În epoca Războiului Rece, paranoia bântuia în ambele tabere. CIA și Pentagonul nu se dădeau în lături de la nimic pentru a afla secretele sovieticilor și a descoperi noi arme cu care să-i nimicească.
Boala Lyme, un experiment scăpat de sub control?
Camera Reprezentanților aproba pe 11 iulie un amendament al deputatului Republican de New Jersey, Chris Smith, prin care inspectoratul general al Pentagonului „să ancheteze dacă Departamentul Apărării a făcut experimente cu căpușe și alte insecte în vederea utilizării lor ca arme biologice între anii 1950 și 1975”.
Chris Smith și-a redactat amendamentul după ce a citit mai multe cărți și articole care confirmă existența unor asemenea cercetări, mai ales la Fort Dietrich (statul Maryland) și la Plum Island (statul New York).
„În timp ce asistăm la o explozie a maladiei Lyme și a altor boli transmise de căpușe în Statele Unite – între 300.000 și 437.000 de cazuri diagnosticate în fiecare an și între 10 până la 20% dintre pacienți suferint de maladia Lyme – americanii au dreptul să știe dacă acest lucru este adevărat”, a spus Smith de la tribuna Camerei.
Ancheta Pentagonului va trebui să răspundă la următoarele întrebări:
1) Care erau parametrii programului?;
2) Cine l-a comandat?;
3) Au fost eliberate intenționat sau accidental căpușe infectate?;
4) Dacă da, unde anume?
Orașul american Lyme (al cărui nume a fost dat și maladiei) se află la numai 15 kilometri de un laborator al guvernului american, Plum Island Animal Disease Center. Activitățile acestuia au fost multă vreme secrete și abia în 1992 și-a deschis porțile publicului.
În 2002, laboratorul din Plum Island a trecut din subordinea Departamentului Agriculturii în cea a Departamentului de Securitate Internă (NHS).
Acest centru de cercetări, deschis în 1954, în plin Război Rece, a efectuat într-adevăr experimente avansate legate de „contaminarea muștelor, țânțarilor și căpușelor cu germeni biologici”.
Potrivit unei teorii din 2004, reluată într-o carte apărută în mai, și având titlul „Bitten” („Mușcat”), scrisă de Kris Newby (el însuși suferind de Lyme), căpușe „folosite în scopuri militare” ar fi fost scăpate în anul 1975 din laborator, provocând apariția maladiei.
Pe de altă parte, Rick Ostefeld, cercetători la Cary Institute of Economic Studies, co-director al „Tick Project”, proiect care luptă cu răspândirea maladiei Lyme, spune că acuzațiile la adresa laboratoarelor Pentagonului sunt o prostie: „Bacteria Borrelia Burgdoferi există în forma sa actuală de 60.000 de ani. În mod clar, acest agent patogen este vechi și nu a putut fi creat într-un laborator la mijlocul secolului XX.”
Insectele Aliate și roboți cu creier de muscă
În așteptarea rezultatelor anchetei parlamentare, cercetările militare asupra insectelor continuă în Statele Unite. Plum Island Disease Center se va închide în 2023, dar experimentele de aici se vor muta în Kansas, la „National Bio and Agro-Defense Facility”.
În paralel, faimoasa DARPA (Defense Advanced Research Project Agency) nu se mulțumește cu cercetările pentru dezvoltarea de microdrone de mărimea unei insecte, în cadrul programului SHRIMP (ShortRange Independent Microrobotic Platforms), desfășurat de divizia Automation and Cotrol Solutions a Honeywell în colaborare cu Rutgers University.
Ea lucrează în prezent la un program militar intitulat „Insect Allies” pentru dezvoltarea de specii de insecte capabile să combată alte specii invazive, introduse în Statele Unite de turiști sau de teroriști.
DARPA, care a fost acuzată că modifică genetic insectele pentru răspândirea de virusuri, declară că „nu este câtuși de puțin vorba de crearea unei noi arme bacteriologice, scopurile noastre sunt pașnice și urmăresc asigurarea securității alimentare naționale”. Agenția a dat asigurări că experimentele au loc în spații închise, securizate și că „insectele aliate” nu sunt destinate să fie puse în libertate.
Un alt proiect DARPA urmărește implantarea de creiere de insecte (!) în micro-roboți. Cererea de ofertă datează din ianuarie 2019 și este intitulată „Microscale Bio-mimetic Robust Artificial Intelligence Network”.
(Pentru acuratețea informațiilor, din punct de vedere științific căpușele nu sunt insecte, ci artropode).
Teste pe civili: otrăvuri aruncate deasupra orașelor
Programele americane de arme biologice au început în timpul celui de-Al II-lea Război Mondial, însă primul experiment a avut loc în 1949, când cercetătorii au plasat bacterii inofensive în sistemul de aer condiționat al Pentagonului, pentru a vedea cum ar acționa o armă biologică. Iată o succintă trecere în revistă, potrivit The Wire.
