Dr. Vincenzo Carbone, avocatul italian care se luptă cu dosare grele în țara lui, vrea să pledeze și în România

Este un tânăr chipeș, elegant, politicos, vorbește corect, clar și cursiv în limba română, este doctor în Drept Internațional, membru apreciat al Baroului din Roma, a fost primit în vizită privată chiar de Papa Francisc, dar este atât de îndrăgostit de România încât și-a propus să devină membru al unui barou din țara noastră. Avocatul Vincenzo Carbone pledează în mari procese din Italia în cazuri grele de corupție și evaziune fiscală internațioanală și abia așteaptă să își pună în practică experiența și în procesele din România.

La cei 32 de ani ai săi, Vincenzo Carbone, membru al Baroului din Roma, este un avocat cunoscut în Italia, la a cărei formare profesională recunoaște, cu sinceritate, că a contribuit și profesorul universitar doctor Dragoș Chilea, care predă Drept Internațional Public la Facultatea de Drept din cadrul Universității din Târgu Mureș. De când a descoperit România, s-a lipit atât de tare de locurile și oamenii de aici, încât și-a propus să profeseze și într-un barou de la noi. “Este o poveste lungă, eram creț atunci când l-am cunoscut pe domnul profesor Dragoș Chilea. Am venit aici în urmă cu 10 ani, la o conferință, Primăvara studențească. Eram student. Eu am învățat Dreptul la Lecce, în sudul Italiei, provin dintr-o familie de avocați. Acum locuiesc în Roma. Eram student în ultimul an de universitate și m-am îndrăgostit de țara dumneavoastră și focul din din inima mea pentru România încă nu s-a stins. Din acest motiv profit de orice ocazie să vin aici“, mărturisește avocatul italian.

A avut noroc și de “niște profesoare foarte bune”

Profesorul Dragoș Chilea își amintește că, inițial, la Târgu Mureș, s-au înțeles în limba engleză: “Așa făceam cursurile și încet, încet a învățat limba română. Acum vorbește românește mai bine decât mulți avocați din baroul nostru”. Profesorul dă de înțeles, zâmbind sugestiv, că Vincenzo, datorită șarmului său, a avut noroc și de “niște „profesoare” foarte bune de la care învățat limba română direct de la sursă”. Vincenzo râde, spunând cu modestie că “limba română o știu așa și așa, mai am de învățat”. Are mulți prieteni la Târgu Mureș, Timișoara, București, Oradea și, fiind necăsătorit, vine cât de des poate în țară. Nu vorbește despre cuceririle lui, însă admite că se fâstâcește în prezența “frumoaselor românce”.

Fascinat de cazurile de evaziune fiscală internațională

Lucrarea de licență în Italia a lui Vincenzo Carbone a fost pe drept fiscal și în ea a făcut o comparație între sistemul din Italia și sistemul din România. Ulterior, și-a luat doctoratul în Drept Fiscal Internațional, la Roma. Predă la Universitatea Sapienza din Roma, la master, dar și Universitatea de Studii Internaționale din Roma, cea mai bună din Italia. “Sunt foarte mulțumit că sunt aici, după părerea mea dreptul fiscal și dreptul penal au un punct de legătură, având în vedere că cine, de fapt, face evaziune internațională sau spală bani, la un nivel internațional, după aceea finanțează și terorismul. Sunt subiecte fascinante, profesional, care trebuie descâlcite pentru a fi rezolvate”, explică Vicenzo, făcând astfel și legătura pe care o are Baroul Penal Internațional, al cărui membru a devenit în acest an, cu decanul Baroului din Roma. Tot datorită mentorului său, profesorul Dragoș Chilea, care în primăvară, a fost ales noul președinte al Baroului Internațional Penal.

“România e a doua mea țară”

Roma, cu cei 26.000 de avocați are cel mai mare Barou din Europa, iar Vincenzo vrea acum să coopteze Baroul din Roma în Baroul Penal Internațional. Însa marea dorință a lui Vincenzo Carbone este să devină membru al unui barou de avocați din România. Vrea să aleagă între Târgu Mureș, București și Constanța. Argumentează: “În primul rând trebuie să ne gândim că în România avem mai mult de 43.000 de firme italiene. Așa cum și românii sunt cea mai mare minoritate în țara mea. Asta e o dovadă clară că țările au o legătură puternică între ele. Din punct de vedere cultural, economic, social. Plus că, eu oricum aici mă simt foarte bine, mă simt acasă, e a doua țară a mea. Atunci mă gândesc, de ce să nu încerc să muncesc, să găsesc o oportunitate?”