Dosarul Tel Drum. Crin Bologa, nemulțumit de modul în care au fost prelungite termenele: „Imediat îmi expiră mandatul şi nu am văzut Tel Drum finalizat”

Sursa foto: arhiva EVZ

Crin Bologa, procurorul șef al DNA, se decalară nemulțumit de modul în care a evoluat judecarea dosarului Tel Drum, în care este anchetat Liviu Dragnea. El speră că procurorul de caz va da soluția finală până la expirarea mandatului său, susținând că cel mai mult îl deranjează prelungirea termenelor.

Procurorul şef al DNA, Crin Bologa, a vorbit despre dosarul în care este anchetat fostul președinte PSD, Liviu Dragnea. El speră ca până la finalul mandatului său, procurorul de caz să dea soluția finală. Cea mai mare nemulțumire a procurorului de la anticorupție este prelungirea termenelor.

„Dosarul (privind vizita în SUA -n.r.) este deja trimis în judecată. Este foarte important pentru că faptele de care este acuzat au fost săvârşite în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi şef de partid. Sigur că şi acolo se bucură de prezumţia de nevinovăţie. Eu am zis despre posibilele fapte de corupţie pentru care a fost trimis în judecată”, a declarat Crin Bologa la emisiunea Insider Politic de la Prima Tv.

Crin Bologa vrea ca dosarul Tel Drum să fie soluționat în timpul mandatului său

Întrebat despre celebrul dosar Tel Drum, în care este anchetat Liviu Dragnea, procurorul șef DNA a precizat că se așteaptă soluția procurorului de caz. Crin Bologa precizează că președintele Consiliului Județean nu mai are calitate de suspect, ci de inculpat. Procurorul șef susține că este nemulțumit de faptul că termenele date de fostul șef DNA au fost prelungite, motivate de procurorul de caz.

„Dosarul de care vorbim, dosarul Tel Drum, acolo avea calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean, acolo a fost pus sub acuzare, nu mai este suspect, este inculpat. Iar procurorul de caz afirmă că este în stadiu de redactare a soluţiei. Acum eu nu ştiu ce soluţie va da.

Nu par foarte mulţumit pentru că cel care a condus DNA a înainte de a veni eu interimar, a dat anumite termene şi aceste termene s-au prelungit, s-au prelungit. Sigur că sunt motivate de procurorul de caz.

Dosarul este în lucrare, în permanenţă, deci nu au fost perioade de timp în care s-a aflat în nelucrare, numai că lumea aşteaptă foarte mult finalizarea acestui dosar. (...) Imediat îmi expiră mandatul şi nu am văzut Tel Drum finalizat. Aş vrea să îl văd mai mult ca oricine”, a mai afirmat şeful DNA.

Crin Bologa speră ca dosarul în care este anchetat fostul președinte PSD să fie soluționat în timpul mandatului său.