De mai bine de 15 ani, Ziua Marinei Române, care se sărbătoreşte pe 15 august, de praznicul Sfintei Maria, a devenit, din păcate, Ziua Marinei Militare Române
Parada navelor cuprinde doar acelaşi trei fregate şi câteva corvete şi escortoare obosite, veşnicul birc Mircea, anticul submarin care a intrat în imersiune ultima oară acum 20 de ani şi, cam atât... Că vapoare comerciale nu mai avem care să navigheze sub pavilion românesc. Avem, în schimb, şantiere navale care produc nave pentru armatori străini şi două entităţi care şcolarizează ofiţeri de marină pentru flote străine.
Singurele lucruri bune care ne-au mai rămas sunt că tradiţia şcolii de marină româneşti merge mai departe şi că banii munciţi, din greu, pe mările şi oceanele lumii, navigatorii noştri îi aduc acasă.
2.000 de euro, salariul minim al unui tânăr ofiţer de marină
Litoralul României are 245 de kilometri. Avem şase şantiere navale importante şi 35.000 de marinari, din care 8.000 de ofiţeri. Fostul şef al statului e unul dintre ei. Flota mai are doar vreo două nave cu pavilion naţional, trase la cheu la conservare. Avem două instituţii de învăţământ superior care brevetează anual sute de ofiţeri de marină. În ’89, România era o putere maritimă. Acum, şcolarizăm navigatori pentru flote străine. Sfidând criza, şcolile de marină româneşti sunt pe val. Meseria de marinar a fost şi e la mare căutare. Un tânăr ofiţer, abia ieşit de pe băncile şcolii, are un salariu minim, când navighează, de 2.000 de euro. Banii aduşi de aceştia în ţară depăşesc, anual, de peste cinci ori bugetul primăriei Constanţa.
Şcolarizăm ofiţeri de marină pentru flote străine
Câţi tineri nu şi-ar dori, abia ieşiţi din facultate, să cutreiere tărâmuri necunoscute, să aibe aventuri nebănuite şi să fie plătiţi cu mii de euro pe lună. Cei care au ales soluţia vieţii de marinar sunt norocoşii. La nivel mondial, sunt 10.000 de posturi de ofiţer de marină vacante. Români sunt cunoscuţi ca buni marinari. Cu cât mai multe şcoli de marină, cu atât mai bine. La noi, studiile se plătesc. Cu toate acestea pare o anomalie atât timp cât e cerere mare pe piaţă. În lume, armatorii, nu statul, suportă pregătirea studenţilor.
În 1990, secţia civilă a Institutului Militar de Marină s-a constituit în ceea ce azi e Universitatea Maritimă Constanţa. Fostul Institut, care şcolarizează şi ofiţeri civili, se numeşte Academia Navală Mircea cel Bătrân. UMC are 6.500 de studenţi, din care circa 500 sunt bugetaţi de stat. Academia are circa 1800 de studenţi, din care aproape 1600 sunt civili. Un an de studii costă spre 3.000 de lei, la ameble instituţii care nu garantează anii de practică profesională necesar pentru examenul de brevet. Un ofiţer începe cu 2.000 de euro pe lună şi, în cinci-şase ani, poate ajunge secund, cu 4-5.000 de euro în mână.
“Scouting” prin Jules Verne şi Discovery
Academia Navală scoate, în medie, 250 de ofiţeri maritimi pe an. Dar nu toţi pleacă pe mare. Unii îşi dau seama că nu sunt făcuţi pentru această meserie care are privaţiunile ei. Alţii găsesc alternative. Doar 80% aleg marea... Important e că, pe lângă brevet, diploma le dă calitatea de inginer. Numai în 2008, spre exemplu, salariile aduse de marinari în ţară au fost de 250 milioane de euro. Bugetul primăriei Constanţa era, pe atunci de 50 de milioane.
80% dintre studenţi sunt dobrogeni sau din judeţele limitrofe. Nu mai există “scoutingul” practicat înainte de ’89, când România avea 310 de vapoare, fără cele 48 de pescadoare şi 13 nave frigorifice al flotei de pescuit oceanic. Pe atunci, când studenţii la marină erau şcolarizaţi în cazarmă, ofiţerii centrelor militare judeţene îi momeau pe elevii de-a XII-a prezentându-le avantajele acestei meserii. Acum, doar cărţile lui Jules Verne şi Discovery Chanel mai “recrutează” viitorii marinari.
Avem şantiere navale. Dar care construiesc pentru alţii...
În anii de dinainte revoluţie, Institutul de Marină era o fabrică de profesionişti şi de caractere. S-a rupt în două entităţi care au evoluat pozitiv. Avem o producţie de 600 de ofiţeri, media ultimilor ani. Vorbim de o pătură socială care are de muncă oricum. În 2016, deficitul pe piaţa navigatorilor este de 20.000 de brevetaţi. Păcat că nu mai avem vapoarele noastre, în lipsa unui program guvernamental coerent de construcţii de nave noi. Măcar o navă pe an, făcută de fiecare şantier naval de pe teritoriul nostru – Mangalia, Constanţa,Tulcea, Brăila, Galaţi şi Drobeta-Turnu Severin – pentru statul român, ar garanta apariţia unei flote noi în numai câţiva ani. Dar nu se vrea...