Amurgul zilei senine de iarnă înroşeşte deja culmile blocurilor de vizavi. În camera noastră este cald şi linişte. „Iarăşi vrei să mă provoci, cerându- mi frânturi de amintiri, din ceea ce s-a numit, prin ’84 - ’85, Ceauşima Bucureştiului?”, mă întreabă Nina, privindu- mă curios-amuzată. Totuşi, nu mi-a luat mult timp ca s-o conving să vorbească.
„Vezi tu, peste o astfel de hecatombă în vechiul cartier, peste necazul unora, chiar mortal, al miilor de locuitori ai lui, s-a trântit pleaşcă deasupra – ca o bomboană pe colivă – Casa Poporului şi restul împrejur... Crezi că locul ales a avut scopul de a sistematiza acel cartier vechi, emblematic, al bătrânului Bucureşti?... Nu! A fost ales pentru faptul că acea zonă de deal este cea mai sigură din punct de vedere al rezistenţei seismice. Pe Ceauşescu l-a durut în cot de nevoia sistematizării acelei zone. Ăsta a fost ghinionul cartierului!.. Aici, în megalomania lui, dictatorul, ca orice dictator, a vrut săşi lase amprenta sa pentru viitor... Culmea e că, de amprenta asta grea a lui, noi nu vom mai scăpa!... Odată, m-a apucat un râs nervos, citind undeva ce scrisese un deştept, care, cică, dacă nea Nicu ar fi dat oamenilor mâncare, libertate totală de exprimare şi de mişcare... azi ar fi fost zeificat!!! Şi, atunci, cu cine mama dracului, şi-ar mai fi pus în practică ideile lui faraonice? Doar prin munci voluntar-obligatorii cu pensionarii existenţi, cu puşcăriaşii și soldaţii în termen?!...
Amintirile personale e bine să şi le păstreze fiecare şi atât!... Tineretul de azi e interesat doar de prezentul şi de viitorul lui. Noi şi tot ce a fost atunci, reprezintă pentru el doar etape expirate, care ne privesc... Desigur, istorie!... Cum ar putea azi să-i mai intereseze pe tineri, care stau cu orele la calculator sau cu nelipsitul telefon mobil, ce fericiţi eram noi câteodată, rar, de Crăciun ori de Anul Nou, când, adolescenţi fiind, purtam spre casă, ca pe un trofeu, un purceluş de lapte luat de la vreo simigerie din cartier... Sau că am mers, pentru prima... şi ultima dată..., împreună cu prietene, la dans, la casa de cultură din cartier (râde)!... Sincer, zău, nu sunt convinsă că ar mai putea să intereseze pe cineva detaliile copilăriei şi adolescenţei mele sărace, fiindcă nu prea au legatură cu realitatea de azi!...
Pe la mijlocul anilor ’60, ai mei au primit, cu chiu cu vai, repartiţie pentru un apartament la bloc în Drumul Taberei. Era unul nou-nouț şi de la el începea câmpul. Cartierul era în plină construcţie. Noi, copiii, eram fericiţi că ne mutam şi, din camionul burduşit cu lucruri, strigam trecătorilor că ne mutăm la bloc. Acum, trăim drept în mijlocul acestui uriaş furnicar. Când a început demolarea extinsă a cartierului Uranus, foarte mulţi dintre locuitorii lui au fost mutaţi în acest loc şi în alte noi cartiere muncitoreşti, periferice. Să fii convins, că doar extrem de puţini dintre cei demolaţi au primit atunci locuinţe în noul Centru Civic!”.