Un an mai târziu, US Navy a desfășurat operațiunea See-Spray. Coasta orașului San Francisco a fost pulverizată cu două tipuri de bacterii, Bacillus Globigii și Serratia Marcesens, despre care se presupunea că sunt inofensive, dar astăzi Bacillus Globigii se află pe lista agenților patogeni, provocând intoxicații alimentare. În ceea ce privește Serratia Marcesens, 11 persoane au fost spitalizate cu infecții grave după experimentul din San Francisco, iar una (Edward Nevin) a murit.
În 1951, au fost efectuate teste și la Norfolk Naval Suplly Center din Virginia, o mare bază care aprovizionează Marina militară: au fost răspândiți spori fungici pentru a vedea cum i-ar infecta pe muncitorii care lucrează la ambalat lăzi. Majoritatea lucrătorilor erau de culoare, iar cercetătorii voiau să verifice o teorie care afirma că aceștia sunt mai expuși la bolile fungice decît albii.
În 1997, National Research Council dezvăluia că SUA au folosit în anii 1950 substanțe chimice pentru a testa potențialul armelor biologice. Din avioane a fost aruncat sulfid de zinc cadmium și pulverizat peste mai multe orașe mari, ca Saint Louis sau Minneapolis. Acestea au fost alese deoarece semănau cu ținte sovietice, precum Moscova, din punct de vedere al terenului, climei și populației. Consiliul a ajuns la concluzia că nimeni nu a fost rănit, pentru că nivelul de substanțe chimice a fost redus, dar în 2012, profesoare de sociologie Lisa Martino-Taylor a afirmat că există un vârf al cazurilor de cancer care poate fi legat de experimentul respectiv.
Microfon în ureche, antenă în coadă
Documente recent declasificate arată că CIA a pus în practică cel mai pervers plan, ulterior apreciat și drept cel mai ridicol din istoria agenției: Acoustic Kitty sau Pisica microfon -pisica spion.
Oamenii CIA erau convinși că prin intermediul pisicilor se pot asculta conversațiile sovieticilor în parcuri, lângă ferestrele clădirilor reprezentanțelor diplomatice, de pe pubelele din curte etc. Totul a început în 1961, când CIA încerca să-i spioneze pe sovietici în ambasada URSS din Washington DC. Fără prea mare succes, notează vice.com. Documentele declasificate ale CIA indică că agenția a hotărât să lucreze în strânsă colaborare cu ingineri de sunet și medici veterinari pentru a dezvolta un emițător radio minuscul care să fie implantat într-o pisică. Cu tehnologia disponibilă astăzi, pare floare la ureche. Însă, în 1961, miniaturizarea unei asemenea aparaturi a reprezentat o provocare tehnică majoră.
Evident, au fost făcute încercări pe pisici-cobai, misiunea specialiștilor fiind a reuși cumva să integreze o tehnică de spionaj (microfon, baterii și antenă de transmisie) în corpul unei pisici iar aceasta să trăiască, să arate normal și să nu respingă „grefa”. S-a hotărât ca microfonul să fie implantat în canalul auditiv al pisicii, antena urma coloana vertebrală până la coadă iar un mic emițător radio a fost plasat la baza craniului. Teoretic, astfel „echipată” pisica putea transmite sunetul din preajmă. Miraculos, în urma unei operații care a durat o oră, veterinarii racolați de CIA au reușit implanturile. Intervenția a fost considerată un succes, cel puțin dacă se consideră că „încrucișarea” dintre o pisică și un dispozitiv de ascultare poate fi numită ca atare.
Un Frankenstein neascultător
Pentru Victor Marchetti, asistent al directorului CIA la acea epocă, agenția a creat „o monstruozitate”. Cinci ani leau fost necesari specialiștilor CIA și a echipei de ingineri de sunet pentru a dezvolta și construi receptori radio și dispozitive de înregistrat suficient de mici și de ușoare pentru a fi implantate în spioni cu blană și mustăți. În 1966, operațiunea Acoustic Kitty era gata să înceapă. 10 milioane de dolari s-au cheltuit până acum.
După testele în laborator, odată lăsată pe străzi, în cadrul primului test pe viu, pisica spion s-a comportat ca orice pisică, plimbându-se după trasee numai de ea știute. În general, peste tot, mai puținspre frustrarea agenților CIAprin locurile unde-și purtau pașii sovieticii. Problema era că, dincolo de faptul că pisica este practic imposibil de dresat în totalitate, agenții au dat de altă belea: pisicii i se făcea foame, deci pornea în căutare de mâncare, „abandonând” din start misiunea. Creierele înfierbântate ale CIA nu s-au oprit aici. Au continuat experimentele și au ordonat o intervenție chirurgicală la stomacul pisicii pentru a-i suprima apetitul, în final agenția reușind să mai cheltuie, în total, alte 10 milioane de dolari.
