Dosarul Coldea. „Plicurile galbene” și marile condamnări: Ăsta e un om rău, știm noi ce a făcut

Florian Coldea. Sursa foto: EVZ

România. Ies la iveală noi detalii legate de activitatea generalilor SRI. Un fost secretar de stat susține că Dumitru Dumbravă ar fi făcut presiuni pentru condamnarea lui Dan Voiculescu. La mijloc ar fi fost  judecătorul Stan Mustață. La rândul său, acesta a fost ulterior condamnat și considerat o altă victimă a statului paralel.

Dosarul Coldea. Dumitru Dumbravă ar fi intervenit pentru arestarea lui Dan Voiculescu

Fostul secretar de stat Ovidiu Puțura a vorbit despre activitatea generalilor implicați în dosarul Coldea. Acesta susține că s-ar fi făcut numeroase presiuni asupra judecătorului Stan Mustață, care nu avea dovezile necesare pentru condamnarea lui Dan Voiculescu.

Totodată, fostul secretar de stat a menționat că judecătorul i s-ar fi destăinuit înainte să moară. Conform acestuia, Dumbravă i-ar fi cerut să îl condamne la 10 ani de închisoare.

„Cu dosarul cu Dan Voiculescu... mi-a spus că a primit dosarul, s-a uitat în dosar, nu a văzut elemente în baza cărora să-i dea condamnare. A spus că i s-a cerut să dea o condamnare mare, adică de 10 ani, și el a zis: „Eu nu pot să dau”. Nu a zis cine ca persoană, dar după aceea mi-a zis: <Când am zis că nu, am fost chemat la conducere>. Deci a fost chemat la conducere și acolo era un domn, cred că Dumbravă era, era un domn de la SRI”, a povestit fostul secretar de stat.

Judecătorul Stan Mustață. Sursa foto: Arhiva EVZ

Judecătorul Stan, chemat în fața „conducerii”

Ovidiu Puțura susține că judecătorul ar fi fost chemat de Dumbravă, după ce ar fi refuzat să execute ordinul inițial.

„Da, eu am văzut deja dosarul, l-am studiat, nu am pe ce să dau 10 ani acolo condamnare, adică chiar nu am” și colegul lui: „Cum nu ai? Îți spun eu că ai”. Și după aceea mai era acel domn, care am înțeles că era de la SRI și i-a spus: „În situația asta trebuie să găsiți o soluție, trebuie să-i dați o condamnare”. Asta a mai povestit Mustață înainte să moară”, a adăugat fostul secretar de stat, în emisiunea Statul Paralel.

Dosarul Coldea. Fostul secretar de stat, despre activitatea SRI

Potrivit  judecătorului Stan, dosarele „grele” ar fi fost rezolvate cu un simplu denunț. Totodată, acesta i-ar fi povestit lui Ovidiu Puțura că monitorizările SRI nu ar fi vizat doar partea juridică.

„Erau documente despre judecători și procurori, din viața lor personală, foarte multe chestiuni erau trecute acolo pentru că SIPA asta făcea înainte. Judecătorii și procurorii erau foarte bine organizați, nu atât de mult la muncă, cât în afară muncii. Că să știm despre oameni ce vulnerabilități au.  Monitorizările de la SRI nu veneau în sensul juridic. De la SRI spuneau: „Ăsta e un om rău, știm noi ce a făcut că l-am urmărit." Și se crea o poveste despre un anumit personaj”, a mai spus acesta.

Despre plicurile galbene

Conform dezvăluirilor făcute de secretarul de stat, deciziile legate de condamnări ar fi fost comunicate în „plicurile galbene” și pe bilețele.

„Personajul respectiv era foarte negru zugrăvit acolo, iar această notă, că era o notă informativă, o arătau judecătorului să fie convins că face un lucru bun. Adică noi chiar dacă nu avem probele... Astea erau plicurile galbene. Acolo în plicul galben nu scria 7 ani, 5 ani... Doar pe bilețele. Și bilețelele doar se arătau și se luau, nu rămâneau acolo", a încheiat Ovidiu Puțura.