Emilia Popescu, actriță
Nevoia de cultură e în ADN‑ul oricărui om. Chiar dacă nu conștientizează asta, orice om, indiferent de educație sau nivel intelectual, caută frumosul.
Poate unii nu știu să se exprime și să conștientizeze că nevoia de a vedea, a auzi lucruri frumoase, muzică, poezie este de fapt necesitatea de a-și bucura sau proteja sufletul. Epoca pe care o trăim, în România mai mult ca în alte părți, este una dificilă când suntem manipulați să credem că a face sau a trăi în cultură este un concept perimat. De fapt, practicanții actului cultural, ca și cei ai actului medical au vocație de sinucigaș. Să scrii poezie, să pictezi, să faci performanță în teatru, muzică nu-ți asigură un trai decent. Uneori, deseori performanța nu interesează pe nimeni.
Sunt puțini cei care sunt capabili să înțeleagă și s-o consemneze. Și sunt și mai puțini cei care mai au putere de sacrificiu ca s-o practice. Oferta este mai mare decât cererea. Așa se pare. Așa se dorește. Cu toate astea Ea există. Se scrie, se face teatru, se cântă. Publicul decide, alege și uneori alege corect. Mă rog, ce înseamnă corect... Oamenii își doresc să participe afectiv la fapte culturale autentice. E mult de spus. Cert e că un sistem greșit ca al nostru face anevoios drumul către performanță.
S-a creat un gol de valori autentice, de care principalul vinovat este televiziunea, presa. Parcă ar vrea să ne facă să renunțăm. Pe noi, cei care credem că arta noastră poate face viața mai frumoasă. Celor responsabili de acest genocid cultural le transmit că ne fac mai puternici, mai înverșunați. Le transmit că acum mai mult ca oricând publicul va alege CULTURA. Știți de ce? Pentru că asistă la ceva viu și autentic, necosmetizat. Cultura încotro? Știu și eu.... Noi facem cultură. Mergem, alergăm, o trăim. Deci există. Cine are nevoie o găsește. Și se bucură...
Încercăm să ne hrănim sănătos, cumpărăm produse bio, suntem atenți la data de expirare, dar de calitatea gândurilor noastre uităm să ne mai îngrijim. „Evenimentul zilei” vă propune să aflați de la oameni de cultură ce trebuie să faceți pentru a vă „hrăni” sănătos mintea și sufletul, și răspunsul acestora la întrebarea: „Cultura. încotro?”. Așteptăm părerile dumneavoastră, oameni de cultură și cititori, pe adresa redacției sau la email: dietadecultura@evz.ro și cultura.incotro@evz.ro