Întreaga atenţie a devoratorilor de politică din societatea românească se concentrează astăzi asupra “răbufnirilor" de moralitate ale unor oameni politici, de cele mai multe ori membri ai Parlamentului, personaje care îşi identifică peste noapte frustrări sau noi convingeri politice şi ca rezultat a acestor “revelaţii" îşi schimbă afilierea.
Există astfel de personaje care, mulţi ani după ce Partidul Democrat şi-a schimbat peste noapte apartenenţa internaţională, devenind din partid de stânga partid de dreapta, îşi descoperă brusc convingerile socialiste, prezenţa lor într-un partid aparţinând grupului popular fiind dintr-o dată complet nejustificată. Există apoi oameni politici care au participat activ la răsturnarea spre dreapta a Partidului Democrat şi care astăzi consideră că acest partid nu este un autentic partid de dreapta. Părem a ne afla într-o adevărată confruntare a doctrinelor, în mijlocul unor impresionante explozii de moralitate, altfel spus România a devenit peste noapte locul în care oamenii politici, şi prin consecinţă electoratul acestora, nu mai au nicio altă preocupare decât aceea a purităţii doctrinare.
Cu siguranţă lucrurile nu stau deloc aşa. Aparţinând unui partid cu din ce în ce mai puţină popularitate, mai mult chiar, un partid care “beneficiază" de o creştere exponenţială a ostilităţii publice, toţi aceşti politicieni nu încearcă decât să facă ceva pentru a-şi salva propria poziţie. Momentul este cât se poate de potrivit din punctul lor de vedere pentru că au reuşit să stea la putere şi să se înfrupte cu toate avantajele acesteia vreme destul de îndelungată, lunile care au mai rămas fiind aproape nesemnificative. Primejdia însă se află în partea cealaltă a baricadei, în direcţia de migrare a mai sus menţionaţilor politicieni. Acolo eu identific cel puţin două pericole. Primul este acela ca electoratul să ajungă să voteze pedelişti deghizaţi în liberali sau social-democraţi, ba chiar mai rău decât atât, există riscul ca electoratul să-i identifice în tabăra Uniunii Social Liberale pe cei pe care până mai ieri îi văzuse în postura de fermi apărători ai regimului Băsescu-Boc. Acest prim pericol ar fi cu adevărat nimicitor din perspectiva alegerilor care vin. Cel de-al doilea pericol, aproape la fel de grav, esta acela că printre activiştii şi militanţii Partidului Naţional Liberal şi ai Partidului Social Democrat numărul persoanelor nemulţumite de aceste mişcări politice, numărul celor care se simt nedreptăţiţi de apariţia unor noi “colegi" în preziua victoriei, să explodeze. Nici acest pericol nu este de neglijat atâta vreme cât militanţii sunt cei care fac un partid puternic şi fără acţiunea acestora niciun fel de alegeri nu se pot câştiga.
Dar mai există o primejdie, cea a absenteismului. O societate şi aşa năucită de multiplele sale probleme, de nenumăratele provocări şi de excesele politice, o societate în care apetenţa electorală este oricum extrem de scăzută, risca cu adevărat să îşi piardă chiar şi ultima umbră de interes pentru alegerile care urmează. Pericolul ar fi mortal, democraţia ar fi în pericol.
Şi de fapt ce nevoie are Uniunea Social Liberală de transfugii din PDL, acum cu jumătate de an înainte de alegerile generale?