„Dosarul Burnei”, o afacere cu multe semne de întrebare

Da, am suspiciuni rezonabile în cazul anchetei profesorului dr. Gheorghe Burnei. E dreptul meu de jurnalist să mă îndoiesc când lucrurile nu sunt clare și când apar coincidențe ce nu par coincidențe. Sunt multe întrebări rămase fără răspuns și le voi pune.

În această pauză de campanie din weekend, fix înainte de a merge la urne, ni s-a oferit acest subiect șocant: Cazul unei fete de 19 ani pe care celebrul medic și profesor Gheorghe Burnei a făcut experimente, demne de un nazist! Printrun noroc, noi, cei de la Evenimentul zilei, aveam să aflăm că acțiunea procurorilor fusese programată să se desfășoare de azi încolo, de luni dimineață, dar dintr-odată s-a decis ca „umflarea” lui Burnei să fie făcută cu o zi înainte de alegeri. Articolul, emoționant și revoltător în același timp, de la care a pornit totul, a apărut pe un site ce se prezintă a fi o alternativă la presa tradițională, Casa jurnalistului. A fost publicat în ziua de 6 decembrie, dar a trecut neobservat. Sâmbătă, 9 decembrie, jurnalistul Dorin Chioțea a început, însă, distribuirea articolului pe grupurile de pe facebook . Astfel s-a aflat despre drama prin care trece de 18 ani o tânără din București din cauza medicului Gheorghe Burnei, șeful secției de ortopedie de la spitalul „Marie Curie“, așa cum afirmă în articolul său Luiza Vasile. Sâmbătă, veștile au venit dinspre Parchet. Procurorii au făcut percheziții, din zorii zilei, atât acasă la Burnei cât și la biroul din spital al profesorului , apoi l-au dus la audieri. Am mai aflat că împotriva lui au fost depuse 17 plângeri penale la Parchetul București, fie cu acuzații de malpraxis, fie de luare de mită. Timp de o lună, anchetatorii de la Direcția Națională Anticorupție l-au monitorizat printr-o cameră video, montată în cabinetul în care primea pacienții. Toți cei care au trecut în perioada octombrienoiembrie prin biroul profesorului Burnei au fost chemați de procurori ca să dea declarații despre relația cu medicul și dacă li s-a cerut bani sau alte lucruri, ca mită.

În paginile de față am încercat să cuprindem toate aspectele cazului ca să înțelegem ce s-a întâmplat cu adevărat, mai ales în situația în care se spune că o fetiță de un an a devenit subiectul unui „experiment de tip nazist“, în anul 1998. Acum pacienta are 19 ani, iar mama ei reclamă malpraxis, după ce a dus-o la profesorul Burnei pentru 11 intervenții chirurgicale făcute pentru „o banală displazie de șold“. E grav dacă se va dovedi malpraxis, dar până acum nu avem decât terfelirea medicului și ștergerea cu buretele a tot ce a făcut în cariera sa spre binele a zeci de mii de copii. Să așteptăm experții să se pronunțe asupra metodelor doctorului Burnei, fiindcă nici procurorii, nici jurnaliștii și nici medicii anonimi nu pot aprecia dacă a greșit sau nu.

● Și, dacă se stbilește că în 1998, dr. Burnei nu a greșit, cine îi repară onoarea?

Știu multe despre sistemul nostru sanitar, pe care l-am vrea schimbat, dar nu cu un altul în care, în esență, să schimbăm „șefii feudelor“ cu alții mai tineri și fără experiență profesională sau cu unii care cred că proiectele de tip ONG, cu colectă publică sau fonduri europene, sunt cheia succesului în reconstruirea unui alt sistem medical.

● Medicul Cătălin Cîrstoveanu, de luni bune consilier al ministrului Sănătății și șeful secției de Neonatologie de la „Marie Curie“, nu a sesizat ani de zile că profesorulul Gheorghe Burnei, colegul său de la Ortopedie, comite acte medicale demne de „Dr. Mengele“ și să reclame directorului spitalului?

În anul 1998, când mama fetiței A. s-a dus cu copila la spital pentru displazia de șold, secția de ortopedie era condusă de profesorul Alexandru Pesamosca. Mi-e greu să cred că acesta l-a lăsat pe doctorul Burnei, elevul său, să facă „experimente“ pe vreun copil. Medicii știu bine că toate cazurile se discută în echipă. Știu și procurorii. Și mai știu aceștia că și ei au nevoie de expertize medicale ca să-l pună pe dr. Burnei sub acuzare pentru tentativă de omor, așa cum unii jurnaliști au scris, citând „surse“ din Parchet.

● De ce procurorii nu au făcut în comunicat și precizările necesare, legate de dosarul de tentativă de omor, deschis tot pentru Gheorghe Burnei la plângerea mamei fetiței operate de 11 ori?

● Fișa medicală din 1998 are obligatoriu și supra-semnătura profesorului Pesamosca.

Putem crede că această somitate îl lăsa pe Burnei să facă experimente? Așteptăm verdictul Colegiului Medicilor, după analizarea dosarului medical al pacientei.

● Se înscrie Cazul Burnei în campania de detronare a profesorilor de 60-70 de ani, rămași în spitale, fiindcă acum dăm o altă interpretare declarației tam-nesam a premierului Cioloș, când, săptămâna trecută, s-a referit la „plicul medicilor“?