Procurorii DNA Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale față de Alexandru Simu, director general interimar la CFR SA și față de Petru Ceșa, director general adjunct tehnic. Celor doi li s-au adus mai multe acuzații.
În cazul directorului general interimar al CFR SA s-a dispus comiterea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu, precum și instigare la uzurparea funcției. În ceea ce-l privește pe Petru Ceșa, acesta este acuzat de abuz în serviciu și de uzurparea funcției.
Directorul general interimar al CFR, pus ilegal în funcție
Potrivit comunicatului emis de DNA, în luna aprilie a anului 2022, suspectul Ceșa Petru, la instigarea celuilalt suspect, și-ar fi arogat atribuțiile funcției de director general al CNCF CFR SA, cu toate că nu deținea această funcție sau o împuternicire în acest sens și a emis două decizii, prin una dintre acestea numindu-l pe Simu Alexandru la conducerea Sucursalei Regionalei de Căi Ferate Timișoara.
„Prin aceste două decizii privind traseul profesional al lui Simu-Alexandru Ion, suspectul Ceșa Petru ar fi urmărit să-i asigure primului stabilitatea unei funcții de conducere la nivel regional, după încetarea celei de director general interimar al CNCF CFR SA”, potrivit procurorilor.
De asemenea, Ceșa Petru, la instigarea lui Simu Alexandru, i-ar fi desfăcut unei angajate contractul de muncă, după ce s-a bănuit că aceasta ar fi dat presei informații despre punerea sa în funcție. Au motivat că „angajata nu a reușit să-și dovedească nevinovăția”.
„Acționând în această manieră, cei doi directori ar fi urmărit să dea un exemplu celorlalți angajați din subordine pentru ca pe viitor suspecții să nu se mai vadă expuși „riscului” ca publicul, prin intermediul presei, să cunoască diferite aspecte nelegale/legale din actul de conducere al CNCF CFR SA”, se mai arată în comunicatul emis.
Simu, apropiat de PSD Timiș
Conform informațiilor apărute în presa locală, Alexandru Simu ar fi un apropiat al PSD Timiș. Despre acesta s-a mai scris că ar fi contribuit cu un mare număr de oameni la marele miting social-democrat din 2018.
La începutul lunii septembrie 2022, Consiliul de Administrație a respins propunerea de revocare a lui Simu Alexandru din funcția pe care o deținea, astfel că acesta a rămas în continuare director general interimar al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA.