Vreme mohorâtă, azi, în Republica Moldova, condiții specifice pentru această perioadă a anului. Se anunță ploi în jumătate de țară, în nor și în unele teritorii din nord-est. Vor fi diferențe mari ale valorilor termice, maximele urmând să se încadreze între 2 și 11 grade Celsius. În timpul nopții, minima va ajunge la 1 grad Celsius, au informat specialiștii meteo.
Diferențe mari de temperatură, azi, în Republica Moldova
În zonele în care se anunță căderi de precipitații sub formă de ploaie va fi mai frig. Se vor înregistra 2 grade la Briceni și la Rîbnița și 3 grade Celsius la Bălți. În restul zonelor va fi înnorat și sunt șanse să plouă trecător. Se vor consemna 10 grade Celsius la Chișinău, vor fi câte 11 grade la Cahul și la Ștefan-Vodă.
Mâine, în prima zi a weekendului, maximele nu vor depăși 0 - 4 grade Celsius în timpul zilei. Va fi cer senin doar în sud, în restul Republicii Moldova, norii vor acoperi Soarele.
Vineri, în România, cerul va fi înnorat în majoritatea regiunilor. Sunt anunțate precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare în Maramureş, nordul şi centrul Moldovei, la munte și mixte în Banat, Crişana, Transilvania, nordul Olteniei şi nord-vestul Munteniei. De asemenea, conform meteorologilor, predominant sub formă de ploaie în restul Olteniei şi izolat în Muntenia şi Dobrogea.
Se anunță precipitații mixte în România
Se va depune polei, pe alocuri, în Transilvania şi pe suprafeţe mai restrânse în rest, cu o probabilitate mai mare în Subcarpaţii Getici şi Dealurile de Vest. În mod izolat, precipitațiile vor trece de 15 l/mp.
Valorile termice minime se vor situa între -12 grade în partea de este a Transilvaniei şi 7 grade în dealurile Banatului. Izolat, vor fi condiţii de ceaţă, conform specialiștilor de la ANM.
În Capitală, vremea se va încălzi ușor față de ziua precedent. Cerul va fi variabil la începutul intervalului, apoi se va înnora treptat. Seara şi noaptea va ploua, iar spre sfârşitul intervalului vor fi posibile şi precipitaţii sub formã de lapoviţă şi de ninsoare. Vântul va sufla moderat, se vor înregistra intensificări în timpul nopții. Temperatura maximă va gravita în jurul valorii de 13 grade, iar cea minimă va fi de 1 spre 3 grade Celsius.