Aniversarea recentă a Unirii Principatelor Române (Moldova și Țara Românească) de la 1959 a atras atenția și jurnaliștilor maghiari. Nu pentru a aduce în discuție vechile litigii dintre români și unguri, ci pentru a analiza ce are de câștigat sau de pierdut comunitatea maghiară din România în cazul unei uniri despre care s-a tot vorbit în ultimii 30 de ani, cea dintre Republica Moldova și România.
Sub semnătura lui András Vaski, site-ul Hungary Today trece în revistă toate aspectele acestei probleme mult-discutate , dar în privința căreia nu s-a făcut nimic. „Unirea acestor două țări a fost un subiect fierbinte în ultimele decenii, de la prăbușirea comunismului și trecerea la democrație, în urmă cu treizeci de ani. Majoritatea din ambele țări vorbește limba română, iar cei care sunt în favoarea unificării au susținut că și moldovenii sunt români din punct de vedere istoric și cultural. Mulți politicieni proeminenți, precum și partidele politice și ONG-uri au sprijinit public unificarea. De ce nu s-a întâmplat atunci?
Există o mulțime de motive pentru a explica de ce unificarea nu a devenit o realitate politică: de la faptul că Moldova este în afara Uniunii Europene, până la faptul că 4.000 de kilometri pătrați din Moldova aparțin unui stat încă sovietic numit Transnistria. De asemenea, se pune problema ce se va întâmpla cu regiunea autonomă găgăuză, dar vom discuta despre asta la timpul cuvenit. În cele din urmă, însă, totul se rezumă la faptul că sondajele de opinie succesive au arătat că, în timp ce în România majoritatea susține unificarea, în Moldova majoritatea e de altă părere. De fapt, atunci când a avut loc un referendum în 1994 și li s-a cerut moldovenilor să spună dacă țara lor trebuie să rămână sau nu o națiune independentă, 99,7% dintre alegători (la o participare de 75%) s-au exprimat pentru independență”.
Cu toate astea, jurnalistul maghiar crede că această unire rămâne o posibilitate, și, în cazul în care se va produce, „va avea consecințe politice reale pentru maghiarii care trăiesc în Transilvania”.
O să vă las să citiți integral variantele pe care și le imaginează jurnalistul de la Hungary Today și voi reveni pe final cu niște comentarii.
„Există două efecte majore care ar putea rezulta în urma unificării (dintre Republica Moldova și România n.r.), și mergând împotriva tradiției maghiare, voi discuta despre binecuvântare întâi și pe urmă despre blestem. Binecuvântarea în cauză este că unificarea poate, de fapt, face din autonomia Ținutului Secuiesc o realitate politică. Cererea de autonomie secuiască a fost refuzată în mod constant invocându-se primul articol al constituției românești. care afirmă că România este un „stat unitar și indivizibil”. Astfel, în România, crearea unei regiuni autonome pentru o minoritate etnică încalcă Constituția. În Moldova, există unitatea teritorială autonomă din Găgăuzia, care reprezintă o regiune autonomă pentru minoritatea găgăuză. Autonomia Găgăuziei în Moldova este protejată explicit de Constituția Republicii Moldova.
Acest lucru creează o situație în care, cu excepția cazului în care Moldova va permite secesiunea Gagauziei, un stat unificat (româno-moldovean n.r.) ar trebui să recunoască regiuni autonome între frontierele sale. Acest lucru ar elimina bariera constituțională a autonomiei Ținutului Secuiesc. (...) Unificarea s-ar putea dovedi, însă, mortală pentru Uniunea Democrată Maghiară din România, cel mai mare partid politic reprezentând minoritatea maghiară. Un stat româno-moldovenesc unificat ar însemna 22 de milioane de oameni, iar proporția maghiarilor ar scădea de la peste 6% la puțin peste 5%. Pragul de 5% este foarte important, deoarece este ștacheta pentru intrarea atât în Parlamentul României, cât și în Parlamentul European. De asemenea, este important să menționăm că zonele cu o proporție mare de maghiari au adesea o prezență mai mică la alegeri, ceea ce înseamnă că partidele maghiare sunt deja în dificultate să îndeplinească pragul electoral”.
Nu sunt de părere că acest articol ar trebui să ne convingă să credem că Ungaria ar putea sprijini unirea României cu Republica Moldova în condițiile în care ar obține autonomia Ținutului Secuiesc. Nici n-aș respinge, însă, în întregime o astfel de posibilitate. România nu pare, însă, prea interesată în momentul actual de relațiile cu vecinii, probabil pentru că aceștia sunt extrem de reticenți față de “valorile” impuse de la Bruxelles. Să ne amintim, în acest sens, de refuzul ferm pe care președintele Iohannis l-a dat de curând propunerii premierului maghiar Viktor Orbán. Marea întrebare care e pune este dacă hotărârea clasei politice românești de a paria destinul României pe cartea Bruxelles-ului este într-adevăr varianta câștigătoare. Eu aș spune că e de discutat. Lumea se schimbă sub ochii noștri și câștigarea unui nou mandat de către Donald Trump ar putea modifica serios raportul de forțe în Europa. Înttr-un astfel de scenariu, România s-ar putea vedea izolată de nucleul UE de un zid de state (numit pe vremuri cordon sanitar) aflate mai curând sub influența Statelor Unite decât a Uniunii Europene. Izolați în acest fel am mai fost și în anii 40 ai secolului trecut, iar consecințele acelor timpuri le mai simțim și astăzi.