Amatoare de bârfe și speculații politice, lumea jurnalistică și de la vârful instituțiilor politice macină de vreo două săptămâni un zvon legat de soarta președintelui PSD: pe 15 aprilie ar putea fi ultimul termen în procesul acestuia de la Înalta Curte, instanța urmând să rămână în pronunțare. Pariorii politici – indiferent că sunt din zona de susținere a lui Liviu Dragnea sau opozanții acestuia – dau ca sigură o sentință defavorabilă președintelui PSD.
Iar Dragnea poate că este știutor și el de prognoza defavorabilă și tocmai de aceea a încercat amânarea momentului chiar prin invocarea unor probleme de sănătate. O sentință ce ar duce la condamnarea liderului PSD este cu atât mai probabilă cu cât în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și 6 luni închisoare cu executare. Fără a încerca anticiparea unei decizii ce ar trebui să aparțină exclusiv judecății imparțiale a magistraților, nu putem să nu ne întrebăm se va întâmpla cu partidul lui Liviu Dragnea și cum va evolua scena politică în cazul unei condamnări a președintelui PSD.
Cine poate deveni liderul stângii?
Fără posibilitatea de a avea acces la cea mai dorită funcție, cea de premier, Liviu Dragnea și-a consolidat statutul de lider al forțelor de guvernare, chiar dacă poziția de președinte al Camerei Deputaților îl îndepărta de un rol executiv acolo unde se împart, teoretic, banii României. De la prezențele în studiourile de televiziune în care explica și desena alocări bugetare și politici guvernamentale, până la executarea celor care au îndrăznit să mârâie în frontul de partid – toate acestea i-au întărit statutul de lider puternic, de tătuc al pionilor PSD de pe tabla de joc politică. De altfel, în momentul de față nu există niciun lider cu adevărat puternic care să ia în serios rolul de măcar a seconda, dacă nu a concura vocea lui Liviu Dragnea. Dacă ar fi să vorbim în termeni fotbalistici, începând cu 2016, Liviu Dragnea a avut grijă să întărească mijlocul partidului: pe măsură ce au crescut în vizibilitate politicieni mediocri pe șablonul Olguțelor și Codrinilor, a fost anihilat orice competitor ce ar fi avut vână se luptător direct pentru scaunul lui Dragnea.
În astfel de condiții, singurul care ar putea să preia din mers ștafeta lăsată să cadă de Dragnea în eventualitatea unei condamnări ar fi liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. Răspunsul se poate contura mai bine în data de 8 aprilie. Căci cu numai o săptămână înainte de ultimul termen din procesul liderului PSD, Tăriceanu așteaptă pronunțarea sentinței în procesul în care este acuzat de mărturie mincinoasă. Cum sentința anterioară a fost achitarea liderului ALDE, cele mai multe șanse sunt ca acesta să beneficieze de o hotărâre similară, dar de data aceasta cu un caracter definitiv.
În condițiile în care Tăriceanu ar câștiga, iar Dragnea ar fi condamnat este evident că pierderea acestuia din urmă se transformă într-o victorie de perspectivă a lui Tăriceanu. Acesta își poate îndeplini, prin acest joc al sorții și al magistraților, visul de a deveni unicul candidat al stângii la prezidențiale, niciun alt lider PSD neavând anvergura președintelui ALDE în sondaje.
Cine ia puterea în PSD?
Pe fondul unei sentințe care ar viza condamnarea definitivă a lui Liviu Dragnea, PSD are de înfruntat unul dintre cele mai negre scenarii pe care le poate anticipa: aruncarea partidului în zodia luptelor interne, cu efecte dramatice în păstrarea guvernării și în obținerea unui scor bun la alegerile ce urmează.
Poate acesta este unul dintre motivele pe care Viorica Dăncilă a fost testată în livrarea unor declarații contondente pe tema justiției sau pe tema mutării ambasadei României la Ierusalim. Era nevoie de a consolida statura unui premier șovăielnic, nesigur și erodat de multiplele greșeli de comunicare. Aceasta trebuia să devină o garanție pentru activul de partid intern, dar și pentru interlocutorii externi ai PSD că politica promisă de Liviu Dragnea nu va suferi destabilizări. Cu toate acestea, nu Viorica Dăncilă este cea care poate conduce destinele PSD. În 19 noiembrie 2018 are loc una dintre cele mai surprinzătoare demisii din Guvernul Dăncilă, insuficient comentată și analizată la vremea respectivă: cea a lui Mihai Fifor, ministrul apărării la acea vreme.
Să privim acum, la distanță de aproape jumătate de an, fapt ce ne oferă o mai mare limpezime, la declarațiile pe care acesta le face la vremea respectivă, în scopul motivării demisiei: „Mulțumesc pentru susținere, am încercat să fac un mandat cât mai bun și sper că nu am înșelat așteptările. Am făcut o analiză și am considerat că pot să merg alături de echipa de la partid, să pregătim cei doi ani care urmează. Am rugat-o pe doamna premier Dăncilă și președintele Dragnea să fie de acord să îmi depun mandatul și să merg la partid pentru a întări echipa.”
La 6 luni distanță, Mihai Fifor nu a făcut nimic notabil pentru partid. Nu a avut un proiect remarcabil, nu a comunicat pe vreun subiect, nu a întărit nicio echipă. Însă, a făcut ceva remarcabil pentru potențiala sa misiune: și-a conservat o imagine de om serios, echilibrat, cu anvergură în mediile externe, în principal în zona americană. De altfel, el poate fi garanția pentru partenerii externi că PSD nu se dezintegrează în urma unei condamnări a lui Liviu Dragnea și că poate asigura stabilitate pentru exercițiul guvernării. Mai mult decât atât, acesta poate fi unul dintre oamenii ușor de digerat și de către grupările de baroni și baroneți din partid, Fifor nefiind omul unei grupări și neavând vreo strategie contondentă de abordare a politicii interne.
Inexplicabila sa demisie din fruntea unui minister extrem de important pare a fi parte dintr-o înțelegere de conservare a unui potențial succesor care să asigure o trecere cu cât mai puține convulsii peste un moment dramatic pentru partidul de guvernare, așa cum poate fi cel al condamnării lui Liviu Dragnea.
Text de Julia Luca