Dosarul „Crimele din Caracal”. Ziua a XXVI-a. Procurorul Ovidiu Popescu ştia că Alexandra fusese ucisă şi arsă înainte de a se analiza cenuşa din butoi

Ancheta desfăşurată de judiciarişti, criminalişti şi legişti pentru stabilirea întregii activităţi de criminal în serie a lui Gheorghe Dincă este, fără îndoială, extrem de importantă. Familii întregi, nu numai cele ale Alexandrei şi Luizei, dar şi ale altor fete dispărute în ultima vreme din zonă, aşteaptă cu sufletul la gură, muţi de durere, orice semn, orice informaţie.

Oamenii aceştia trebuie să afle ce s-a întâmplat cu copiii lor. Trebuie să li se răspundă la întrebarea care îi chinuie ziua şi noaptea: fata noastră mai este în viaţă, sau nu. Dar la fel de importantă ca prima, care este şi cea mai spectaculoasă, un adevărat roman poliţist, este şi ancheta desfăşurată de către DIICOT.

Aceea de stabilire a vinovăţiilor celor care l-au ajutat pe Dincă şi destructurarea reţelei de crimă organizată din care acesta făcea parte. Fără rezultatele celei de-a doua anchete, dublate de rezultatele cercetăriii făcută de Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, care lucrează şi ea cu motoarele în plin, nu vom realiza practic nimic.

Se va încheia un roman poliţist care a stârnit foarte multe pasiuni, Dincă va putrezi în puşcărie, pentru că nu există nici un dubiu că nu va mai ieşi din spatele gratiilor altfel decât mort şi… cam atât. Reţeaua va lua, eventual, o pauză, iar mâine va apărea un alt Dincă şi fetele din zonă vor începe din nou să dispară. Avem exemplul din 2012. Cazul Cocoş, cel mort în puşcărie. Uite că o dată cu arestarea lui Cocoş, nu a dispărut şi traficul de carne vie din zonă.

Despre unul dintre cei care au făcut ca anchetarea lui Dincă să fie extrem de anevoioasă, vom vorbi în continuare. Procurorul Ovidiu Popescu, cel care a fost primul care a instrumentat cazul Alexandrei. Popescu, altminteri un procuror plin de iniţiative civice, dar care în acest caz s-a comportat, până să fie suspendat, ca un complice al lui Dincă. Sau şi mai rău, ca un om al stăpânilor lui Dincă.

Pentru a demonstra acest lucru, vom pune în paralel raportul către IGPR al miliţianului Alexe, aflat în acel moment la comanda IPJ Olt şi postarea secretă a lui Popescu, în care le explică colegilor de haştag care i-au luat apărarea, cum este cu cazul Alexandrei.

Doi mincinoşi: un procuror şi un miliţian

Nicolae Alexe, în raportul său din data de 25 iulie, nici măcar nu menţionează că Alexandra sunase la 112 încă de la ora unsprezece.

Ovidiu Popescu o face şi el pe niznaiul: „Am fost sesizați joi, la ora 15, 30. Fata era dispărută de miercuri, părinții au sesizat joi dimineață dispariția, la poliție.”

Va să zică, parchetul înregistrează dosarul abia la patru ore după ce fata a sunat disperată la 112 şi la mai bine de nouă ore de când mama Alexandrei sesizase poliţia despre dispariţia fetei, la orele 8,30. Alexe ştim de ce a reacţionat aşa de greu. Era la şpriţ la Potcoava şi Scorniceşti. Unde o fi fost Popescu, de s-a trezit abia după patru ore?

Abia în raportul de vineri, 26 iulie, adică la mai bine de 24 de ore de la apelul fetei la 112, Alexe raportează că aceasta a sunat la numărul de urgenţă şi că se fac percheziţii.

