâlnirii din luna martie 2017 a preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Knesset-ului de demarare a unui format de cooperare de tipul „Parliament to Parliament” şi aduce în prim plan dorinţa reciprocă de dezvoltare a relaţiilor dintre cele două ţări, precum şi de amplificare a dialogului parlamentar, la cel mai înalt nivel", scrie în memorandumul aprobat de Biroul Permanent.

Cheltuielile de cazare pentru trei persoane vor fi suportate de partea israeliană, restul fiind acoperite de Camera Deputaţilor.

Liviu Dragnea a mai efectuat o vizită oficială de trei zile la Tel Aviv la începutul acestui an. 

EVZ a relatat despre cum social-democraţii au fost sfătuiţi, în campania pentru alegerile parlamentare de anul trecut, de o echipă de israelieni în frunte cu strategul politic Asaf Eisin, implicat în campaniile celui mai mare partid de opoziţie din Israel dar și în campanii din Serbia. Israelienii l-au ajutat pe președintele PSD, Liviu Dragnea, să apară în faţa alegătorilor drept un politician capabil să vină cu rezultate și care nu este interesat de spectacol sau de propria imagine, ci de muncă în interesul ţării.