Scăpăm de ploi! Temperaturi de peste 30 de grade. VEZI CUM VA FI VREMEA

După două zile ploioase, vremea își revine treptat. Ploile vor mai cădea izolat în nordul, nord - estul ţării şi în zona de munte. În restul țării, vremea va fi în general frumoasă.

UPDATE 3: De mâine, temperatura maximă va urca până la 28 de grade, iar cele minime vor fi de 5-6 grade, în depresiuni.

La Bucureşti, vremea se va încălzi, temperatura maximă fiind de 26 de grade, iar cea minimă de 12-14 grade. Vineri, vremea va continua să se încălzească, temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 32 de grade, iar cele minime între 10 şi 19 grade. UPDATE 2.Meteorologii au emis, în această dimineaţă, la ora 9.00, o avertizare de vreme severă în Oltenia. În judeţele Old, Dolj şi în jumătatea sudică a judeţului Mehedinţi vântul a suflat cu până la 70 km/oră. Această avertizare a expirat la ora 15.00. Tot în această dimineaţă, la ora 8.00, ANM a emis o avertizare de cod galben de ploi puternice, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Avertizarea se menţine valabilă până la ora 18.00, dar există posibilitatea de a fi prelungită pentru anumite regiuni. UPDATE 1. Atenţionarea meteorologică emisă acum două zile rămâne în vigoare pentru nordul, centrul, estul ţării şi în zonele de munte. Au scăpat, însă, de codul galben, câteva judeţe din vestul şi sudul ţării: Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Olt, Dolj, Târgovişte şi Dolj. În aceste zone, vremea se va menţine mai răcoroasă şi în general instabilă.

În celelalte regiuni, care se află sub avertizare de cod galben, instabilitatea atmosferica se va mentine accentuată şi vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat căderi de grindină. Cantităţile de apă vor mai depăşi local 15 l/mp şi izolat 30...40 l/mp.

UPDATE. În nordul, centrul şi estul teritoriului, precum şi la munte vor fi înnorări, averse şi descărcări electrice.

Cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 30-40 l/mp. Noaptea, cerul va deveni variabil în majoritatea regiunilor cu averse şi descărcări electrice. Temperaturile vor fi cuprinse între 6 şi 24 grade Celsius.

În Capitală, vremea va fi răcoroasă şi instabilă cu înnorări şi averse. Temperaturile se vor situa între 12 şi 22 de grade Celsius.