Ce zice Ovidiu Popescu:

Deci, aveam de-a face cu două rapoarte care indică zile diferite ale apelului şi ale percheziţiilor. Este vorba despre percheziţiile efectuate aiurea, la indicaţiile lui Codiţă, care a trimis echipele de poliţişti la Oacă, rivalul său.

Apoi, Ovidiu Popescu minte mai departe în explicaţiile secrete: „Din momentul identificării proprietarului mașinii, au fost trimise echipe în zonă, pentru verificări și nu a fost identificată nici o activitate, cu atât mai puțin suspectă.

Am solicitat mandate de percheziție la adresa bănuitului și la alte două adrese, cu care acesta avea legături, în jurul orei 2,20. Anunțasem din timp, ora 23, judecătorul de serviciu ca s-ar putea să-l solicit în acea noapte. La ora 3,05 am luat mandatele de la judecătorie si le-am dat ofițerului de serviciu de la poliție, în jurul orei 3,15. Acesta mi-a spus că la poliție nu mai e nimeni din echipă.”

Aşadar, procurorul Popescu, conform spuselor lui, s-a mişcat repede. A făcut rost şi de mandate de la judecătorul de serviciu. Doar că era târziu, lumea în Caracal se culcă devreme, aşa că din echipa de cercetare a poliţiştilor nu mai era nimeni. Toată lumea la somn. Atunci, cum rămâne cu cei doi poliţişti, care au stat la poarta lui Dincă până s-a făcut ora şase dimineaţa? Dar şi cu declaraţia lui Alexe care, venit de la şpriţ la sediul poliţiei din Caracal, a luat iniţiativa: „M-am oferit ca eu personal să sun de pe telefonul meu mobil la 112 şi să sesizez un caz de violenţă domestică la adresa respectivă, fapt pentru care în baza legii 174/2018, avem posibilitatea să intrăm în domiciliu la orice oră pentru a verifica aceste aspecte de violenţă domestică. Procurorii nu au fost de acord cu această variantă, cu această ghiduşie, ca să îi zic aşa. Colegii mei au acceptat ce am spus eu, dar cum ştiţi activităţile sunt coordonate şi dirijate numai de organele de parchet”.

O ghiduşie care a costat viaţa Alexandrei Măceşanu.

 

Ovidiu Popescu, un vizionar paranormal

Ceea ce scrie în continuare la secret Ovidiu Popescu (foto) pentru a se disculpa, întrece orice imaginaţie. Este de-a dreptul revoltător: „La ora 2,00, când s-a aflat potențialul autor, victima nu mai era în viață. Cel mai probabil, după ce autorul a aflat că aceasta a sunat la 112, a turbat, a strâns-o de gât și a ars-o într-un butoi din curte.” Asta scrie procurorul vineri după-amiază. Să ne oprim puţin asupra acestor date.

În primul rând, de unde ştia el, vineri, în prima zi de percheziţie la casa lui Dincă, că fata era moartă încă din noaptea de joi spre vineri, indicând chiar şi ora? În condiţiile în care Dincă făcuse tot baletul de la Craiova, cu cumpăratul cartelei de la mall şi cu sunatul părinţilor Alexandrei pentru liniştire, toate acestea indicând faptul că Popicu nu intenţiona să o ucidă pe Alexandra, ci să o vândă, aşa cum mai făcuse şi cu alte fete.

Acţionase fix după scenariul dispariţiei, inclusiv cu telefonul de liniştire a părinţilor, al Luizei. Deci, existau premise ca fata să mai fie în viaţă. Poate nu în casa groazei. Poate că fusese luată de altcineva şi dusă de acolo. De ce spune Ovidiu Popescu că fata era deja moartă, când au ajuns la poarta lui Dincă? Doar ca să-şi acopere incompetenţa? Să vedem!