Pisica teleghidată
Bob Bailey, unul din cei mai buni dresori de animale din acea epocă, care conducea și programul de antrenare a delfinilor al CIA, a declarat pentru Smithsonian Magazine: putem condiționa pisica să asculte anumite voci, am descoperit că pisica asculta din ce în ce mai mult vocile oamenilor, acordând mai puțin atenție restului. Lucrând cu Robin Michelson, un ORL-ist care se afla printre pionierii implantului cohlear, CIA a pus în practică, cu neștirbit și orbesc optimism, un dispozitiv pentru a controla-cel puțin parțialdirecția pisicii, de la distanță, grație secvențelor de ultrasunete. Mai bine decât o pisicămicrofon, o pisică-microfon telecomandată, pe scurt.
Agentul Tomcat, rănit în prima misiune
Agenții CIA au dus pisica într-un complex sovietic, aflat pe Wisconsin Avenue, în Washington DC. Pisica a fost eliberată dintr-o dubiță parcată pe trotuarul de vizavi. „Agentul” nu a făcut decât câțiva pași și a fost lovit instantaneu de un taxi. Rănită grav, pisica a fost imediat recuperată de oamenii CIA, temători ca echipamentul electronic să nu iasă din animal și să cadă în mâna tovarășilor lui Hrușciov. Un raport indică faptul că pisica spion a supraviețuit accidentului, că echipamentul a fost scos din trupul animalului pentru a-i permite săși trăiască în continuare cele opt vieți rămase, ca pisică civilă. În schimb, șoferul taxiului a fost reținut, CIA (paranoia continua) crezând că, în realitate, este un agent sovietic pus să le strice munca și să ia aparatura. Ulterior, s-a dovedit că nu era decât un obișnuit șofer civil care nu văzuse la timp pisica.
20 de milioane pe geam, felicitări pentru efort
Operațiunea Acoustic Kitty a fost complet abandonată în 1967 și declarată un eșec ridicol, mai ales după ce opinia publică a aflat pe ce s-a cheltuit atâta bănet. Astfel, din cauza naturii lor jenante, documentele care descriu operațiunea au rămas, și în zilele noastre, parțial clasificate. Însă, printre ele, există unul care felicită echipa Acoustic Kitty pentru eforturile făcute: „munca depusă în legătură cu acest subiect de-a lungul anilor este foarte credibilă pentru personalul care a ghidat-o, în special (cenzurat), al cărei energie și imaginație ar putea fi modele pentru pionierii în știință”.
Sinistrul Proiect 112: Metroul din New York infestat cu bună știință
Experimentele asupra insectelor, în 1954 a avut loc Operațiunea Big Itch, care urmărea să descopere dacă muștele pot fi încărcate în bombe. Testul a dovedit că se poate. El a avut loc la doi ani după ce sovieticii i-au acuzat pe americani că aruncă canistre pline cu muște infectate cu corea și ciumă în Coreea și China, în timpul Războiului Coreean. Pentagonul a răspuns că este o „campanie de dezinformare”.
În 1962, a demarat Proiectul 112, dedicat extinderi biotehnologiilor. Un prim test a avut loc în 1966, în metroul din New York, când becuri umplute cu bacterii Bacillus Globigii au fost spate pe șine. Bacteriile s-au răspândit prin sistemul de tunele la distanțe de kilometri, fiind inspirate de mii civili și infestându-le hainele.
În 2008, US Governement Accountability Office a recunoscut că zeci de mii de civili au fost expuși la experimentele din Proiectul 112 și alte teste biologice.
Delfini de luptă
Apoi delfini au fost antrenați de URSS pentru căutarea de mine submarine, pentru a plasa mine pe coca submarinelor sau pentru a face fotografii strategice sub apă, delfinii fiind în măsură să atingă cu botul un declanșator special al unei camere de luat vederi. Ulterior, în primul acvariu militar din Sevastopol, delfinii au fost antrenați să atace scafandri însă exsperimentele au fost abandonate, animalele reacționând negativ la acest stres.
Foci ucigașe
Formarea focilor militare a început în 1915, în Rusia țaristă, în scopul găsirii minelor antisubmarin, cu rezultate bune, după trei luni de antrenament. Ideea a fost relansată în 1980, în scopul de a ataca, cu succes, scafandrii sabotori inamici, mușcândule și distrugându-le tuburile de alimentare cu aer. Spre deosebire de delfini, focile au comportament mult mai agresiv și nu se temeau de oameni.
Câini antitanc
În 1943, Times publica un articol despre pisica Murka, folosită de sovietici în luptele de la Stalingrad pe post de poștaș pentru cartierul general al armatei, sub bombardamente. Nu se știe daca Murka i-a inspirat pe americani dar URSS a făcut experimente, din nefericire la fel de crude, cu animale, suficient să-i inspire pe cei de la CIA, scrie Russia Beyond. Câini antitanc au fost antrenați în URSS în 1930. În 1942, Armata Roșie avea 2000 de câini-kamikaze pentru a-i lansa împotriva tancurilor germane. Animalele aveau legate o bombă și erau înfometate zile întregi, fiind antrenate să primească mâncarea numai de sub trapa inferioară a rezervoarelor cu combustibil ale tancurilor și să nu le fie teamă să se strecoare sub un tanc în mers. 304 tancuri germane au fost distruse dar ulterior câinii și-au dat seama de pericol și fugeau.