Politica externă și relațiile internaționale s-au revărsat în agenda tuturor statelor cu o viteză și o furie niciodată întâmplată anterior.
E adevărat, va spune cineva, autorul fundamental al acestor rupturi în ordinea cunoscută, previzibilitatea și trendul ușor anticipabil a fost Donald Trump, un Găman teluric în care domină instincte și emoții și care are forța și voința de a schimba rapid lucrurile. Dincolo de calcule, dincolo de rațional. Nu fac aici judecăți de valoare de bine și rău, dar strategii relațiilor internaționale din toate colțurile lumii, responsabili de politicile externe ale statelor, au fost întotdeauna învățați să se adapteze și să profite de asemenea schimbări. Prieteni și dușmani, în egală măsură.
Schimbările bruște de voință se revarsă asupra lumii întregi și modificările tulbură fundamental calcule și anticipări, că e vorba despre afaceri sau relații politice, constructe perene sau înțelegeri ad hoc. Unii spun că e bună o scuturare fundamentală a sistemului internațional care e încremenit în proiect, cu teme blocate sine die și fără posibilitatea de a se reașeza. Ei bine și eu cred că e necesară o asemenea zguduire a vechilor tradiții și blocaje, în măsura în care acest cutremur nu seamănă cu joaca unui ucenic vrăjitor, iar jocul la risc maxim nu înseamnă și cădere în conflict sau război.
Jocul la risc maxim, cu miză relevantă, riscă să ducă, într-adevăr la o cădere în război. E un joc pe muchie de cuțit. E adevărat că miza este atrăgătoare, dar și riscurile pe care și le asumă cineva sunt pe măsură. Dar să nu uităm că, dacă privind la esența programului electoral și a gândirii din spatele candidaturii lui Donald Trump, ea ne trădează opțiunea pentru un joc la risc maxim. În Great Again. How to Fix Our Crippled America, Donald Trump își anunță explicit strategia de politică externă.
Astfel, această strategie conține ideea unei armate puternice, atât de puternice încât să domine absolut lumea și să permită ca nimeni, niciodată să nu provoace America în orice tip de război - local, convențional, nuclear - Doamne ferește, sau hibrid - pentru ca să nu fie nevoie vreodată ca Armata să fie utilizată. Totuși, o Armată pregătită, gata de luptă, cu voința de a interveni oriunde în lume și care chiar să intervină prompt pentru a arăta voința și capacitatea de luptă, pentru ca amenințarea recursului la instrumentul militar să fie credibilă. Deci apărare și descurajare majoră.
Aici Donald Trump descrie, în stilul său plastic, direct, unic, și imaginea bătăușului și doctrina pumnului în gură rapid, din prima, prin surprindere, pentru a sublinia dominația fără rest, și pentru a impune, ulterior, propria variantă a păcii. Filosofia de colțul străzii merită atenție prin prezumția că, odată ce ai lovit puternic iar adversarul este însângerat - nu învins, nu bătut, nu călcat în picioare sau umilit, dar profund demoralizat - e mai simplu să impui regulile străzii și desenul propriu despre așezarea și regulile cartierului.
Trump o descrie explicit și fix la capitolul rezervat politicii externe din programul său electoral. Și asta contează enorm, pentru că reflectă o mentalitate definitorie, care conduce și gesturile, și abordările sale, abordări care nu au nimic de a face cu saloanele bogaților, nici cu mesele distinse ale diplomaților sau cu regulile stricte ale funcționarilor, nici măcar cu bunul simț al omului obișnuit. Într-adevăr, chiar speculează, în contestarea sa anti-sistem, aceste reguli și obișnuințe și le valorifică direct în abordarea sa inedită, ofensivă, riscantă.
Că abordarea dă rezultate, o vedem deja. Donald Trump este președinte pe baza acestei mentalități aplicate. În Coreea de Nord, Trump a lansat cele mai fantastice diatribe, sarcasme și amenințări militare. Micuțul și grăsuțul călare pe bomba sa a devenit brusc, după câteva volte diplomatice, în spatele ușilor închise, menite să valorifice agresivitatea și politica în forță aplicată de Trump, un partener, o relație diplomatică și viitoarea întâlnire din Singapore cu Kim Jong Un. Ba mai mult, aici lucrurile par să fi fost și mai complexe. Kim e și el un jucător nonconformist și neconvențional, un dictator, așa încât a jucat același tip de joc. S-au confruntat însă, două voințe. Și cel mai puternic a învins, ca-n regulile de stradă pe care le aplică Trump. Cu ce costuri se va face, dacă va fi concluzionat, acordul nuclear? Nu știm încă, dar cert e că Președintele SUA a mișcat dramatic lucrurile, iar bravura și îndrăzneala se măsoară și după finalitate.
Cu Europa, primii pași eu fost simpli: ieșirea din acordurile climatice, forțarea investițiilor în Apărare pe baza amenințării respectării secvențiale a articolului 5 din tratatul NATO pentru statele care investesc în apărare 2% din PIB și plătesc apărarea asigurată de SUA (tot o chestiune de cartier, plata protecției). Aici oamenii de bun simț au reacționat simplu și s-au pliat pe presiunile americane. Chiar dacă unii au regretat, alții au răsuflat ușurați la dispariția negocierilor TTIP-Acordului transatlantic de comerț și investiții. Însă când lucrurile au vizat contractele economice, deficitul comercial cu SUA pe piața de oțel, aici doamna Merkel a explodat, anunțând lipsa de încredere în liderul american și nevoia de a aborda independent propria politică europeană.
Mai nou, acțiunile cu mutarea ambasadei SUA la Ierusalim și ieșirea din acordul nuclear cu Iranul au stârnit consternare, proteste, îngrijorare majoră a europenilor și a lumii în general. Sunt chestiuni complexe, delicate, cu multe implicații, în care jocul de-a ucenicul vrăjitor, abordarea golanului din colțul străzii și jocul la risc maxim poate costa enorm. E vorba deja despre problemele păcii și ale războiului, și chiar a unui război cu relevanță nucleară, în viitor. Și în regiunea Orientului Mijlociu, cea mai fragilă și mai bolnavă.