Doctorul Monica Pop a vorbit despre cazul lui Sorin Oprescu. El nu va fi extrădat din Grecia, din cauza condițiilor de detenție din închisorile din România. Fostul primar al Bucureștiului rămâne liber în Grecia.
Decizia judecătorilor eleni a venit, ieri la prânz, 23 iulie, după ce Sorin Oprescu s-a prezentat în fața acestora în procesul privind extrădarea sa. Decizia a fost că bărbatul nu va fi extrădat într-o închisoare din România. Motivul este reprezentat de condițiile de detenție.
În urmă cu aproape două luni, magistrații au decis ca el să fie judecat în stare de libertate. Inițial, a fost arestat preventiv după ce plecase din România, în momentul în care s-a dat sentința în dosarul său. În urma unei analize a motivelor care au stat la baza condamnării fostului primar al Capitalei, medicul oftalmolog Monica Pop a spus: "Cred că sunt cea mai în măsură să spun lucrurile astea. Să știți că Sorin a fost coleg cu noi, mai mare puțin. Întotdeauna s-a purtat extraordinar și toți bolnavii pe care i-am trimis acolo, de toate condițiile sociale, vai de capul lor, s-a purtat absolut extraordinar.".
Sentință de 11 ani la închisoare pentru Sorin Oprescu
Doctorul Monica Pop și-a exprimat părerea despre condamnarea lui Sorin Oprescu în comparație cazul șoferiței care a ucis două fete în cartierul Andronache din București și căreia procurorul a propus o pedeapsă de 4 ani de închisoare. "Nu cred că să știți că lumea a fost consternată de numărul de ani pe care i-a primit, pentru că nu se poate să stai 11 ani, deci dublu față de pedeapsa propusă și ăleia care e beată la volan, omoară doi copii îi dai patru ani?".
Astfel, doctorul consideră că nu este posibil ca pedeapsa să fie dublată. De asemenea, ea a mai sugerat ca situația să fie gândită comparativ cu faptele unor oameni de afaceri și tot felul de personaje, politice sau mai puțin politice care au avut procese de corupție și au primit drept pedeapsă doi ani cu suspendare sau chiar mai puțin.
Mai mult decât atât, Monica Pop a vrut să sublinieze și starea de sănătate a fostului primar al Capitalei. "Lui îi dă 11 ani cu executare, unui diabetic insulino-dependent care a salvat mii și mii și mii de vieți? E posibil așa ceva? El nu e căsătorit cu cu acte, și să îi ia casa partenerului de viață, se poate așa ceva", a declarat doctorul în emisiunea Exces de putere de la Antena 3.