În februarie 2013, generalul Valeri Gherasimov, șeful statului major general al Forțelor Armate ale Federației Ruse, a publicat un articol de nu mai mult de două mii de cuvinte într-un săptămânal numit Curierul Militar-Industrial.
Nimeni nu s-ar fi așteptat ca ideile cuprinse în materialul “Valoarea științei stă în previziune” să schimbe fața lumii. Cine a citit atent, a înțeles însă că Rusia se pregătea de ofensivă.
Gerasimov a preluat tacticile dezvoltate de sovietici, dar le-a amestecat cu gândirea militar-strategică a războiului total. A rezultat o teorie despre cum se poartă ostilitățile în mileniul III. Nu e vorba, în primul rând, nici de manevre militare geniale, nici de arme sofisticate.
Seamănă mai curând cu încercarea de a „toca” societatea adversarului în toate modurile, cu scopul de a provoca haos. „Regulile războiului s-au schimbat, Rolul mijloacelor ne-militare de a atinge obiective politice și strategice a crescut. Ba, în unele cazuri, este chiar mai mare decât puterea efectivă a armelor.”
Mulți consideră acest articol drept cea mai articulată prezentare a strategiei moderne a Rusiei, pentru că, în războiul total al noului mileniu, hackerii, mass-media, oamenii de afaceri, documentele secrete publicate pe internet sunt arme mai puternice decât rachetele.
Doctrina Gerasimov creează cadrul pentru folosirea acestor mijloace și declară răspicat că acestea nu sunt auxiliare forței militare, ba chiar sunt de preferat. Ținta acestui război total conceput de Gherasimov este ca în societatea adversarului să fie continuu o stare de conflict și neliniște. Este, dacă permiteți comparația, un război de gherilă dus cu alte mijloace.
Iar abordarea pare să funcționeze de minune. Acum câțiva ani, fostele republici sovietice Georgia, Estonia și Lituania au denunțat încercările Rusiei de a le influența politica, ceea ce l-a făcut pe Obama, președintele american de la acea vreme, să vorbească despre pericolul unui nou Război Rece.
Între timp, însă, toate aceste țări au la guvernare partide care au conexiuni financiare cu Rusia și care au început să pledeze deja pentru o mai mare deschidere față de Moscova. În Ucraina, situația a fost și mai complicată. Unii susțin că banii Kremlinului s-au dus, în 2014, atât către separatiștii ruși, cât și spre naționaliștii ucraineni. Iar conflictul deschis din estul Ucrainei a fost prilejul ideal anexarea Crimeei.
În ceea ce privește Europa, strategii Kremlinului n-au avut mare lucru de făcut. S-au mulțumit să scoată din dulap toate cadavrele ascunse acolo de globaliștii de la Bruxelles, care încearcă să transforme continentul într-un uriaș experiment social.
Alături de presa de dreapta de pe internet, mijloacele mass-media finanțate deschis de Kremlin au denunțat modul în care liderii europeni au gestionat criza migranților. Efectul? O creștere de proporții a sentimentelor naționaliste și ascensiunea fără precedent a partidelor de extrema dreaptă.
Dar marele adversar al Rusiei sunt Statele Unite ale Americii. Rușii știu că nu se pot compara economic, tehnologic sau militar cu prima putere a lumii. Așa că, dacă nu pot fi la fel de puternici, încearcă să aducă adversarul într-o stare de slăbiciune, ca să nu fie nevoiți să ducă o luptă inegală. Despre ce surprize le-au pregătit rușii vechilor lor inamici de pe vremea Războiului Rece, vom vorbi însă în articolul de mâine.