La începutul lunii februarie, conducerea administrativă din Primăria Sectorului 3 a participat, în bloc, la un chiolhan în toată regula.
Două zile și două nopți, directorii de la sectorul 3 au chefuit la cel mai luxos hotel din Poiana Brașov. La o parte din petrecere a participat și directorul general Rosal, Bogdan Niculescu.
Coincidență, în aceeași perioadă, „Evenimentul zilei” a dezvăluit faptul că, între 2012-2013, edilul sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiță, a plătit ilegal către Rosal mai multe milioane de euro pentru gunoi, măturat și deszăpezire.
Nota de plată a chefului, la secret
Vin, dans pe masă și prietenie prea strânsă între directori și șeful firmei care mătură sectorul. Asta s-a întâmplat la petrecerea care a avut loc la munte, potrivit fotografiilor și informațiilor obținute de reporterii „Evenimentului zilei”. În ceea ce privește nota de plată, atât directorii, cât și șeful Rosal au refuzat să spună cine a achitat petrecerea unde a fost prezent chiar și edilul sectorului 3, Robert Negoiță, după cum ne-a confirmat și șeful Rosal. Singurul răspuns al petrecăreților de la sectorul 3 a fost stereotipul: „Vă rog să vă adresați Biroului de presă al Primăriei”, chiar dacă reporterii EVZ au insistat că acesta nu are cum să dea relații despre o asemenea petrecere.
„Evenimentul nu a avut caracter festiv”
Un lucru este sigur – vacanța și chiolhanul aferent nu au fost prilejuite de un curs de pefecționare, un training sau o altă manifestare oficială. „Primăria Sectorului 3 nu a avut nicio implicare (organizatorică, financiară sau de orice alta natură), în organizarea evenimentului la care faceți referire, acesta neavând, în consecință, un caracter festiv sau oficial”, a specificat Biroul de Presă al Primăriei. Cert este că pozele obținute de EVZ îi surprind pe directorii din Primăria lui Negoiță în largul lor, afumați binișor, în fața meselor încărcate cu farfurii și pahare, dar și în ipostaze mai indecente.Unul dintre instantanee ne-a surprins, însă, și pe noi. I-am putut vedea, la aceeași masă, pe Marius Mihăiță, secretarul sectorului 3, al treilea om din primărie, împreună cu Bogdan Niculescu, directorul general al Rosal.
Teoretic, cei doi nu ar fi trebuit nici să-și dea „Bună ziua”, dar să mai închine pahare împreună, după ce Curtea de Conturi a calculat un prejudiciu de peste 16 de milioane de lei din relația de afaceri dintre sectorul 3 și Rosal pentru anii 2012 și 2013. Poza poate fi cu atât mai interesantă pentru procurori cu cât meseanul Marius Mihăiță este cel care dă aviz de legalitate hotărârilor Consiliului local, inclusiv pentru acelea care au umflat (ilegal, potrivit Curții de Conturi), buzunarele partenerilor - societăți comerciale.
Șeful Rosal: „Asta a fost o chestiune, așa...”
Dacă secretarul Mihăiță a refuzat să ne dea vreun răspuns, în ciuda demersurilor noastre insistente, Bogdan Niculescu ne-a spus că s-ar fi întâlnit doar întâmplător cu directorii de la sectorul 3. „Eu nu am avut nicio treabă. Eu eram cazat tot la Poiana Brașov, cu familia, dar în alt hotel. Asta a fost o chestiune, așa..., vorbind cu colaboratorii direcți am aflat că sunt și ei în Poiană, așa că am trecut și i-am salutat, într-o seară. Nu m-am văzut cu primarul, acesta plecase deja la culcare. Nu am plătit nici măcar cât am consumat eu, nu-mi amintesc să fi plătit ceva, am consumat și eu ceva acolo, un pahar de vin”, a susținut Bogdan Niculescu.
