Cunoscut ca ideologul lui Putin, Aleksandr Dughin a avut miercuri seara, la sala Dalles, prima ieşire publică în România. Cel care se intitulează „gânditor ortodox” a făcut o demonstraţie ca la carte despre ce înseamnă diplomaţia rusă.
Timp de trei ore a spus numai lucruri de bun simţ, gâdilând plăcut chiar şi urechile celor care ştiau, din antecedentele sale, că au în faţă un promotor de vază al Imperiului Eurasiatic, condus, evident, de la Moscova.
Prezenţa lui Dughin a fost o surpriză pentru participanţi, iniţial anunţându-se că va interveni, la lansarea volumului său „Destin eurasianist” tradus în română de Iurie Roşca, prin skype. S-a dovedit până la urmă a fi vorba de o strategie de evitare a unor manifestări împotriva filozofului şi geopoliticianului rus.
Cum spuneam, prestaţia lui Dughin părea ireală. Când a spus „Am comis multe greșeli noi, rușii, am comis multe nedreptăți în raport cu România”, mai că îţi venea să-l crezi. La fel şi când şi-a pus cenuşă-n cap: „Rusia, trebuie să recunoaștem, dispune de o anumită forță. Suntem deseori prea brutali, acționăm ca în colonialism cu propriii frați. Asta ține de toți, inclusiv de Ucraina. E clar că Ucraina e manipulată de occidentali, dar noi am comis atâtea greșeli, atât de brutal neam purtat cu ucrainenii... Nu e vorba de economie, avem o atitudine arogantă și disprețuitoare față de identitatea lor. E vorba de o crimă colosală în raport cu acele popoare și cu noi înșine. Ce se întâmplă în Ucraina e în mare măsură consecința faptelor noastre”.
Iată însă şi prima dovadă că afară e vopsit gardul, înăuntru leopardul, pe la pagina 368 a volumului lansat miercuri: „Rusia ar putea avansa pentru Europa de Est un proiect constructiv, care ar putea fi numit în mod convențional „Marea Europă de Est”. (...) Proiectul „Marea Europă de Est” ar putea include atât arealul slav (polonezi, bulgari, slovaci, cehi, sârbi, croați, sloveni, macedoneni, bosniaci, sârbi musulmani și etniile mici), cât și cel ortodox (bulgari, sârbi, macedoneni, precum și români și greci)”.
Aha, dar de ce am adera la un asemenea proiect? Simplu ca să scăpăm de mâna lungă a globalizării care vrea să ne dezumanizeze: „Globalismul este un proiect de lichidare a tuturor identităților colective. Să fii globalist înseamnă pierderea identităților colective, a tuturor formelor de identitate colectivă (…) Ce urmează e mai interesant. A fi om înseamnă a reprezenta o identitate colectivă. Prin urmare, și omul reprezintă un fel de fascism, ca și cum ai fi bărbat sau femeie, francez, rus sau american, ca și cum ai fi musulman sau ortodox.Tocmai de aceea, în proiectul globalist și liberal ar urma să fie mâine diversificarea genurilor de post-om. Acest lucru se numește postumanism”.
Cum globalizarea, corectitudinea politică, politica de gender, căsătoriile gay sunt promovate de „Fondul Soros, UE și așa mai departe”, iar România este „ţară membră NATO şi UE” nu e greu de ghicit de unde ne-ar veni salvarea. Exact, de la Putin, care se menține la putere printr-un „truc”, am citat din Dughin, spunând poporului rus că îl apără de LGBT, corectitudine politică, adică îi apără credința strămoșească!
Totuşi, chiar dacă nu vă vine să credeţi, Dughin nu a pledat pentru un imperiu eurasiatic, vorbind de o lume multipolară în care fiecare colectivitate să-şi poată decide singură soarta.
Şi ca să fie convingător până la capăt s-a declarat „românofil”, precizând că filozofia eurasiatică a preluat- o şi dezvoltat-o de la controvesatul Jean Pârvulescu, al cărui fiu i-a stat alături, un filozof şi politician român care s-a refugiat în Franţa după instalarea comunismului. De asemenea, s-a declarat anticomunist, antifascist şi antiliberal, motiv pentru care propune lumii o a patra cale, care încă nu prea ştie care este.
Dar, alt dar, într-un interviu din 2014, Dughin avea alt plan cu ţara noastră: „Integrarea României în spaţiul eurasiatic poate avea loc sub zodia identităţii culturale ortodoxe. În cadrul Comunităţii Eurasiatice, România îşi va putea rezolva problemele economice şi teritoriale, dar, mai mult, această decizie va fi acceptată cu bucurie de toată lumea”. Niet, spasiba!
Că ne place sau nu, Aleksandr Dughin este o mare figură. Vorba lui, istoria îi va confirma sau nu ideile. Dar, mai sănătos zic e să ascultăm vorba unui prieten: „Lumea vorbeşte, noi nu credem, dar el să nu mai facă!”.
N.B. Filozoful rus a ţinut cu tot dinadinsul, pe parcursul conferinţei, să demonstreze că e un fin cunoscător al istoriei şi culturii noastre şi că ne iubeşte: „Datorită învățăturilor filosofilor care au exercitat o influență asupra mea – Blaga, Eliade, Nae Ionescu, Ioan Culianu –, datorită acestor filosofi, știu că există și o Românie celestă și profundă, acea Românie care reprezintă identitatea voastră eternă. Este România sfântă, este acea Românie care îl face pe un român să fie român”.