Seria de dezvăluiri despre Mircea Geoană și legăturile dubioase pe care fostul președinte PSD le-ar avea cu „afaceristul Mafiei” continuă în Cancan.ro
Italianul Giancarlo Vigo este un dezvoltator imobiliar arestat, între timp, pentru infracţiuni financiare.
Fostul deputat PSD Cristian Rizea, care susține că i-ar fi plătit lui Mircea Geoană suma de 300.000 de euro ca să-l treacă pe listele de candidaţi la Camera Deputaţilor, dezvăluie că, prin intermediul lui Geoană şi al prietenului acestuia, Ion Bazac (fost ministru al Sănătăţii şi bossul Ferrari România), i-a plătit o sumă mare de bani lui Giancarlo Vigo în contul unui apartament penthouse pe care urma să-l achiziţioneze la ultimul etaj al ”Herăstrău Vigo Residence”, potrivit sursei citate.
GEOANĂ petrece alături de BOSSUL FERRARI în Saint Tropez
”I-am dat banii lui Vigo, rezervarea apartamentului de 5.000 de euro plus avansul, 10%, dar după o vreme mi-am dat seama că e ceva putred la mijloc (N.RED. – ceea ce avea să se şi confirme, întrucât proiectul n-a fost finalizat nici până azi, deşi au trecut 8 ani de atunci). Mi-a fost teamă că voi pierde banii şi când am vrut să-i retrag, nu mai dădeam de italian. Atunci, i-am sunat pe Mircea Geoană şi pe Ion Bazac, care garantau pentru Vigo, le-am povestit totul şi imediat mi-am recuperat întreaga sumă. Asta era o dovadă că Vigo era omul lor şi făcea ce îi spuneau cei doi”, a declarat Rizea.
Cristian Rizea a mai precizat că firma lui Giancarlo se numea „VigoGeo Invest”, lucru care l-a determinat pe Cristian Rizea să se întrebe dacă nu cumva este o asociere de litere între numele lui Vigo şi cel al lui Geoană.
”Nu pot pune mâna-n foc că de acolo provine numele companiei, dar... erau legături prea strânse între ei”, a declarat Rizea pentru Cancan.ro.