Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a clasat dosarul „Sparanghel”. Magistrații au motivat această sentință prin faptul că faptele nu există sau nu sunt prevăzute de legea penală.
„La data de 09.04.2020 Biroul de Poliție Transporturi Aeriene Cluj s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 Cod penal, reținând în esență că, în cursul aceleiași zile, începând cu ora 07.00, în parcarea Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj s-a creat o aglomerare de persoane provenind din toate zonele țării, inclusiv din cele cu focare de infecție COVID-19, persoane care doreau să plece la muncă în Germania cu mai multe curse charter.
Prin ordonanța din data de 13 iulie 2020, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, a dispus clasarea cauzei referitoare la aglomerarea de persoane creată în incinta aeroportului la data de 09.04.2020, cu motivarea că faptele nu există – sau nu sunt prevăzute de legea penală.
În fapt, în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că nici una din cele 1962 de persoane care la data de 09.04.2020 s-au aflat în incinta aeroportului și s-au îmbarcat în curse charter spre Germania, nu a fost spitalizată sau plasată în carantină definită de art. 352 alin. 9. Cod penal.
În consecință nu se poate reține că aceste persoane ar fi încălcat măsurile de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor ifectocontagioase, astfel că este împiedicată punerea în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 1 Cod Penal, deoarece fapta sesizată nu există”, transmite Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Vă amintim că aproape 2.000 de persoane din județe din Transilvania și Moldova au fost înghesuite, în plină pandemie, în parcarea din fața Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj pentru a pleca cu curse charter spre Germania, la muncă în agricultură.
Parlamentul a înființat o comisie ca să verifice evenimentele de pe aeroportul din Cluj când, în plină pandemie de coronavirus, mii de persoane au zburat în Germania, la cules de sparanghel.
Din pricina unei proaste organizări oamenii ajunși în parcarea aeroportului clujean nu au respectat nicio măsură de distanțare, imaginile cu haosul și agloemerația create fiind transmise în toată presa, inclusiv pe plan internațional, potrivit antena3.ro