Republica Moldova. Procurorul de caz în dosarul de trădării de patrie din Parlament cere menținerea în arest preventiv a șefului suspendat al Direcției Juridice, Ion Creangă. Acuzatorul declară că inculpatul ar putea pune presiune pe foștii săi subalterni, care urmează să fie audiați în calitate de martori.
Judecat pentru trădare de patrie de după gratii
Acuzatorul de stat consideră că Ion Creangă nu poate fi eliberat din arest preventiv. Conform acestuia, există riscul că inculpatul ar putea influența martorii în dosar. Procurorul a mai declarat că dispune de un probatoriu solid și dovezi care-l incriminează pe șeful suspendat al Direcției Juridice din Parlament.
„Mai mult decât suficiente, inclusiv şi martori, problele scrise, ţinând cont de caracterul informaţiilor care au fost transmise, măsurile speciale de investigaţie care au fost realizate. Inclusiv flagrantul, când a însuşit o sumă de bani în dolari SUA", a precizat procurorul, pentru politik.md.
Reținuți în flagrant pentru trădare de patrie și complot/Sursa foto: PCCOCS
Trei „turnători” în favoarea Rusiei
Șeful Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, cu acces la secretul de stat, a fost reținut în flagrant. Se întâmpla în timpul unei întâlniri conspirative. Ofițerii i-au pus cătușele în momentul în care primea de la asistentul angajatului militar al ambasadei Federației Ruse 500 de dolari. De la domiciliul acestuia au fost ridicați alți 1000 de dolari.
Conform acuzatorilor, Creangă avut o serie de întrevederi la Chișinău cu angajatul ambasadei. Funcționarul i-ar fi comunicat informații secretă, în schimbul unor recompense materiale.
Conform Codului penal, trădarea de patrie comisă în aceste împrejurări se pedepsește cu închisoarea de la 15 la 20 de ani.
În același dosar figurează și un ofițer al Poliției de Frontieră. Acesta a avut o serie de întrevederi conspirative. Este vorba despre același angajat al ambasadei Rusiei, cu care a discutat inițial soția sa.
„Aceasta i-a transmis o cartelă telefonică primită de la diplomat. Pentru comunicarea exclusivă și cifrată. Soția este și ea trimisă pe banca acuzaților, pentru complot împotriva Moldovei. Infracțiunea se pedepsește cu închisoare pe un termen de la 5 la 10 ani”, explică PCCOCS.