 

Butoiul cu arzător

Procurorul Popescu pomeneşte butoiul lui Dincă, unde ar fi ars-o pe Alexandra. Asta în seara de vineri, când cenuşa şi celelalte resturi abia fuseseră ridicate şi trimise la laborator, iar la acea oră nu se ştia nici măcar dacă cenuşa este umană sau nu. Mai ales că vecinii nu simţiseră, niciunul, miros de fum şi nici nu văzuseră flacără în curte. Să reamintim că aceste discuţii ale lui Ovidiu Popescu cu colegii lui care-l susţinuseră, nu erau publice. NU ştiau despre postări decât procurorii colegi cu el.

Ei bine, fix a doua zi, opiniei publice i se livrează povestea pe care o înşiruise deja Popescu în postarea secretă. Anume, cu criminalul singuratic, fără complici, care o răpise pe Alexandra, o prinsese vorbind la telefon, o strânsese de gât şi apoi o arsese în butoiul cu arzător. Criminal, repet, fără complici. Aşadar, Ovidiu Popescu a cântat aceeaşi melodie cu cei care voiau să abată atenţia de la faptul că Dincă face parte dintr-o reţea. Că are complici. Cei care voiau să repete povestea lui Cocoş din 2012.

 

Cum s-a sucit Codiţă

 

Unul dintre cele mai controversate personaje din aceste poveşti de groază este. Omul pe care miliţianul Alexe l-a întrebat primul despre o maşină argintie sau gri şi care şi-a bătut joc de gabori, trimiţîndu-i în două rânduri peste rivalul său, Oacă. Rădoi a făcut înconjurul televiziunilor, descriind neregulile care sunt la DIICOT Olt şi la Poliţia Olt. Susţinea că o face din proprie iniţiativă, pentru că este un om în slujba comunităţii. Rădoi a mai recunoscut, cu greu, ce-i drept, că mai spunea în particular despre aceste nereguli şi la un secretar de stat.

Oamenii ăştia aflaţi „în slujba comunităţii”, care ajută organele cam cu ce vor ei, contra unor contracte bune cu statul pentru firmele pe care le patronează, se cheamă „sifoane”, sau „limbă”. Având în vedere că secretarul de stat la care, conform declaraţiilor lui, Codiţă intra când voia muşchiul lui era Anghel Andreescu, de la MAI, cam pricepem în care unitate se bea şpriţul cu sifon Rădoi. Numai că omul aflat în slujba comunităţii, gata să facă bine chiar pe banii lui, care destăinuise în întâlniri de taină, atâtea grozăvii ale mafiei din OLT, atunci când a fost chemat la DIICOT să dea declaraţie, s-a sucit. A uitat tot. A zis că nu l-a văzut pe Dincă în viaţa lui şi că altceva nu mai are de declarat.

De ce s-a sucit Codiţă? Foarte simplu. Stăpânii lui pe care-i informa s-au prins că Rădoi nu este un tip prost deloc. Ba este chiar inteligent şi foarte, foarte alunecos. Aşa că au decis să nu-l ţină numai de sifon, ci cu această ocazie să-l transforme şi în agent de influenţă, cum se numeşte la manual. Aşa s-a făcut că, după ce la început n-a vrut să scoată o vorbă, Rădoi a prins să facă turul televiziunilor şi al redacţiilor de ziar. De ce a tăcut acum? Pentru că şi-a dat seama că bolovanul pornit la vale cu Cazul Alexandra nu mai poate fi oprit. Iar orice declaraţie, dată cu rea credinţă, în scopul de a prosti opinia publică, se întoarce împotriva mincinosului. Aşa a păţit Alexe, care mai bine rămânea la şpriţ, decât să-şi dea cu stângul în dreptul în declaraţii. Aşa a păţit şi Ovidiu Popescu, care mai bine îşi lega mâinile la spate cu o pereche de cătuşe, decât să le explice în scris colegilor ce a făcut el în anchetă.

Poate că Secţia pentru investigarea infracţiunilor din magistratură îi va pune întrebarea care ne frământă pe toţi: De unde ştia el că Alexandra fusese omorâtă şi arsă în butoi, când cenuşa găsită abia fusese trimisă la laborator şi nu se făcuse proba ADN. Nici măcar nu se ştia dacă este cenuşă umană.

