Pentru ocupanţii buncărului personal al lui Adolf Hitler, ştirile cu greu ar fi putut fi mai negre. Armata sovietică avansa atât de rapid că era acum doar la câţiva metri de gardul împrejmuitor...
Gara Schlesischer, aflată în apropiere, fusese deja ocupată. Parcul Tiergarten era şi el în mâinile sovieticilor, iar tunelul din Voss Strasse era pe cale să aibă aceeaşi soartă. Curând, şi buncărul avea să fie cucerit, iar Führer-ul, luat prizonier. Hitler ştia foarte bine că Al Treilea Reich îşi trăia ultimele clipe.
La orele mici ale nopţii de 28 spre 29 aprilie 1945, Führer-ul şi-a convocat un funcţionar credincios, pe Walter Wagner, în camera lui de primire. În calitate de administrator al oraşului, Wagner avea dreptul să încheie căsătorii. Hitler l-a anunţat că el şi amanta lui, Eva Braun, voiau să se căsătorească fără întârziere – consemnează scriitorul britanic Giles Milton în volumul Când Hitler a luat cocaină și Lenin și-a pierdut creierul. Din culisele istoriei (Editura Corint, 2018).
Formalităţile au fost reduse la minimum, căci nu era timp de pierdut. Cei doi au declarat că sunt de rasă ariană pură şi nu suferă de nicio maladie ereditară. Apoi, după ce şi-au exprimat verbal consimţământul, au fost declaraţi soţ şi soţie. Proaspeţii însurăţei au ieşit pe coridor, unde au primit felicitările secretarelor lui Hitler, Gerda Christian şi Traudl Junge.
Mussolini și amanta, spânzurați de picioare
Au stat împreună preţ de câteva ore, bând şampanie şi vorbind despre vremuri mai bune. Conversaţia a luat însă o turnură ceva mai tristă când Hitler a pomenit de iminentul lui suicid. Naţional socialismul, spunea el, era mort şi nu va mai fi niciodată resuscitat.
Hotărârea Führer-ului de a-şi pune capăt vieţii a fost întărită de şocanta veste primită în dimineaţa zilei de 29 aprilie. I se comunicase că Mussolini şi amanta acestuia, Clara Petacci, fusese executaţi de partizanii italieni şi spânzuraţi de picioare în Piazzale Loreto, din Milano. „Nu voi cădea în mâinile unui inamic care are nevoie de un nou spectacol ca să îşi distreze masele isterice!” ar fi strigat el.
În după-amiaza aceleaşi zile de aprilie, a pus ca Blondi, ciobănescul lui german preferat, să fie otrăvit, ceilalţi doi câini fiind împuşcaţi de îngrijitorul lor. Apoi, Hitler le-a dat secretarelor lui capsule de cianură, pe care să le folosească în cazuri extreme. Şi-a exprimat regretul că nu are pentru ele un cadou de despărţire mai frumos, adăugând că şi-ar fi dorit ca generalii care luptau contra lui Stalin să fi fost la fel de credincioşi şi de încredere ca ele – speculează în continuare Milton.
Prânzul cu secretarele
La ora 02:30, în jur de 20 de servitori fideli s-au adunat să-l întâmpine pe Hitler la ieşirea din apartamentul său personal. Acesta şi-a luat adio de la toţi, după care s-a întors în camerele lui. Toată lumea era încredinţată că suicidul era iniment.
Dar, la revărsatul zorilor, Führer-ul era încă viu şi primea rapoarte militare despre situaţia din Berlin. Ba, mai mult, la ora 14:00 şi-a luat prânzul în compania secretarelor. Între timp, adjutantul lui, sturmbannführer-ul SS Günsche, era ocupat să îndeplinească ordinul de a face rost de 200 l de benzină.
Când a terminat de mâncat, Hitler şi proaspăta lui soţie au ieşit din apartamentul personal şi a mai avut loc o ceremonie de adio, de astă dată protagoniştii fiind Martin Bormann, Joseph Goebbels şi alţii. Eva a îmbrăţişat-o pe Trundl Junge şi i-a spus: „Ia ca amintire haina mea de blană. Mi-au plăcut întotdeauna femeile bine îmbrăcate.” Iar Hitler s-a adresat grupului pentru ultima oară, cu următoarele cuvinte: „S-a terminat. Adio.” A condus-o apoi pe Eva în camera lui personală şi, curând după aceea, a răsunat o singură împuşcătură - evidențiază Giles Milton.
S-a împușcat în gură
Grupul care se adunase să îşi ia rămas-bun de la Führer a mai zăbovit câteva minute pe coridor, înainte să intre. Hitler zăcea pe canapea, plin de sânge. Se împuşcase în gură. Eva era şi ea lăţită pe canapea, având alături un revolver care însă nu fusese folosit. În loc să se împuşte, Eva înghiţise otravă.
Au fost chemaţi doi ofiţeri SS, dintre care unul, Heinz Linge, era credinciosul servitor al Führer-ului. Cei doi i-au înfăşurat trupul într-o pătură şi l-au transportat în curte. Şi cadavrul Evei Braun a fost cărat afară. Unul dintre cei care au ajutat la transport, a observat că tânăra femeie purta o rochie de vară din mătase naturală, spre deosebire de culoarea părului blond, care era artificială.
Peste cele două trupuri s-a turnat benzină din belşug, după care li s-a dat foc. Un mic grup de persoane îndoliate a luat poziţie de drepţi, a dat salutul nazist şi apoi s-a retras înapoi în buncăr. Dincolo de zidurile acestuia, bubuiturile adânci ale artileriei sovietice dădeau scenei un aer nepământean.
KGB-ul intervine
Ulterior s-a mai turnat nişte benzină peste cele două cadavre, fiindcă nu ardeau cum trebuia. Chiar şi după ore îndelungate, după ce mai toată carnea se prefăcuse în scrum, femururile albite ale Führer-ului erau încă vizibile – mai menționează scriitorul britanic.
Puţin după miezul nopţii, pe când trupele sovietice se apropiau inexorabil de buncăr, cadavrele celor doi au fost aruncate în craterul lăsat de o bombă şi acoperite cu pământ. Potrivit rapoartelor ruseşti, ele au fost ulterior deshumate de către trupele sovietice care ocupaseră buncărul şi transferate la Magdeburg, în Germania de Est. Se spune că acolo, la Magdeburg, ofiţerii KGB-ului au distrus şi ultimele rămăşiţe ale lui Hitler, în primăvara lui 1970.
Dar povestea nu se termină nici aici. Două fragmente de os – maxilarul şi craniul – au fost păstrate, ca nişte sinistre relicve, şi ultima oară expuse în aprilie 2000, la Arhivele Federale din Moscova.