DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE făcute de un NUME GREU din PNL! DETALII despre EXCLUDEREA lui Zamfir din partid. „Nu era pe ordinea de zi...”

Ape tulburi și în PNL! Mai exact, lucrurile stau pe un butoi de pulbere în interioarul partidului, după ce, în ultima perioadă, PNL a fost marcat de o serie de tensiuni existente între liderul partidului, Ludovic Orban, și senatorul Daniel Zamfir. Tensiuni care au dus chiar la înlocuirea celui din urmă din funcția de președinte al Comisiei Economice din Senatul României.

În acest context, liberalul Ben-Oni Ardelean, vicepresedinte al Camerei Deputatilor, a fost contactat, marți, de redacția de știri PSnews.ro, pentru a afla și poziția acestuia referitoare la ruptura care pare să ia amploare în interiorul celui mai mare partid de opoziție din România.

 

PNL stă pe un butoi de pulbere. Orban încearcă să aplaneze conflictul - surse

”Ceea ce cred eu, referitor la discuția aceasta, este că se va ajunge la o negociere pe părțile care sunt în dispută. Nu văd, din punctul meu de vedere, un blocaj pe anumite chestiuni care ar ține de ideologia partidului sau de abordări politice.

 

Zamfir a DEZVĂLUIT ce va face în continuare, după excluderea sa de către Orban: „Merg până în pânzele albe”

 

Vorbim de niște proiecte de lege care înțeleg că au fost propuse și înaintate în Parlament, ulterior unii s-au poziționat, și nu vorbim aici doar de președintele aprtidului ci și de alți lideri din PNL, care s-au poziționat împotriva susținerii acestor proiecte, alții s-au poziționat pentru susținere. În acest context, cred că va trebui să dicutăm cu proiectele de legi pe masă și să vedem în ce măsură partidul și le asumă sau nu și le asumă, și în ce măsură acestea pot să meargă mai departe susținute doar de către unii parlamentari din PNL”, a declarat liberalul Ben-Oni Ardelean.

 

Zamfir a DEZVĂLUIT ce va face în continuare, după excluderea sa de către Orban: „Merg până în pânzele albe”

 

Mai mult, liberalul a susținut că este nevoie de o discuție ”pe masă” cu liderii partidului, pentru a vedea în ce formă sunt sau nu susținute proiectele senatorului Zamfir.

”Sunt mai multe proiecte de lege, nu vorbim de o singură chestiune punctuală. Eu cred că toate chestiunile trebuie discutate pe masă cu liderii partidului, într-o formulă în care să vedem dacă aceste proiecte de lege sunt susținute de către partid sau sunt proiecte de lege susținute de către membri ai PNL dar nu de către partid”, a mai adăugata acesta.

Nu în ultimul rând, întrebat dacă s-au purtat discuții pe acțiunile care stârnesc controverse între liderul PNL și senatorul Daniel Zamfir, Ben-Oni Ardelean a precizat că: ”Până în momentul acesta au fost doar discuții dispersate în timp, ceea ce spunea domnul Zamfir, cu mult timp în urmă, și ulterior a fost o  scurtă abordare a dânsului într-un Birou Politic Național acum două săptămâni, dar nu era pe ordinea de zi iar domnul președinte Ludovic Orban a spus: <<Nu este acest capitol pe ordinea de zi, îl discutăm altă dată>>”, a conchis Ben-Oni Ardelean.

Ce a declarat Daniel Zamfir după excluderea sa din PNL

Daniel Zamfir, senatorul care a fost înlocuit la șefia Comisiei economice de Florin Cîțu, a declarat că, indiferent de ceea ce se va întâmpla cu cariera sa politică, va cntinua lupta cu abuzurile sistemului bancar.

 

Daniel Zamfir a precizat că „va merge până în pânzele albe” cu legile sale și va continua lupta împotriva abuzurilor băncilor, în special cu cele ale IFN-urilor.

„Merg până în pânzele albe cu legile mele, indiferent că nu le convine unora și altora. Ludovic Orban spune, pe la colțuri, că legile acestea 'ne-au stricat relațiile cu IFN-urile și băncile'. Dar dumnealui nu înțelege - sau vrea să pară că nu înțelege - că aceste legi nu sunt împotriva sistemului bancar sau IFN-urilor, ci sunt contra abuzurilor. Când am spus că vreau un credit ca afară, am spus-o tocmai pentru a atrage atenția privind diferența colosală între costurile unui credit din România și a unuia din Europa. (...) Profitul băncilor din țara noastră este dublu față de media europeană. (....) Eu îmi doresc un sistem bancar corect și IFN-uri care să nu mai aibă dobânzi de 9000%. Vreau condiții decente de creditare", a declarat Daniel Zamfir pentru DcNews.ro.