Curtea de Conturi: s-au dat ilegal bani pe gunoi
„Evenimentul zilei” a prezentat, pe data de 7 februarie 2014, faptul că inspectorii Curții de Conturi au constatat că, contractul de salubrizare a străzilor din sectorul 3 al Capitalei a fost „umflat” ilegal de mai marii Primăriei, cu acordul aleșilor locali ai sectorului. Astfel, pe hârtie a fost mărită suprafața unor străzi și trotuare, fapt ce a dus la plata în plus a aproape 87.000 de euro pentru salubrizare.
Contract marca USL
Banii dați pentru măturatul străzilor și trotuarelor revin firmei de salubritate Rosal, care are contract cu Primăria Sectorului 3. Societatea este deținută de familia Prigoană, mai exact de fiul deputatului Silviu Prigoană - Honorius, care a trecut în barca PNL, fiind coleg în USL cu Robert Negoiță (PSD), primarul sectorului 3, în perioda în care s-au produs ilegalitățile constatate de Curtea de Conturi. În plus, ca să mascheze neregulile, edilul a decis ca locuitorii să nu mai dea niciun leu, iar din vistieria sectorului să se suporte cheltuielile legate de curățenia străzilor. Numai că, banii provin din taxele și impozitele achitate de locuitorii sectorului 3, dar și din bani de la buget.
Mai mult, potrivit aceluiași raport al Curții de Conturi, Negoiță a decis să majoreze ilegal suma achitată pentru salubrizare și deszăpezire, cu nu mai puțin de 16 milioane de lei. Astfel, pe motiv că au crescut prețurile, în iarna 2012-2013, dar și pe tot parcursul anului trecut, primarul sectorului 3 a decis să fie generos cu societatea care se ocupă cu salubrizarea și deszăpezirea străzilor din sector- Rosal Grup.
S-au achitat 27 de milioane de lei pentru gunoi și deszăpezire
În urma acestei decizii, societatea și-a mărit câștigul cu aproximativ 27 de milioane de lei, adică aproape șase milioane de euro, prin indexarea retroactivă a tarifelor de curățenie a căilor publice. Numai că, inspectorii au constatat că 16 milioane, din cele 27 de milioane de lei, au fost plătite ilegal.
Contractul dintre sectorul 3 și firma de salubrizare Rosal datează din 1999, fiind prelungit între timp prin multiple acte adiționale, în ciuda faptului că a fost declarat ilegal de Curtea de Apel. Edilul sectorului 3 a spus, în repetate rânduri, că nu este de acord ca servicul de salubrizare să fie preluat de către Primăria Capitalei.
„Nu m-am văzut cu primarul, acesta plecase deja la culcare. Nu am plătit nici măcar cât am consumat eu, nu-mi amintesc să fi plătit ceva, am consumat și eu ceva acolo, un pahar de vin.” BOGDAN NICULESCU, director Rosal
Directorul care a crescut tariful la gunoi, pe mese
Cum nu aflasem cine este „sponsorul”, am insistat să vorbim cu Octavian Ghețu, directorul economic al Primăriei Sectorului 3, pe care îl puteți vedea dansând pe masa din restaurantul hotelului de cinci stele. Și el a refuzat să ne spună cine a plătit peterecerea, trimițândune tot la... Biroul de Presă, al Primăriei coduse de Robert Negoiță, să aflăm care au fost motivele pentru care părea a dansa pe mese. Potrivit legii, menirea Direcției conduse de Ghețu este „de a utiliza și gestiona resursele materiale și financiare de care dispune instituția”.
El a trebuit, deci, să avizeze și creșterea tarifelor în favoarea ROSAL și ca firmei să i se achite milioanele de lei, încasate ilegal. După un dans pe mese, bateriile se încarcă la un platou îmbelșugat și un pahar de vin. Asta a făcut și Octavian Ghețu, alături de George Manciu, directorul de la Utilități Publice. Oamenii din Direcția condusă de Manciu verifică în teren dacă Rosal a efectuat serviciul de salubritate menajeră la Asociațiile de Proprietari și imobile, serviciul de salubritate stradală și serviciul de salubritate pe timp de iarnă.