Fraza de mai sus parafrazează titlul unui volum recent apărut în Statele Unite sub semnătura istoricului Timothy Snyder, care predă la Universitatea Yale cursuri despre istoria Europei de Est.
Volumul începe cu premiza că „istoria nu se repetă, dar instruiește“, ceea ce, firește, ar fi ideal. Volumul pare gândit pentru cititorul nord-american, dar conținutul lui poate fi interesant pentru oricine are vreo legătură cu Europa de Est. Iată așadar cele douăzeci de lecții pe care Timothy Snyder le descrie în noul său volum: „1. Nu te supune dinainte. 2. Apără instituțiile. 3. Ferește-te de statul cu un singur partid. 4. Acceptă responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă în lume. 5. Amintește-ți de etica profesională. 6. Ferește-te de formațiunile paramilitare. 7. Dacă trebuie să te înarmezi, reflectă asupra situației. 8. Apără-ți opiniile. 9. Fii binevoitor cu limba noastră. 10. Crezi în adevăr. 11. Investighează. 12. Privește în ochi și discută. 13. Practică o politică a corpului. 14. Stabilește-ți o viață privată. 15. Susține cauzele bune. 16. Învață de la semenii tăi din alte țări. 17. Ascultă atunci când se rostesc cuvinte periculoase. 18. Fii calm atunci când ceea ce pare de negândit se întâmplă. 19. Fii patriot. 20. Fii cât de curajos poți.“ Acestea sunt titlurile capitolelor, care apoi sunt dezvoltate fiecare în parte, cu trimiteri la istoria secolului XX. La lecția nr.1, cea cu supunerea dinainte, Snyder scrie: „Cea mai mare parte a puterii autoritarianismului se acordă gratis. În timpuri ca acestea, indivizii se gândesc dinainte ce ar vrea un guvern de orientare represivă, și apoi se oferă singuri, fără să li se ceară aceasta. Un cetățean care se adaptează în acest fel învață puterea ce poate să facă.“ Adevărul e că veacul douăzeci a văzut cele mai mari tragedii din istorie, și e natural să te întrebi cum s-a ajuns acolo? Cât de familiară ne e lecția aceasta, cu cetățenii care se oferă gratis celor care vor să le ia din drepturi? Ne intrigă formularea titlului de la lecția nr.13, cea care sugerează o politică a corpului. Ce înseamnă asta? „Puterea și-ar dori ca trupul tău să se frăgezească într-un scaun, iar emoțiile tale să se disipeze pe un ecran. Ieși afară.“ E un îndemn la activitate fizică în sens politic, la implicare și la acțiune, în susținerea cauzelor în care crezi. Dar lecția care mi se pare de cea mai mare actualitate e nr.17, cea despre cuvintele periculoase. „Fii atent când se folosesc cuvintele extremism și terorism.“ Snyder mai atrage atenția și asupra folosinței cuvintelor urgență, precum și excepție, precum și asupra uzului periculos al vocabularului patriotic. Cum să nu înțelegem tot ce ne scrie T. Snyder?