 

Anchetă în impas: se reiau testele ADN

 

Pe zi ce trece, anchetatorii se lovesc de tot mai multe piedici în elucidarea crimelor de la Caracal. Un semnal în acest sens l-a dat INML „Mina Minovici” care a transmis, într-o notă de informare publică emisă ieri, prezentată de avocata Cosmina Cerva, că „cercetările medico-legale care se intreprind în astfel de cazuri sunt complexe și necesită timp”.

Totodată, se arată în document, rapoartele de expertiză întocmite și comunicate organelor de urmărire penală, în speță DIICOT, până la momentul actual „sunt preliminare întrucât rezultatele obținute sunt parțiale”. Pentru obținerea unor date medico-legale complete, transmite INML, „se continuă cu celeritate activitățile specific de expertiză medico-legală și activități specifice de laborator antropologice și genetice”. „În acest sens se continuă efectuarea testelor și procedurilor fizico-chimice antropologice asupra fragmentelor osoase. Totodată, pentru a completa datele medico-legale în interesul justiției, se desfășoară un proces de reeșantionare și de reluare a analizelor AND, proces care va continua, chiar dacă materialul osos avut la dispoziție este în stare avansată de degradare”, se arată în nota semnată de directorul general al INML, prof,univ.dr. George Cristian Curcă.

 În context, DIICOT anunțase, anterior, că, între 15 și 19 august, procurorii și polițiștii au continuat percheziția în curtea lui Gheorghe Dincă, au fost scanate și excavate zonele delimitate, au fost audiați martori și a fost dispusă expertizarea unor noi mijloace de probă de către Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” și Institutul Național de Criminalistică din cadrul IGPR. (Petrișor Cană)

 

Indicii cu multe semne de întrebare

Printre probele trimise pentru a fi expertizare care ridică multe semne de întrebare se numără un cercel cu un ornament negru și o poşetă de culoare albastră, găsite în mașina lui Gheorghe Dincă pe care părinții celor două fete, Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, nu le recunosc. De altfel, nici până acum nu a fost găsit rucsacul pe care Luiza îl avea la ea în ziua dispariţiei. De asemenea, incertitudinea din spatele analizelor genetice, care nu au putut stabili ADN-ul, pentru că oasele din pădure erau prea arse, conturează și mai mult ideea celei de-a treia vicime a lui Gheorghe Dincă. Anchetatorii au luat în calcul această ipoteză încă de la începutul cercetărilor, iar criminaliştii susțin că mecanicul din Caracal are profilul unui criminal în serie şi este puţin probabil ca el să fi început să comită aceste fapte la 60 de ani.

 

Explicațiile unui medic legist. De ce durează analizele

Despre rezltatele transmise de INML către DIICOT, un celebru medic legist, dr. Gheorghe Alexandrescu, avand la activ mii de autopsii, a explicat, pentru EVZ, că sunt doar „analize de etapă și nu pot fi, în actuala fază a anchetei, o certitudine”.

Mai exact, medicul legist a precizat că trebuie analizate toate rămășițele și probele, atât din curtea lui Dincă, cât și din pădurea în care au fost găsite rămășițele umane, nu doar un anumit os. De aceea analizele ADN vor fi reluate pentru a fi examinate și probele neexpertizate. „Trebuie stabilită, mai întâi, vechimea oaselor. Apoi, probele sunt aduse în funcție de cum sunt găsite, puse în cutii, numerotate cu indicii de la locul în care au fost găsite. După aceea, se ia la analizat piesă cu piesă, os cu os, se supun unor analize fizico- chimice. Este o muncă titanică și de lungă durată iar un raport poate fi întocmit la finalizarea tuturor acestor expertize”, a explicat dr. Gheorghe Alexandrescu. Medicul legist a adăugat că și în cazul celor 21 de dinți trebuie stabilit dacă aparțin aceleiași persoane. „Pot fi 21 de dinți de la 21 de victime, de exemplu”, a punctat specialistul.

