Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, răspunzând unei întrebări, că noua alianţă electorală USD (Uniunea Social Democrată), formată din PSD, UNPR şi PC, poate asigura guvernarea, din punct de vedere aritmetic, fără PNL.
Dragnea a mai spus că, dacă PNL vrea să rupă USL, să o facă mai repede, întrucât Guvernul trebuie să funcţioneze. Liviu Dragnea a fost întrebat, joi, dacă în acest moment noua alianţă electorală USD ar putea asigura guvernarea şi ar putea da noii miniştri, excluzând PNL.
"Nu vrem să excludem PNL, dar la întrebarea aceasta, dacă vă răspund strict aritmetic, răspunsul este 'Da'. Dar nu dorim să ajungem acolo", a precizat Dragnea, citat de Mediafax. Preşedintele executiv al PSD a adăugat că în Guvern nu se vor negocia funcţii cu PNL pentru că "nu suntem la talcioc". "Este vorba de un model guvernamental prezentat de primul-ministru, pentru că din moment ce noi nu vrem să luăm vreo funcţie de la niciun partid, nu avem ce să negociem, să le spunem daţi-ne nouă o funcţie, vrem noi să vă dăm altă funcţie. Nu am făcut niciodată lucrul ăsta şi nu o să-l facem niciodată, pentru că nu suntem în cadrul Guvernului la talcioc", a precizat Dragnea. "Până la urmă, dacă colegii de la PNL nu acceptă propunerea premierului, propunerea noastră, înseamnă că rămânem cu această structură a Guvernului şi vor trebui să propună miniştri pe actualele portofolii ministeriale. Dacă nu o să dorească lucrul ăsta, sigur că putem ajunge la orice. Eu sper să nu ajungem acolo", a mai spus liderul PSD CITIŢI ŞI:
- Senator PNL: USD este MÂRLĂNIE pe faţă, ca şi plagiatul chinezilor cu Abibas. Ponta va candida la Preşedinţie