Directoarele Hearth (Casa Kerim), la Gala Capital: „Aducem în prim plan valorile și înțelepciunea unor personalități”

Există din ce în ce mai multe domenii cu o puternică voce feminină. Dintre acestea, amintim învățământul și cercetarea, care sunt dominate de genul feminin, dar și comunicarea, media, emisiunile de divertisment, administrația publică, sporturile, societatea civilă și, nu în ultimul rând, cultura.

Printre promotoarele culturii, s-au remarcat Natalia Cebanu și Doina Dogăroiu, care conduc împreună Asociația Hearth - Casa Kerim. În această casă au locuit numeroși oameni de cultură de-a lungul anilor - cel mai recent, scriitoarea Silvia Kerim și soțul ei, Mircea Veroiu.

Conform celor două câștigătoare, „Suntem bucuroase și onorate să fim alături de dumneavoastră în această seară, la gala Revistei Capital, care premiază atât de multe realizări care aparțin atâtor femei speciale. Suntem o asociație tânără, asociată Heart, cum ați menționat. Suntem trei fete în această asociație, Natalia, eu și Oana, care nu este azi cu noi, artist vizual, și într-adevăr avem onoarea să ne desfășurăm activitatea într-o casă istorică, care a aparținut unei femei speciale, Silvia Kerim, scriitoare și jurnalistă, care a trăit acolo împreună cu Mircea Veroiu, într-o perioadă de 9 ani. 

Avem datoria să ducem mai departe poveștile predecesorilor noștri, ele fiind principalul ax de comunicare între generații. Se spune despre copii că vin în viața noastră când uităm de copilărie, la fel cum și părinții îmbătrânesc alături de noi, amintindu-ne că nu vom fi în putere la infinit. Toate coexistă frumos, în același timp. De aici a plecat și ideea festivalului Scrisorilor, să aducem în prim plan valorile și înțelepciunea unor personalități, așa cum reies ele din memoriile pe care ni le-au lăsat moștenire. Vrem să le facem auzite vocile, tinerii de azi să le cunoască mai bine personalitatea, epoca în care au trăit și contribuția lor în epoca de astăzi. 

Anul acesta am ajuns la cea de-a treia ediție a festivalului Scrisorilor. Suntem fericite că AFCN a avut din nou încredere în noi și este alături de noi și vom finanța împreună evenimentele din acest proiect. Ceea ce vrem să vă spunem este că anul acesta vom pune accent pe poveștile și memoriile unor personalități feminine din prima parte a secolului trecut, care au avut un rol foarte important în susținerea și dezvoltarea vieții culturale din România. Amintim: Regina Elisabeta, Regina Maria, Cella Delavrancea, Mărioara Voiculescu, și nu numai ele. Felul în care aceste femei deosebite au înțeles să sprijine artiștii vremurilor, să promoveze cultura românească în afara țării, să participe în mod direct la activități de mecenat în susținerea creativității, le transformă și astăzi în modele de generozitate și viziune. 

Mulțumim Revistei Capital pentru această validare a demersurilor noastre, mulțumim artiștilor care se implică, mulțumim partenerelor noastre, care ne oferă suport cu atâta generozitate, mulțumim finanțatorilor AFCN și Primăriei Sectorului 3, cu care derulăm cele mai multe dintre proiecte, mulțumim spectatorilor care ne dau încredere să mergem mai departe, mulțumim voluntarelor care sunt lângă noi atât de mult timp și familiilor noastre care ne oferă suport în fiecare zi și, nu în ultimul rând, mulțumim Silviei Kerim că a făcut toate acestea posibile în casa minunată de pe strada Parfumului nr. 19, pe care am umplut-o cu dragostea ei pentru frumos. Mulțumim mult.”

Un loc improbabil pentru teatru

Sectorul 3 nu este neapărat cunoscut pentru teatre. Cele mai multe sunt în sectorul 1, câteva centre independente răzleţe se găsesc prin sectorul 2, iar sectorul 6 are doar Teatrul Masca, care este mai aproape de comuna Roşu decât de centrul Capitalei.

Totuşi, în inima „sectorului verde”, Doina Dogăroiu, manager cultural, alături de actrița și directorul artistic Natalia Cebanu, conduc un proiect teatral inedit. Casa Kerim, cunoscută și drept Asociația Hearth, este atât un proiect de tip ONG de păstrare și consolidare a unei case de patrimoniu – Parfumeria, care a fost construită în 1850 și a servit drept casă unor personalități marcante, precum scriitoarea Silvia Kerim și soțul ei, regizorul Mircea Veroiu, un teatru independent și un centru de conferințe pe teme sociale și științifice.

Conform celor două femei de cultură și lideri de asociație, „ În 2022, am desfășurat în total 87 de evenimente cultural-artistice, dintre care 24 ca parte a celor două proiecte care au obținut finanțare nerambursabilă: Din Parfumerie – finanțat de Primăria Sectorului 3 prin fonduri nerambursabile de la bugetul local, respectiv Scrisorile Bucureștiului (Festivalul Scrisorilor Ediția II) – proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București afectiv 2022”.