După vizita inedită și flamboaiantă din Singapore, atunci când Președintele SUA, Donald Trump, i-a oferit o gură de legitimitate lui Kim Jong un și oportunități foto negândite anterior contra unei imagini de om capabil să rezolve marile probleme ale lumii, iată că noile accente și perspectivele soluționării problemei sunt mult mai complicate.
Președintele american avertiza, după etapa de euforie, că este vorba despre un proces greu și lung de negociere, dar a menționat constant că lucrurile sunt pe făgașul bun și că Kim Jong un își respectă angajamentele, raportarea la liderul nord coreean fiind extrem de deferentă în aceste momente.
În subsidiar, Trump și-a continuat totuși abordarea dură specifică, o abordare de om de afaceri și negociator dur mutată în relațiile internaționale. Și, cum în acest domeniu lucrurile sunt fluide și greu de dezvoltat, absența unor progrese majore vizibile – mai puțin o dezafectare la o facilitate veche a Phenianului – dar și un raport la ONU care arată o febrilitate în jurul unor situri cunoscute pentru teste nucleare și balistice nord coreene au dus, ambele, la o formă și mai dură de reacție.
Ca de obicei, decontul se face de către Donald Trump în spațiul public, via Twitter. Așa am aflat despre anularea vizitei Secretarului de Stat, Mike Pompeo, realizată deoarece nu s-au făcut suficiente progrese de către partea Nord Coreeană, iar blamul pentru această stopare a pașilor a fost pus pe China și influența ei. Donald Trump a comunicat că astăzi, având în vedere noile taxe introduse de SUA și războiul comercial declanșat între Washington și Beijing, China nu mai ajută atât de mult presiunea asupra Phenianului, în ciuda embargoului existent la nivelul ONU. Deci orice vizită a fost amânată până după soluționarea diferendului cu China pentru a putea coordona cu Beijingul presiunile și a forța denuclearizarea peninsulei Coreea.
Scenariile sunt multiple, dar datele din surse deschise, din presa momentului, arată că la prima vizită a Secretarului de Stat Pompeo la Phenian, după summitul din Singapore, progresele s-au soldat cu un blocaj din start, odată ce Washingtonul susține nevoia denuclearizării totale – nu numai absența testelor balistice și nucleare – a renunțării de către Kim Jong un la arma nucleară, fără ca ridicarea sancțiunilor să se consume înainte de încheierea procesului. Pe de altă parte, Phenianul are nevoie urgentă de concesii pentru a face acceptabilă inversarea procesului nuclear. Adică pe scurt, nord coreenii doresc ajutor umanitar și economic, ridicarea sancțiunilor (fie și graduală) abia ulterior venind concesiile sale pe programul nuclear și balistic.
Până la urmă, vorbim de un joc de sumă nulă, blocant: SUA nu poate să cedeze șantajului nord-coreean cu lansarea rachetei nucleare, de aceea nu poate admite concesii înainte începutului serios și verificabil al procesului de denuclearizare, care să fie ferm convenit. Pe de altă parte, Kim Jong un nu poate dovedi nici o urmă de slăbiciune admițând concesii majore precum denuclearizarea și pași importanți și concreți în această direcție fără să livreze ceva populației, arătând prețul primit în beneficiul cetățenilor pentru un asemenea pas. Fără a mai vorbi despre lipsa de garanții privind supreviețuirea regimului, odată programul nuclear abandonat, iar aici precedentul Ucraina prin Memorandumul Budapesta 1994 și Libia lui Muammar Al Gaddafi apasă greu ca precedente: în primul caz țara denuclearizată complet și-a pierdut teritoriul, prin anexarea Crimeii, în ciuda garanțiilor membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate, în a doua Gaddafi și-a pierdut țara și viața după ce a renunțat la programul nuclear.
Dacă aceasta este evaluarea curentă, un alt posibil scenariu îl reprezintă forțarea unor câștiguri substanțiale. Dacă după prima întâlnire, nord-coreenii denunțau „cereri banditești” din partea americanilor, azi o renunțare la întâlnirea la vârful diplomației a agitat puternic administrația sud coreeană, care a cerut ca momentul actual să nu fie pierdut și ca SUA să mențină angajată Coreea de Nord în mod constant. De aici posibilitatea ca această avalanșă de Twitt-uri pe o problemă atât de sensibilă să fie tot un element de negociere prin presiune, iar Donald Trump să o fi făcut, în acord cu Secretarul de Stat Pompeo și cu stafful său, inclusiv cu scepticul în domeniul negocierilor cu Coreea de Nord John Bolton, consilierul pentru Securitate al Casei Albe.
Iar referirea la China ca și anunțul deciziei de amânare a vizitei la vârf s-ar putea să fie tot o demonstrație de forță și o presiune dură și asupra Chinei, spre a obține o înțelegere și a debloca negocierile, odată ce acest procedeu a mai fost utilizat cu terțe ocazii, dar chiar în dosarul denuclearizării Coreii de Nord, atunci când, cu nici o săptămână înainte de reuniunea din Singapore, din iulie, Donald Trump însuși anunțase că nu mai vine și că renunță la întâlnire din lipsa de progrese și perspective favorabile a înțelegerilor. Și de această dată, am putea să avem aceeași situație de forcing, de acțiune dură asupra părții cu care negociază(Coreea de Nord) și a apaținătorului (China), ultima fiind responsabilizată, deopotrivă, prin expunerea publică în legătură cu perspectiva negocierilor.
Nu mai puțin adevărat este că relația Washington – Beijing este, în momentul de față, într-o situație foarte precară, după impunerea taxelor echivalente cu 50 miliarde de dolari câștig pentru SUA, în condițiile deficitului balanței comerciale între cei doi giganți, în avantajul Chinei. Divergențele majore cu SUA la nivel commercial și dorința Chinei de a nu ceda piața nord-coreeană către Rusia - un alt element perturbator, dacă nu chiar distrugător, al acordului Washington Phenian - determină aceste evoluții. China vrea să mențină controlul absolut asupra apropiatului său, Phenianul, iar înrăutățirea relației comerciale cu SUA pare a se repercuta asupra întregului complex de relații sino-americane, inclusiv asupra dosarului nord-coreean.