DNA a făcut „captura” anului. Fost director de la Apele Române, trimis în judecată

DIRECTIA NATIONALA ANTICORUPTIE, DNA

Victor Sandu, fost director general la Apele Române, a fost trimis în judecată după ce a primit mită de 1 milion de euro.

Victor Sandu, la data faptei director general al Administraţiei Naţionale Apele Române, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită în valoare de un milion de euro, a informat, luni, DNA.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în arest preventiv, a lui Victor Sandu, la data faptei director general al Administraţiei Naţionale Apele Române, pentru luare de mită, şi a unui administrator al unei societăţi comerciale, pentru dare de mită.

În acelaşi doar au fost deferite justiţiei, sub control judiciar, şi două persoane în sarcina cărora s-a reţinut câte o infracţiune de complicitate la luare şi dare de mită, dar şi a alte două persoane fizice, în stare de libertate, pentru mărturie mincinoasă.

Procurorii notează în rechizitoriu că, în perioada 17 mai 2017 - 6 mai 2019, Victor Sandu, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins sume de bani şi ar fi primit cu titlu de mită, de la un om de afaceri, coinculpat, suma totală de 4.830.464 lei, în schimbul alocării de fonduri necesare executării unor contracte încheiate de societatea comercială administrată în fapt de omul de afaceri cu Administraţia Naţională Apele Române.

„Banii ar fi fost viraţi de societatea omului de afaceri în conturile a două firme controlate de un apropiat al directorului general, şi el inculpat în acest dosar”, se menţionează în comunicat.

Concret, arată anchetatorii, banii ar fi fost pretinşi şi primiţi de Victor Sandu în legătură cu atribuţiile sale de serviciu referitoare la alocarea de fonduri pentru executarea unor contracte având ca obiect amenajarea unor râuri ori înlăturarea efectelor calamităţilor produse pe râuri din judeţul Bihor, respectiv „Amenajare râul Valea lui Vasile, judeţul Bihor”, „Lucrări pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în bazinul hidrografic Crişul Negru, judeţul Bihor” şi „Amenajare râul Crişul Repede, judeţul Bihor”.

„Banii primiţi drept mită ar fi fost justificaţi cu facturi fiscale emise de cele două firme controlate de apropiatul inculpatului Sandu Victor, reprezentând contravaloarea unor lucrări şi servicii care în realitate nu au fost executate”, transmite DNA.

În acelaşi context, procurorii precizează că ultimii doi inculpaţi, fiind audiaţi în calitate de martor în prezenta cauză, au făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu faptele şi împrejurările esenţiale soluţionării dosarului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.