Românii au o percepţie puţin greşită asupra presei, a massmediei în general. Nu o văd ca un mijloc de informare decât într-o mică măsură, ci mai mult ca o tribună, ca un tribunal al poporului.
O justiţie paralelă cu cea oficială, în care nu au încredere. Când nedreptăţile îl covârşesc pe român, acesta aleargă prima şi prima oară la presă. Să i se facă dreptate, să i se rezolve problema! Evident, este atât de interesantă, de actualitate, încât, după bietul om, merită cel puţin două-trei pagini, başca vreo două- trei editoriale!
În 27 de ani am întâlnit atâţia petenţi! De la oameni care solicitau butelii la delatori ordinari, la revoluţionari perpetuu care doreau săşi dea foc la Cotroceni. Puţine, prea puţine subiecte reale în acest noian de solicitări, care au şi dus la cutremure publice! E drept că presa a rezolvat multe cazuri, a făcut dreptate, dar nu asta-i menirea ei esenţială!
O altă marotă a românilor este aceea că presa trebuie să educe. Ba să avem pardon! Pentru asta avem Familia, Şcoala şi Biserica, acest triunghi esenţial. Presa nu mai este ca pe vremea lui Iorga, a semănătorismului când ducea lumina la sate. Ea doar informează! Dacă vrei educaţie, te duci la şcoală, îţi cumperi o carte, frecventezi academia! Nu iei un ziar! Marele public susţine cu ipocrizia maselor că vrea cultură, educaţie. Iar în realitate urmăreşte programe deocheate, e leşinat după bârfe! Nu suntem unici, situaţia e similară peste tot în lume. Nici un neamţ nu-şi completează educaţia după „Bild” sau un britanic după „The Sun”. Lăsaţi presa să-şi facă treaba!
Profesorul timişorean Mircea Bălan a scris acum câţiva ani o carte excelentă: „Istoria beţiei la români”. O incursiune a băuturii de la geto-daci şi voievozi până la Creangă şi Eminescu, Coşbuc, Caragiale şi Nichita Stănescu.
Autorul a ajuns la concluzia că beţia este o instituţie naţională. Beţia aparţine acestui spaţiu încă de la primii noştri strămoşi. Burebista a tăiat viile, iar Raymond Billiard afirma, într- o carte publicată la Lyon în 1913, că „în privinţa trecerii viţei-de-vie şi a culturii ei în Europa, majoritatea izvoarelor pledează în favoarea tezei că ele s-au realizat prin mijlocirea tracilor”. Da, românii cred în dictonul latinilor „in vino veritas”.
În „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, urmaşul era sfătuit să asculte opiniile oamenilor după ce erau beţi, acestea fiind sincere. Cronicarii sunt fără dubiu: la beţie, Ştefan cel Mare tăia destul de mulţi care îi ieşeau în cale. Dimitrie Cantemir scrie în „Descrierea Moldovei” că s-a făcut un concurs pentru a vedea dacă moldovenii sau valahii sunt cei mai mari beţivi. Au băut la Focşani pe pod, până ce valahul a căzut. Drept răsplată, Domnul l-a făcut boier. Ce vremuri, ar spune oftând slujitorii lui Bachus. Boierie luată pe beţie! Şi atunci de ce să te miri că oamenii îi spun cârciumii „parlamentul poporului”?
P.S. Să mă ierte cititorii, dar în condițiile politice actuale n-am găsit ceva mai deștept de scris. Koveși e pe ducă, iar de 4 iulie are cine să-i laude pe americani! Nu că nu ar merita, să nu avem vorbe la proces!