Din experiența sa profesională de zeci de ani în medicina legală, el susține că, în cazul incinerării unui corp șansele ca ADNul să rămână în urma unei arderi sunt infime, dar că cei care pot păstra o amprentă genetică sunt anumiți dinți. „În molari acționează mai greu focul, plus că au coroana mai voluminoasă ce oferă protecție crescută pulpei dentare din camera pulpară”, a explicat legistul. Dr. Gheorghe

Alexandrescu a precizat și faptul că, în lipsa cadavrului sau a cadavrelor, medicii legiști nu pot întocmi un certificat constatator al decesului, document în baza căruia se poate elibera certificatul de deces. „Declararea decesului se poate face numai pe cale judecătorească, în lipsa cadavrului, dar asta după ce organele de urmărire penală strâng suficiente dovezi care pot fi înaintate instanței de judecată”, a declarat medicul legist. (Petrișor Cană)

 

Soția lui Dincă poate fi suspect

Procurorii au audiat martori noi în cazul Caracal. În acest context, avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, a spus, la Antena 3, că nu știe dacă soția lui Gheorghe Dincă ar fi fost audiată de anchetatori, dar că femeia ar putea să ajungă din martor suspect în cazul disparițiilor celor două fete. „Nu am cunoștință să fi fost soția lui Dincă, dar se specula, și pe bună dreptate, că o rudă foarte apropiată, conform procedurii penale, nu poate fi ascultată ca martor împotriva unei rude apropiate, în cazul nostru unui soț. Dar cine a spus că trebuie să fie audiată ca martor? Și de aici înțelegeți ce vreți. Nu este o regulă să fii martor și din martor să te facă suspect. (...) În momentul în care poți fi suspect de ceva trebuie să fii suspect, clar! Această doamnă se afla acolo taman în acea perioadă în care au fost răpite cele două fete”, a explicat Tonel Pop.

 

Cazul Elodia. Ce au găsit procurorii după ce au scanat pereții apartamentului lui Cristian Cioacă

Anchetatorii au început scanarea pereților casei lui Gheorghe Dincă, precum și a întregii proprietăți a acestuia în căutarea unor noi indicii apte a dovedi ce s-a întâmplat exact cu Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu. Rămășițele umane găsite în casa lui Gheorghe Dincă conțineau ADN-ul Alexandrei, dar în cazul Luizei specialiștii INML nu au reușit să efectueze expertiza genetică, ci doar pe cea antropologică. În lipsa cadavrelor, anchetatorii nu au suficiente elemente pentru a le declara moarte pe cele două adolescente. În cazul anchetei privind dispariția avocatei Elodiei Ghinescu din 2007, procurorii s-au lovit încă de la început de lipsa unui cadavru. Indiciile care arătau de la începutul investigației că soțul avocatei, polițistul Cristian Cioacă, este principalul suspect de crimă nu au fost suficiente pentru a-l trimite pe acesta după gratii. Astfel, Cioacă a fost cercetat în libertate din 2007 până în 2012, când în dotarea Poliției a intrat un aparat numit Crime Light. Acest aparat detectează petele de sânge chiar și după ce făptuitorul încearcă să le șteargă. Cu ajutorul lui, anchetatorii au scanat pereții apartamentului în care au locuit Cristian Cioacă și Elodia Ghinescu. Sub straturile de tencuială – Cioacă renovase apartamentul după debutul cercetărilor – au fost descoperite noi urme de sânge, altele decât cele găsite inițial, în care specialiștii INML au descoperit ADN-ul Elodiei Ghinescu. Astfel, Cristian Cioacă a fost arestat preventiv din 5 decembrie 2012, ca urmare a unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti. (Ionuț Mureșan)