În ianuarie 2017, Liviu Dragnea a participat, surprinzător, alături de premierul de atunci, Sorin Grindeanu, la dineul de investire a președintelui Donald Trump.
Ceea ce nu s-a spus atunci a fost faptul că invitația la dineu oficial, despre care se spune că a costat o sumă imensă de bani, de ordinul a șapte cifre, a fost intermediată de Elliot Broidy, un celebru lobist american, apropiat al președintelui Trump.
De curând, Elliot Broidy a pledat vinovat, în fața unui judecător federal și riscă o pedeapsă de cinci ani de închisoare, pentru că ar fi făcut demersuri pe lângă administrația Trump, de a închide un dosar penal care se referea la devalizarea unui fond de investiții din Malaezia. Potrivit presei de pe ocean, Broidy riscă o pedeapsă maximă de cinci ani de închisoare și o amendă de 250.000 de dolari. În plus el, a fost de acord să plătească 6,6 milioane de dolari, mita pe care a încasat-o de la patronul fondului de investiții din Malaezia, pentru a opri ancheta Departamentului de Justiție al SUA.
Acuzația este legată de eforturile sale de a aranja întâlniri cu oficiali de top din SUA, pentru a anula o anchetă americană asupra schemei de delapidare a fondului de investiții, care se referă la un prejudiciu de un miliard de dolari SUA și pentru a promova deportarea disidentului chinez Guo Wengui. Procurorii federali au declarat în ședința de judecată că ar putea fi formulate acuzații suplimentare. Broidy va putea aștepta sentința la casa sa din Beverly Hills și poate călători în Statele Unite cu permisiunea judecătorului. La cererea avocaților săi și fără opoziție din partea procurorilor federali, Broidy își va păstra pașaportul și poate depune cereri în fața instanței de a călători în străinătate.
Afaceri cu arme în România
Revenind la Dragnea și relația cu Elliot Broidy, trebuie spus că lobistul american a deschis în România, o subsidiară a firmei sale, Circinus, care este specializată în traficul de arme.
Ei bine, Circinus a semnat cu Romarm, la data de 1 februarie 2018, un contract pentru realizarea sistemului C4ISR, unul din programele prioritare majore de înzestrare a Armatei României, cu o valoare estimata la circa 180 de milioane de euro.
Programul C4ISR prevede pentru realizarea unui sistem integrat care va fi achiziţionat, în condiţiile prevăzute de contract, constând din produse şi servicii aferente:
-Sistemelor Integrate de Comunicaţii şi Informatică de Batalion - SICIB, incluzând Punctele de Comandă de tip Batalion - PCB; -Punctelor de Comandă de tip Brigadă - PCBg; -Capabilităţilor de integrare ISTAR la nivel Divizie - sensor fusion.